Sari direct la conținut

Pentagonul acuză marile companii americane de armament că l-au „înșelat” să cumpere arme mai scumpe: „I-au păcălit pe americani”

HotNews.ro
Pentagonul acuză marile companii americane de armament că l-au „înșelat” să cumpere arme mai scumpe: „I-au păcălit pe americani”
Donald Trump, fotografiat în timpul unei vizite pe care a efectuat-o în data de 28 octombrie 2025 trupelor de pe portavionul „USS George Washington”, FOTO: American Photo Archive / Alamy / Profimedia Images

Marile companii din domeniul apărării i-au „înșelat” pe responsabilii armatei americane să cumpere echipamente scumpe, deși ar fi existat opțiuni comerciale mai ieftine, a declarat vineri Dan Driscoll, secretarul Armatei SUA, în comentarii extrem de neobișnuite pentru un oficial al Pentagonului, relatează Reuters.

Militanți pentru responsabilitate guvernamentală și unii congresmeni au susținut de mult timp că firmele de apărare au perceput prețuri exagerate armatei. Însă comentariile lui Driscoll au fost atipic de directe pentru un oficial guvernamental în funcție care critică firmele ce aprovizionează cea mai mare armată din lume.

„Baza industrială de apărare, în general, și companiile principale, în special, i-au păcălit pe americani, Pentagonul și Armata”, le-a spus Driscoll jurnaliștilor, referindu-se la contractorii principali care lucrează direct cu guvernul.

El a adăugat că, într-o anumită măsură, vina aparține și guvernului, pentru că a creat structuri de stimulente care i-au încurajat pe producători să perceapă prețuri astronomice.

Unele dintre cele mai mari companii din SUA sunt contractori ai forțelor armate americane

Marii producători de armament furnizează armatei americane tot felul de sisteme, de la avioanele de luptă F-35 ale Lockheed Martin, până la sisteme de apărare antirachetă realizate de companii precum RTX, Northrop Grumman și Boeing.

Anterior, Pentagonul a afirmat că un buton de control al ecranului unui elicopter Black Hawk Sikorsky, companie deținută de Lockheed, care costă 47.000 de dolari ca parte a unui ansamblu complet, ar putea fi fabricat independent pentru doar 15 dolari.

„Sistemul s-a schimbat. Nu vi se va mai permite să faceți asta Armatei Statelor Unite”, a avertizat Driscoll.

Dan Driscoll, secretarul Armatei SUA, fotografiat pe 9 septembrie 2025 în timpul unei vizite la baza militară Fort Campbell din statul Kentucky, FOTO: SWNS / Profimedia Images

Comentariile sale vin în contextul în care Pentagonul a anunțat lansarea unei inițiative pentru simplificarea procesului de achiziții. Aceasta face parte dintr-un efort mai amplu al Pentagonului de a permite forțelor armate americane să achiziționeze tehnologie într-un ritm mai rapid, în contextul creșterii amenințărilor globale.

Reuters a relatat săptămâna trecută că Armata SUA intenționează să cumpere cel puțin un milion de drone în următorii doi-trei ani și că, în loc să colaboreze cu marii contractori din domeniul apărării, dorește să lucreze cu companii care produc drone ce pot avea și aplicații comerciale.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro