Moarte neașteptată după un hamburger. Primul deces asociat cu o reacție alergică rară la carnea roșie
Un bărbat în vârstă de 47 de ani din New Jersey a murit anul trecut din cauza sindromului alfa-gal, o alergie la carnea roșie cauzată de mușcătura unei căpușe, scrie Sky News.
Cercetătorii consideră că este primul deces documentat de acest fel. Simptomele sindromului alfa-gal, care în 2011 a fost asociat pentru prima dată cu mușcăturile căpușei Lone Star, pot include urticarie, greață, vărsături, diaree, dureri abdominale severe, dificultăți de respirație, amețeli și umflarea buzelor, gâtului, limbii sau pleoapelor.
Reacția la alimentele care provoacă simptomele poate fi întârziată și, de obicei, se manifestă câteva ore mai târziu, spre deosebire de alte alergii alimentare, care apar imediat după consum.
Noua cercetare urmărește cazul unui pilot de avion sănătos care a plecat în 2024 în excursie cu soția și copiii. Au mâncat friptură la cină. Acest lucru era neobișnuit, deoarece el mânca rar carne.
S-a trezit la ora 2 dimineața cu dureri violente în abdomen, vărsături și diaree. A doua zi a luat micul dejun și a făcut o plimbare de opt kilometri.
Două săptămâni mai târziu, întors în New Jersey, a mers la un grătar, unde a mâncat un hamburger. Aproximativ patru ore mai târziu, i s-a făcut rău. La scurt timp, fiul său l-a găsit inconștient pe jos în baie.
Fiul său a chemat ambulanța și a fost internat în spital, dar bărbatul a fost declarat mort în acea noapte.
Analizele de sânge efectuate de cercetători au relevat semne ale sindromului alfa-gal. Însă dovada că a fost dobândit de la o căpușă Lone Star nu este concludentă.
Cercetătorii au făcut legătura după o declarație a soției bărbatului, care a spus că acesta avea 12 sau 13 mușcături de „acarieni” în apropierea gleznelor la începutul verii.
Dar concluzia este plauzibilă, deoarece oamenii din estul Americii confundă uneori mușcăturile de acarieni cu cele de căpușe.
Conform unei estimări, din 2010 până în prezent, peste 100.000 de persoane din SUA au devenit alergice la carnea roșie din cauza acestui sindrom.
