Sari direct la conținut

George, tânărul dispărut în Bucegi, de negăsit. Salvamontiștii au refăcut traseul pe care a mers băiatul de 18 ani. „Verificăm mai multe zone”

HotNews.ro
George, tânărul dispărut în Bucegi, de negăsit. Salvamontiștii au refăcut traseul pe care a mers băiatul de 18 ani. „Verificăm mai multe zone”
George, un tânăr de 18 ani, este căutat de salvamontiști în Bucegi. Sursă foto: Salvamont Brașov

Salvamontiştii continuă, sâmbătă, să îl caute pe adolescentul dispărut în Munţii Bucegi în urmă cu o săptămână. La operaţiune participă salvatori din două județe.

„Echipele au refăcut traseul parcurs de acesta, însă, din păcate, nu au fost identificate noi elemente concludente. Astăzi, la operaţiuni s-au alăturat şi trei salvatori montani din judeţul Harghita, sprijinind eforturile de căutare. Verificăm mai multe zone în care persoana s-ar fi putut deplasa după ce a abandonat rucsacul, cel mai probabil pentru a-şi uşura drumul, având în vedere dificultatea traseului şi oboseala acumulată”, a declarat, sâmbătă, directorul Salvamont Braşov, Sebastian Marinescu, citat de News.ro.

Acţiunea de căutare se desfăşoară în condiţiile din teren „semnificativ îngreunate”, având în vedere starea vremii, dar şi oboseala acumulată în rândul salvatorilor care participă de zile întregi la căutări.

„Rămânem profund determinaţi să continuăm căutările. Prioritatea noastră este să îl găsim cât mai curând şi să oferim familiei un răspuns, într-un moment care este deja extrem de dificil pentru cei apropiaţi”, a transmis Sebastian Marinescu, mulţumind celor implicaţi, în special voluntarilor care participă la căutări.

Căutat de o săptămână

Duminica trecută, un tânăr aflat într-o stare avansată de epuizare şi hipotermie a cerut ajutor salvamontiştilor, care l-au căutat o noapte întreagă, fără rezultat.

Căutările au continuat şi în zilele următoare, tot fără succes. În schimb, salvatorii montani au descoperit în zona indicată de turist un rucsac cu echipament, care a fost predat Poliţiei.

Salvamontiştii braşoveni au folosit, miercuri, în premieră, un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General al Aviaţiei, pentru ca echipele de intervenţie să poată fi duse rapid în porţiunile greu accesibile ale masivului.

Deşi au utilizat toate mijloacele tehnice disponibile, inclusiv o dronă dotată cu o cameră cu termoviziune, tânărul nu a fost găsit.

Salvamontiștii au publicat poza tânărului

Vineri seară, fotografia tânărului de 18 ani care este căutat, a fost făcută publică, persoanele care l-au văzut pe tânăr sau care au informaţii relevante fiind rugate să contacteze autorităţile.

„Familia ne roagă să distribuim fotografia lui George, persoana dispărută încă de duminică seara în Munții Bucegi. În ciuda eforturilor susținute, acesta nu a fost localizat până în prezent, deși acțiunile de căutare s-au desfășurat zilnic, cu resurse adaptate permanent condițiilor din teren.

Potrivit informațiilor, persoana dispărută a plecat duminică dimineața din Poiana Brașov, având ca destinație localitatea Bran. Conform datelor, acesta a traversat zona Diham – Tache Ionescu, iar ulterior a ajuns în zona Țigănești, unde a solicitat sprijin prin 112. Menționăm că purta geaca din fotografie.

Rugăm toate persoanele care l-au văzut sau care dețin orice informații relevante să contacteze de urgență Salvamont Brașov sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție”, a transmis Salvamont Brașov.

INTERVIURILE HotNews.ro