Skip to content

Alertă de la ANM: Cod galben de vânt în aproape jumătate de țară, până sâmbătă seară. Cum va fi vremea la București

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Meteorologii anunță că vântul va continua să bată cu putere în cea mai mare parte a ţării, iar pentru jumătatea de sud a țării au fost emise avertizări cod galben.

Potrivit ANM, vântul va avea intensificări vineri (5 decembrie) în sud, centru și est, iar sâmbătă (6 decembrie) în sudul și sud-estul teritoriului. Vor fi viteze în general de 45…50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor fi de peste 60…80 km/h.

Județele aflate sub cod galben

În același timp, ANM a emis o alertă cod galben de vânt puternic, valabilă până diseară, la ora 23.00. Vizate sunt Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Banatului, unde vântul va bate cu viteze de 50…70 km/h. În Munţii Banatului şi local în zona înaltă din vestul Carpaţilor Meridionali rafalele vor depăşi temporar 80…110 km/h.

Codul galben este valabil între 5 decembrie, ora 10 – 5 decembrie, ora 23

De asemenea, ANM a emis o altă avertizazre cod galben pentru intervalul 5 decembrie, ora 23 – 6 decembrie, ora 08.

Codul galben este valabil între 5 decembrie, ora 23– 6 decembrie, ora 08

Temporar, vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, sudul şi vestul Olteniei, cu viteze de 50…65 km/h, au precizat meteorologii.

De asemenea, este cod galben, în intervalul 6 decembrie, ora 08 – 6 decembrie, ora 20, în Dobrogea, sudul, centrul şi estul Munteniei. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…65 km/h.

Codul galben este valabil în intervalul 6 decembrie, ora 08 – 6 decembrie, ora 20

Vremea la București

Pentru Capitală, ANM anunță că vineri vremea va fi vântoasă mai ales după-amiaza și noaptea, când se vor atinge viteze de 50…55 km/h. Cerul va fi mai mult noros și trecător, cu o probabilitate mai mare în a doua jumătate a intervalului, va ploua slab. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade.

Sâmbătă, vremea se va menține vântoasă, cu viteze de 50…60 km/h. Cerul va fi mai mult noros și trecător va ploua slab. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade.