Cum va fi vremea de Revelion: Prognoza meteo pentru ultima zi și noapte a anului
Temperaturile vor fi mai scăzute decât de obicei în ultima zi a anului și în noaptea de Revelion, au anunțat meteorologii.
Va fi o vreme mai rece decât e obișnuit, a spus Elena Mateescu, șefa Administrației Naționale de Meteorologie, adăugând că urmează o noapte geroasă.
Este posibil să consemnăm ninsori slabe în zonele de munte și intracarpatice, însă slabe cantitativ, a precizat ea într-o intervenție telefonică la Digi24.
Potrivit prognozei ANM, în ultima zi a anului și în noaptea de Revelion, vremea va fi rece, geroasă dimineața și noaptea, îndeosebi în centrul, nordul teritoriului și în dealurile subcarpatice din sud.
Cerul va fi variabil în sud și sud-est și va avea înnorări în rest. Va ninge slab cantitativ, la munte, precum și în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și pe arii restrânse în Moldova.
La munte, dar mai ales în Carpații Meridionali și Orientali vor fi viteze de 60…85 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m,
rafalele vor atinge 90…120 km/h, ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea se va menține scăzută.
În nordul și nordestul Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h și va ninge viscolit. Intensificări ale vântului vor fi și în vestul și sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, cu rafale de 50…70 km/h, iar în celelalte regiuni, pe alocuri vor fi viteze de până la 40…45 km/h.
Noaptea intensitatea vântului va fi în diminuare în toate zonele joase de relief și doar în zona montană înaltă vor mai fi rafale de peste 70…80 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la -7…-6 grade în estul Transilvaniei, până la 3…4 grade, izolat în Muntenia și Dobrogea, iar cele minime se vor situa în general între -14 și -5 grade.
Prognoză București în ultima zi a anului și de Revelion
Vremea va fi rece mai ales dimineața și noaptea, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Cerul va fi variabil pe parcursul zilei și senin noaptea. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 30…35 km/h.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -7…-5 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească până spre -9 grade.
Foto: Dreamstime Agency | Dreamstime.com
