Banometru a lansat a zecea ediție a „Maratonului pentru sănătate financiară – Provocarea Rezoluțiilor”, program gratuit, ce transformă anxietatea financiară în control și claritate pentru 2026
Românii intră în 2026 sub presiunea unor îngrijorări financiare majore: o inflație de aproape 10%, creșterea prețurilor și introducerea de noi taxe au redus puterea de cumpărare cu 5.3% (în septembrie 2025 față de aceeași perioadă a anului anterior). Aproape 60% dintre români se tem că nu vor reuși să facă față creșterii costului vieții, iar 63% dintre angajați declară că se simt copleșiți emoțional din cauza dificultăților financiare.
Ca răspuns la aceste realități, Banometru a lansat „Maratonului pentru sănătate financiară – Provocarea Rezoluțiilor”, un program online gratuit, de 30 de zile, care își propune să îi ajute pe români să abordeze cu o nouă atitudine îngrijorările legate de finanțe și să construiască un plan concret pentru 2026.
În cadrul programului, ce poate fi accesat din orice colț al României, participanții învață metode practice de planificare financiară, pe care le pot aplica pe termen lung, identifică sabotorii care îi împiedică în îndeplinirea obiectivelor și descoperă strategii concrete pentru menținerea motivației pe tot parcursul anului.
Accesibil din orice colț al României, programul oferă participanților instrumente practice de planificare financiară, aplicabile pe termen lung, îi ajută să identifice factorii care le sabotează obiectivele financiare și le pune la dispoziție strategii concrete pentru menținerea motivației pe tot parcursul anului.
Spre deosebire de alte Provocări marca Banometru, aceasta are loc exclusiv în lunile ianuarie-februarie, iar locurile sunt limitate și se ocupă rapid. Înscrierile sunt deschise până pe 26 ianuarie 2026, la acest link.
„Maratonul pentru sănătate financiară – Provocarea Rezoluțiilor” este mai mult decât o oportunitate de resetare financiară
Din 2016, Banometru este gratuit pentru participanți datorită partenerului principal, ING Bank România, contribuind astfel, an de an, la îmbunătățirea sănătății financiare a românilor.
De 5 ani, acest Maraton marchează începutul fiecărui an ca pe o oportunitate de resetare financiară pentru mii de români. În cadrul Maratonului se creează o comunitate solidă, unde vulnerabilitatea financiară este întâmpinată cu empatie, iar progresele personale, oricât de mici, sunt recunoscute și celebrate.
Impactul Programului este susținut și de rezultate concrete.
Participanții de la ediția anterioară a Maratonului pentru sănătate financiară (2025) au experimentat direct impactul unui program structurat de educație financiară: au plătit datorii de 75.630 lei, au economisit 47.260 lei și au obținut venituri suplimentare de 18.800 lei. “Cea mai importantă schimbare este însă cea de mentalitate și emoțională, care se reflectă în relația cu banii”, afirmă Corneliu Ionescu, trainer și coach Banometru. Pentru unii dintre ei, Maratonul a reprezentat prima experiență de a pune pe hârtie un buget anual sau primul dialog sincer în familie, despre bani. Daniela M., participantă la ediția din 2025, povestește astfel despre transformarea ei financiară: „Înainte de Maraton, îmi gestionam banii mai mult din inerție, fără o imagine de ansamblu. E prima dată când realizez împreună cu soțul un buget anual și avem o claritate asupra veniturilor și cheltuielilor pe un an întreg. Tot pentru prima data, am economisit pentru fondul de urgență și pentru cel de siguranță. Acest Maraton m-a ajutat să văd realitatea așa cum este, să iau decizii mai bune și să simt, în sfârșit, că am control și pot construi pas cu pas o viață financiară mai echilibrată.”
Fiecare participant primește acces la grupul dedicat planificării, unde are loc o parte importantă din interacțiune și suport. Timp de 30 de zile, parcurg webinarii online, rezolvă teme practice și participă la discuții pe grupul de lucru, dezvoltând o viziune clară a obiectivelor financiare pentru 2026, în ritmul propriu. Programul se încheie cu un webinar final de sărbătorire a succeselor și cu extragerea unor premii surpriză.
Despre Banometru
Banometru este un program gratuit de sănătate financiară realizat de către Asociația Educație pentru Viață Reală (AEVR) în parteneriat cu ING Bank. Banometru oferă sprijinul unui coach financiar, acces la cursuri de educație financiară ușor de înțeles, susținerea unei comunități prietenoase pentru păstrarea motivației și resurse practice pentru a ajunge la o relație echilibrată cu banii.
Asociația Educație pentru Viață Reală (AEVR)
Prin programele AEVR de educație financiară și antreprenoriat, persoanele care vor să aibă o relație mai bună cu banii devin reziliente financiar și trăiesc o viață prosperă, cu sens. Pe lângă Banometru, misiunea organizației se împlinește și prin alte proiecte cu impact în viața oamenilor și comunităților: Play your cards right, Coaching Inspire, WALL-ET – Experiences & training, COMPASS, organizate alături de ONG-uri din România sau internaționale.
ING Bank România
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este singura bancă cu o creștere organică din top 10 bănci locale după active, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,85 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking. Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri. Societatea este în tranziție către o economie cu emisii de carbon reduse. La fel și clienții noștri, la fel și ING. Finanțăm deja multe activități sustenabile, dar în continuare finanțăm mai multe care nu sunt. Vezi progresul nostru de până acum pe ing.com/climate.
Articol susținut de Banometru