Sari direct la conținut

Nicușor Dan despre reabilitarea rețelei de termoficare cu fonduri europene: Vom face o mare licitaţie în cursul lunii februarie / Invit constructorii la discuții

HotNews.ro
Nicușor Dan , Foto: PMB
Nicușor Dan , Foto: PMB

Primăria Capitalei face primii pași pentru reabilitarea rețelei principale de termoficare din București, cu cei 300 milioane de euro din fonduri europene. Primarul general, Nicușor Dan, invită săptămâna aceasta constructorii din domeniu la discuții, pe caietele de sarcini, astfel încât licitația să poată fi lansată în luna februarie, iar problemele din caietele de sarcini să se rezolve înainte. Nicușor Dan nu a dat un termen la care vor începe lucrările, deoarece aceasta depinde de finalizarea licitației, însă a anunțat că își dorește ca în 2021 să fie reabilitați 60 km de rețea principală, costurile fiind de 90 milioane de euro.

”Vreau să vă anunţ că începem procedurile pentru înlocuirea sistematică a reţelei de termoficare. E vorba de 60 de kilometri de reţea pe care îi plătim din fondurile proprii, aproximativ 90 de milioane de euro, şi de 200 de kilometri de reţea pe care o să îi plătim din fonduri europene, aproximativ 300 de milioane de euro. Este un volum uriaş de lucrări, vrem să lucrăm simultan pe mai multe tronsoane, de aceea vrem să lucrăm simultan cu mai multe companii. Şi mesajul meu este că avem nevoie de toate firmele serioase din piaţa românească şi probabil şi europeană, pentru că licitaţia va fi internaţională. Vreau să vă anunţ că vom schimba modul de lucru, în sensul că, aşa cum nu s-a întâmplat în ultimii ani, vom plăti la timp, şi în schimb vom cere fiecăruia dintre constructori să respecte strict graficele de execuţie”, a anunțat Nicușor Dan luni, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la Primăria Capitalei.

Primarul general invită constructorii la discuții, pe marginea caietelor de sarcini, înainte de începerea licitației, astfel încât eventualele probleme să fie înlăturate.

”Vom face o mare licitaţie în cursul lunii februarie şi vă anunţ că începem în mod transparent discuţiile pe marginea caietelor de sarcini. Vrem să anticipăm de pe acum problemele care pot să apară şi să le rezolvăm de la nivelul caietelor de sarcini, astfel încât să nu fim în situaţia să ne confruntăm cu aceste probleme în momentul în care suntem cu şantierele începute. De aceea, o să avem mâine, de la ora 16:00, deci marţi, 19 ianuarie, de la ora 16:00, o primă discuţie cu constructorii. O a doua discuţie cu constructorii va avea loc marţi, 26 ianuarie, tot de la ora 16:00. Pentru întâlnirea de mâine am chemat opt mari firme de construcţii, toate au confirmat, dar discuţia nu este limitată la aceste opt companii, atât discuţia de marţi, mâine, săptămâna asta, cât şi discuţia de marţi, săptămâna viitoare, va fi deschisă pentru firmele serioase de construcţii din România. Cei care doresc să participe la aceste discuţii sunt rugaţi să trimită un mesaj, email, telefon, adresă scrisă, către Primăria Capitalei, Cabinetul Primarului General, şi noi vom face invitaţiile pentru aceste discuţii”, a explicat Nicușor Dan.

Primarul general nu a putut preciza când încep lucrările deoarece acest lucru va fi stabilit după finalizarea licitației.

”Răspunsul îl veţi afla la începutul lunii februarie, după ce toate aceste discuţii vor fi finalizate şi după ce vom avea elementele esenţiale ale procesului de licitaţie. () Eu îmi doresc ca cel puţin primii 60 să fie făcuţi în anul 2021, dar nu e o promisiune în momentul acesta”, a explicat Nicușor Dan.

Primarul spune că după reabilitarea celor 260 de km de rețea primară, serviciul se va îmbunătăți semnificativ.

”Va fi o îmbunătăţire semnificativă a calităţii, odată ce aceşti 260 de kilometri vor fi realizaţi.

Mai avem 200 de milioane de euro în PNRR, care ajung cam pentru încă vreo 140 de kilometri. Şi, bineînţeles, în timp, undeva la un interval de 6-7 ani, ar trebui să ajungem să avem întreaga reţea schimbată. Însă, după ce aceşti 260 de kilometri vor fi realizaţi, ba chiar după ce primii 60 de kilometri vor fi realizaţi, calitatea serviciului se va îmbunătăţi mult, adică vom fi cam cum eram acum 3-4 ani, când nu erau avarii majore”, a explicat primarul general.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro