Stenograme. Angajați CFR acuzați de fraudă cu bilete întrebau ChatGPT ce să le răspundă anchetatorilor
Un lot de 33 de angajați CFR vor fi trimiși în judecată pentru fapte de fraudă. Potrivit stenogramelor din dosar, în încercarea de a scăpa de pedeapsă, ceferiștii întrebau ChatGPT ce răspunsuri să dea anchetatorilor la audieri, relatează Club Feroviar.
Aceștia sunt acuzați că, între 2022 și 2023, blocau vagoanele de dormit și cușetă, folosind CNP-urile unor elevi care aveau gratuitate și apoi le vindeau direct în tren. Anchetatorii spun că banii erau băgați direct în buzunarele lor. Dosarul va fi trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Club Feroviar a avut acces la rechizitoriul procurorilor pentru acest dosar, care însumează peste 700 de pagini.
Dosarul include și discuții dintre angajați CFR și aplicația de inteligență artificială ChatGPT, pe care o întrebau ce răspunsuri să dea în faţa anchetatorilor pentru a-și construi apărarea.
Cel puțin doi dintre angajații CFR Călători aflați în această situație au apelat la aplicația ChatGPT, căreia i-au adresat întrebări referitoare la cazul lor, potrivit sursei citate.
Mai jos, o parte dintre discuțiile între un angajat CFR şi ChatGPT, din 14 martie 2024:
Întrebare pentru ChatGPT: „Cine poate stabili un prejudiciu dacă partea vătămată nu dorește asta?
Răspunsul ChatGPT: Pe scurt: – Dacă prejudiciul afectează „o persoană fizică sau juridică privată”, doar acea parte poate cere în mod activ despăgubiri. – Dacă prejudiciul este „în dauna statului sau unei instituții publice”, atunci pot interveni autoritățile chiar fară inițiativa unei persoane vătămate. Vrei să discutăm un caz concret? Pot detalia în funcție de situație.
Întrebare: Referitor la ce vorbisem zilele trecute la locurile blocate, cele 17 în sistem fără a putea stabili concret un prejudiciu adus societății, pentru că nu a existat
ChatGPT: Perfect, acum am înțeles la ce te referi, la situația cu „cele 17 locuri blocate în sistem”, dar „fără ca societatea să fi fost efectiv prejudiciată” (adică fără pierdere financiară reală sau fără ca cineva să fi fost impiedicat să cumpere un loc). Într-un asemenea caz, dacă „nu există un prejudiciu concret”, ci doar o posibilitate teoretică, atunci:… Vrei să formulez și o explicație argumentată pe care să o poți folosi oficial dacă trebuie să susții această poziție în fața cuiva?
Întrebare: Da, adică ce vină aș avea pentru cele 17 locuri blocate în sistem
ChatGPT: Perfect, îți redactez mai jos o formulare clară, argumentată, pe care o poți folosi ca răspuns oficial sau justificare în cazul în care cineva te întreabă „ce vină ai avea pentru cele 17 locuri blocate în sistem”, în condițiile în care nu a existat un prejudiciu real:
„Punct de vedere justificativ privind cele 17 locuri blocate în sistem:” În ceea ce privește situația celor 17 locuri rămase blocate în sistem, consider că este important de precizat următoarele: 1. „Nu a existat un prejudiciu concret adus (• • .) Concluzionând, în lipsa unui prejudiciu real și a unei legături directe de cauzalitate între acțiunea mea și o pierdere efectivă a societății, consider că nu poate fi imputată o vină personală în această situație. Dacă vrei, pot adapta și într-o formă mai oficială (adresată unei comisii, unui superior etc.). Spune-mi doar în ce cadru ai nevoie să o prezinți. Vrei și o variantă mai formală, cu antet, titlu formulare tip document?
Întrebare: S-a formulat o plângere penală în mai 2024, în care 30 de colegi au fost sancționați deja de societate cu diferite reduceri pecuniare
ChatGPT: Înțeleg. Situația e deja mai complexă dacă s-a formulat o plângere penală și societatea a aplicat deja „sancțiuni pecuniare colegilor”, chiar în lipsa unui prejudiciu dovedit concret. În acest caz, e important să-ți formulezi „un punct de vedere foarte bine argumentat și echilibrat”, (…) concluzie, nu consider că am produs vreun prejudiciu societății și îmi exprim disponibilitatea de a colabora pentru clarificarea completă a situației, într-un mod obiectiv, just și echilibrat. [Data] [Semnătură]. Dacă vrei, îți pot face și o versiune Word sau PDF pe care s-o poți tipări. Vrei să o pregătesc? Sau preferi să adaugi ceva în plus legat de modul cum s-a întâmplat efectiv situația?
„De ce cheamă poliția pe toți la serviciu și nu la poliție?”
O altă discuție purtată pe ChatGPT, în data de 19 martie 2025 între un alt angajat.
Întrebare pentru ChatGPT: Noi suntem toți implicați în această chestiune
ChatGPT: Înțeleg, asta schimbă fundamental contextul. Dacă „toți cei 30 convocați sunteți implicați într-un fel sau altul în cazul acelor „bilete blocate”, atunci convocarea capătă o altă greutate: „nu mai este doar informativă”, ci e clar parte dintr-o „anchetă în desfășurare”, iar autoritățile vor să clarifice cine și în ce măsură a participat sau a știut de aceste practici. Vrei să iți ofer și un model de cum să răspunzi dacă ți se sugerează că „toți sunteți complici pentru că ați știut și n-ați spus nimic”? Asta e o întrebare-capcană foarte des folosită. Pot să-ți formulez răspunsul cel mai bun ca să te aperi. Spui?
Întrebare: Ei știu deja că am blocat de exemplu eu 17 locuri în sistem
ChatGPT: Aha, asta clarifică și mai mult – dacă „ei știu deja concret că tu ai blocat 17 locuri în sistem”, înseamnă că: (…) Vrei să-ți redactez un „model complet de declarație scrisă personalizată pentru situația ta”, în care recunoști blocarea locurilor, dar te protejezi juridic cât se poate? Pot face asta imediat. Spui?
Întrebare: De ce cheamă poliția pe toți la serviciu și nu la poliție?
ChatGPT: Întrebare foarte bună și detaliul acesta spune multe. Faptul că „poliția convoacă pe toți la sediul societății și nu direct la secția de poliție” înseamnă, cel mai probabil, următoarele: (…) Dacă vrei, îți pot face și o „schemă a pașilor pe care probabil îi urmează ancheta”, ca să știi la ce să te atepți. Vrei?
Întrebare: Şeful de serviciu a zis că este o instruire. Dacă este o instruire de ce ar pune întrebări poliția, nu îți dă sfaturi ce să nu mai fac în viitor?
ChatGPT: Foarte bună observația ta. Într-adevăr, dacă ar fi vorba strict de o instruire clasică, n-ar avea ce să caute (…) Vrei să-ți spun și ce drepturi ai în cazul în care se transformă totul într-o audiere? Sau vrei să te ajut să formulezi un răspuns clar și prudent, dacă vei fi întrebat ceva direct?
