Investigație Justiția în Chirie. Milioane de euro anual pentru chirii. Legături între proprietarii spațiilor și persoane cu conexiuni politice
Instanțele, parchetele, autoritățile subordonate Ministerului Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii plătesc anual peste 15 milioane de euro pentru chirii. O parte dintre spații aparțin unor firme sau persoane cu legături politice ori probleme penale, potrivit unei investigații Public Record.
Cea mai scumpă chirie este cea a Registrului Comerțului, care cheltuie anual peste trei milioane de euro pentru sediile din București și pentru oficiile județene.
Urmează Înalta Curte de Casație și Justiție, care plătește peste două milioane de euro anual pentru un singur sediu temporar, potrivit Public Record.
Curtea de Apel București este pe locul trei în topul chiriilor, cheltuind peste un milion de euro pentru două secții ale Tribunalului București și arhivă.
Un sediu DNA, lângă plaja Neversea
DNA, DIICOT și parchetele din România cheltuie anual peste 2,7 milioane de euro pe chirii.
Sediul de pe Lipscani, unde funcționează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București costă 74.000 de euro pe lună. Firma care deține clădirea este Geres Real Estate și este administrată de o companie cu legături cu Ion Țiriac.
Direcția Națională Anticorupție din Constanța are sediul foarte aproape de plaja Neversea, pentru care plătește lunar 9.000 de euro pentru clădire.
Cine încasează banii
În unele cazuri, banii pentru sediile închiriate ajung la oameni cu probleme penale sau conectați politic, potrivit sursei citate.
Spre exemplu, chiria pentru sediul de la plajă al DNA Constanța este plătită către Chirața Borună, un notar cunoscut din Constanța, care a fost cercetată în mai multe dosare penale, soluționate cu netrimitere în judecată.
DNA a transmis, potrivit Public Record, că „are în vedere relocarea din imobilul închiriat, după finalizarea lucrărilor de construire a noului sediu, proiect realizat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții”. Totodată, a adăugat că simpla existență a unui dosar penal „nu reprezintă, în sine, un criteriu legal de excludere de la participarea la licitație.”
Și DIICOT Cluj plătește chirie unui proprietar trimis în judecată pentru luare de mită: Sorin Dănăilă primește lunar, împreună cu soția, 7.000 de euro, pentru sediul în care funcționează instituția.
La Brașov, Curtea de Apel funcționează din 2020 într-un sediu închiriat pe strada Poienelor, pentru care plătește peste 48.000 de euro pe lună firmei Aldar Rezidențial SRL. Compania a avut anterior un dosar pentru evaziune fiscală: administratorul a înregistrat facturi fictive și a produs un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei, descoperit de ANAF în 2012.
Dincolo de problemele penale, Public Record dezvăluie că unele sedii sunt închiriate de la firme sau persoane cu legături politice.
De exemplu, sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova este închiriat cu peste 7.000 de euro lunar. Banii ajung la firma Reysol, deținută în mare parte de Pavel Badea, care în 2016, a candidat din partea PNL pentru postul de primar al Craiovei, însă și-a dat demisia din fruntea filialei de partid după ce a pierdut.
Ce spune ministrul Justiției
Radu Marinescu, ministrul Justiției, a fost întrebat de Public Record dacă are un plan de reducere a cheltuielilor cu chiriile și cum comentează faptul că o parte din bani ajung la persoane sau firme cu probleme penale.
Ministrul a spus că încearcă să reducă aceste costuri prin investiții în sedii proprii – aflate în diverse stadii de execuție sau proiectare – finanțate din bugetul de stat, prin Compania Națională de Investiții și din împrumuturi de la Banca Mondială. De asemenea, a precizat că Ministerul Justiției nu are date despre chiriile plătite de parchete și că fiecare instituție în parte este responsabilă de închirierea spațiilor.
Marinescu nu a comentat faptul că o parte din suma plătită de stat pentru aceste chirii ajunge la persoane sau firme cu probleme penale.
