Sari direct la conținut

Exodul milionarilor: Unde se mută cele mai bogate familii ale lumii în 2026

HotNews.ro
Exodul milionarilor: Unde se mută cele mai bogate familii ale lumii în 2026
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Dreamstime.com

„Asistăm la cea mai mare migrație de capital privat din istorie”, avertizează experții în economie. Miliardarii tineri conduc acest exod masiv spre „refugii” sigure, abandonând marile puteri pentru a-și proteja averile în 2026, potrivit CNBC, citată de News.ro.

Un raport al băncii elvețiene UBS arată că peste o treime dintre miliardarii lumii s-au mutat deja cel puțin o dată, transmite televiziunea americană specializată în economie, CNBC. Mai exact, 36% dintre cei mai bogați oameni ai planetei și-au schimbat țara, iar alți 9% plănuiesc să facă acest pas în curând.

În rândul miliardarilor tineri, de până în 54 de ani, procentul celor care s-au mutat deja este și mai mare, ajungând la 44%. Specialiștii de la firma de consultanță Henley & Partners confirmă acest val istoric: în ultimul an, cererile pentru obținerea unei noi cetățenii sau rezidențe au crescut cu 28%, venind din partea unor oameni de 218 naționalități diferite.

De ce fug bogații

Factorul principal pentru această migrație record îl reprezintă geopolitica și viteza cu care lucrurile se schimbă, explică experții consultați de CNBC. Regimurile fiscale și regulile economice se pot modifica acum într-un singur ciclu politic, iar familiile bogate tratează acest risc la fel ca pe un risc financiar: prin diversificare.

Decizia de a alege o nouă țară depinde tot mai mult de criterii precum neutralitatea, instituțiile solide și forța statului de drept. Dacă în trecut mutările urmăreau profitul, consultanții precizează că acum bogații acționează defensiv: „mutările actuale vizează protejarea activelor, continuitatea generațională și flexibilitatea operațională”.

Harta noilor refugii financiare

Un exemplu important este Marea Britanie, unde eliminarea unor scutiri de taxe a provocat o plecare masivă a bogaților. Firma Henley & Partners estimează că 16.500 de milionari vor părăsi țara în 2026, mult mai mulți față de cei 9.500 care au plecat anul trecut.

În SUA, o erodare profundă a încrederii în sistemele politice și financiare alimentează același fenomen. Procentul cetățenilor americani din diaspora care iau în calcul renunțarea la cetățenie a urcat la 49% în 2026, față de 30% în anul anterior.

În frunte se află Emiratele Arabe Unite, descrise drept cel mai important punct de atracție: fără impozit pe venit sau pe avere și cu un program de vize foarte flexibil. Experții estimează că 9.800 de milionari se vor muta aici în 2026, cel mai mare număr din lume.

În Europa, Italia, Monaco și Elveția atrag familiile care caută reguli fiscale clare, în timp ce Portugalia și Grecia rămân populare prin programele de investiții. Singapore continuă să fie destinația preferată pentru cine caută bănci solide, chiar dacă pragurile de intrare sunt tot mai ridicate.

Pe lângă destinațiile clasice, apar și variante noi: Arabia Saudită a oferit deja peste 8.000 de permise de ședere pentru investitori, în timp ce insulele din Caraibe sunt căutate de bogați pentru a obține rapid un al doilea pașaport, ca măsură de siguranță.

INTERVIURILE HotNews.ro