Anunț-supriză al Uber, care revine în România cu un serviciu major la care renunțase acum șase ani
Uber intenționează să-și extindă serviciile de „delivery” în șapte noi țări europene în acest an, în condițiile în care marile companii tehnologice își amplifică eforturile pe piața de livrare a produselor alimentare, una de miliarde de euro, scriu duminică Financial Times și Reuters.
Compania cu sediul în SUA va lansa acest serviciu pe piețe precum România (de unde a retras acest serviciu în 2020), Republica Cehă și Grecia, ca parte a unor planuri cu care speră să genereze venituri brute suplimentare de 1 miliard de dolari în următorii trei ani, potrivit FT.
De asemenea, noua decizie prevede și intrarea pe piețele din Austria, Danemarca, Finlanda și Norvegia.
Susan Anderson, șefa globală a departamentului de livrări la Uber, a declarat pentru ziar că este timpul să „ridicăm ștacheta, să schimbăm lucrurile și să oferim o valoare mai bună în întreaga categorie”.
La începutul acestei săptămâni, Uber a acceptat să achiziționeze divizia de livrări a companiei turce Getir de la acționarul majoritar Mubadala, din Emiratele Arabe Unite, pentru a-și extinde prezența în Turcia.
De ce a ieșit Uber Eats din România acum șase ani
Anunțul poate fi considerat unul surprinzător, în condițiile în care Uber Eats a ieșit de pe piața din România (și din Cehia) în vara anului 2020.
Atunci, compania și-a motivat decizia spunând că noua sa strategie este de a se concentra pe piețele de top în care acest serviciu este prezent la nivel global, potrivit StartupCafe.
Pe lângă România, Uber sista în urmă cu șase ani serviciul de livrare mâncare în alte şapte pieţe, Cehia, Egipt, Honduras, Arabia Saudită, Ucraina şi Uruguay.
Uber a explicat la acel moment că Eats aducea în pieţele mai sus menţionate doar 1% din veniturile totale ale acestui serviciu, în timp ce pierderile din cele opt ţări reprezentau 4% din totalul pierderilor Uber Eats
„Această decizie se bazează pe o analiză detaliată a rezultatelor de business într-o piață competitivă pentru livrarea de mâncare. Fiind o companie globală, trebuie să alegem cu atenție cele mai potrivite produse pentru fiecare piață și felul în care distribuim resursele în locurile în care suntem prezenți în lume”, mai transmitea Uber în 2020.
La acest moment, în România, principali jucători de pe piața serviciilor de livrare de mâncare sunt Wolt, Bolt Food, Glovo și Bringo.
Foto: Prykhodov | Dreamstime.com