Sari direct la conținut

Goana după minereuri rare. SUA, pe cale să pună mâna pe un mare zăcământ de tantal, într-o zonă aflată în război

HotNews.ro
Goana după minereuri rare. SUA, pe cale să pună mâna pe un mare zăcământ de tantal, într-o zonă aflată în război
Exploatarea minieră de la Rubaya Foto: Moses Sawasawa / AP / Profimedia

Republica Democrată Congo a adăugat mina de coltan Rubaya, unul dintre cele mai mari zăcăminte de tantal din lume, pe lista de bunuri strategice pe care le oferă Statelor Unite în cadrul unui acord de cooperare în domeniul mineralelor, consultat de către Reuters. Mina Rubaya se află în momentul de față sub controlul unei miliții rebele.

Includerea minei de la Rubaya pe lista discutată într-o reuniune la Washington pe 5 februarie a fost confirmată de un oficial congolez și un diplomat american. Mina este controlată de către rebelii din M23, mișcare sprijinită de Rwanda. Washingtonul ar căpăta acces la tantal, un metal rezistent la temperaturi înalte procesat din minereu de coltan. Tantalul este folosit de către producătorii de semiconductoare, componente aerospațiale, computere, telefoane mobile și turbine de gaz.

Congo estimează că este nevoide o o sumă între 50 de milioane și 150 de milioane de dolari pentru repunerea în funcțiune a minei, dar cu o amortizare rapidă din cauza creșterii mari de tantal la scară globală.

Statele Unite își doresc accesul la o gamă de metale critice și să contracareze totodată dominația Chinei în Africa. Rubaya ar putea livra tantal „pe deplin trasabil, din afara zonelor de conflict”, în concordanță cu regulile de procurare din legislația americană, susțin autoritățile de la Kinshasa.

Mina se află sub controlul rebelilor

Rubaya, aflata în provincia Kivu de Nord, deține câteva mii de tone de coltan cu concentrație de tantal între 20% și 40%. Mina produce 15% din producția de coltan, săpat manual de către localnici săraci care au un salariu de câțiva dolari pe zi.

Mina și dealurile din jur sunt sunt sub controlul rebelilor din M23, brațul armat al organizației politice Alianța Fluviului Congo (AFC), situația care a provocat organizarea unor rețele de contrabandă a minereului prin Rwanda, potrivit unui raport al ONU din 2025.

Rebelii colectează cel puțin 800.000 de dolari pe lună din taxele impuse producătorilor de coltan din Rubaya. M23/AFC se află sub sancțiunile SUA după ce au refuzat să fie parte la un acord de pace între Congo și Rwanda, mediat de către Donald Trump în decembrie. Ciocnirile continuă în pofida acordului semnat.

Rebelii au criticat acordul privind mineralele, pe care îl consideră „profund viciat”, și susțin că Kinshasa nu ar trebuie să negocieze noi acorduri privind exploatările câtă vreme luptele continuă. Un oficial al grupării a declarat că obiectivul AFC/ M23 nu este reprezentat de mine ci de „eliberarea poporului nostru”.

Oferind Rubaya americanilor deși nu deține controlul asupra minei, guvernul central încearcă să atragă o intervenție militară americană în zonă în folosul guvernului congolez, a adăugat oficialul citat.

Aur, cobalt și litiu, printre zăcămintele ce vor fi exploatate de americani

Departamentul de Stat al SUA a transmis Reuters că autoritățile din Congo au prezentat o listă cu rezerva de proprietăți strategice la o întâlnire din 5 februarie, însă nu a dat detalii despre aceste proprietăți.

Prin acordul cadru, companiile americane vor primi acces preferențial la aceste proprietăți, despre care Washingtonul spune că vor investi în mod transparent, vor crea locuri de muncă și vor contribui la crearea unei stabilități pe termen lung în R.D. Congo. Firmele eligibile sunt invitate să-și arate interesul în derularea acestor proiecte.

Alte proiecte de pe lista de priorități pentru investitorii americane se mai află un giganticu zăcământ de litiu de la Manono, complexul Chemaf de cupru-cobalit din Katanga Superioară și Lualaba, un zăcământ de galiu-germaniu în Lubumbashi și construirea a trei facilități de rafinare a cobaltului. Pe listă mai sunt și proiecte hidroenergetice, o cale ferată și prospecțiuni aurifere în Kibai de Sud și Moku Beverendi.

Congo și companii din SUA sau țări aliate lor au semnat deja acorduri în cadrul pactului pentru securitatea mineralieră, ca parte a eforturilor Washingtonului de a slăbi dominanția mai veche a Chinei asupra exploatării mineralelor critice din Congo. Guvernul congolez nu a anunțat numele companiilor interesate în exploatarea resurselor.

INTERVIURILE HotNews.ro