Sari direct la conținut

Nicușor Dan va susține un discurs în timpul reuniunii lui Trump

HotNews.ro
Nicușor Dan va susține un discurs în timpul reuniunii lui Trump
Președintele Nicușor Dan. Foto: Presidency.ro

Președintele Nicușor Dan va avea un discurs la summitul Consiliului pentru Pace de la Washington convocat de Donald Trump, în contextul în care România este țara europeană reprezentată la cel mai înalt nivel, ca observator.

Nicușor Dan participă la summitul Consiliului de Pace de la Washington, programat să înceapă la ora 15:40, ora României (08:40, ora de la Washington), și a fost invitat de președintele Trump să susțină un discurs în limba engleză, potrivit informațiilor HotNews.

Casa Albă a invitat oficial cel puțin 50 de țări să se alăture Consiliului pentru Pace înființat de președintele Donald Trump, iar 35 de lideri și-au manifestat până acum interesul. În prezent, 26 de țări s-au alăturat și au fost desemnate membri fondatori ai Consiliului, arată Al Jazeera. Cel puțin 14 țări au refuzat invitațiile să se alăture acestuia înainte de primul său summit.

Uniunea Europeană a declarat că nu intenționează să se alăture Consiliului din cauza îngrijorărilor legate de cartă, iar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a refuzat invitația la reuniunea de joi.

Cine va participa la summit

Președintele Dan a acceptat invitația de a participa la întâlnirea de la Washington, dar în calitate de observator, ceea ce nu înseamnă că se alătură Consiliului.

Bulgaria, Ungaria, Albania și Kosovo sunt singurele țări europene care s-au alăturat. În ultima lună, Italia, Cipru, Grecia și România, precum și Uniunea Europeană, au decis să se alăture în calitate de observatori, ceea ce înseamnă că nu vor participa la procesul decizional.

La summit, dintre toate țările europene, România este reprezentată la cel mai înalt nivel, în timp ce Italia va fi reprezentată de ministrul său de externe Antonio Tajani. Cehia va fi reprezentată la rândul ei de ministrul său de externe Petr Macinka, Ciprul de ministrul de externe Constantinos Kombos, iar Grecia de viceministrul de externe Haris Theoharis.

Polonia, un alt aliat important al SUA din Europa, l-a trimis ca observator pe Marcin Przydacz, un consilier al președintelui Karol Nawrocki. Iar Papa Leon, primul suveran pontif din Statele Unite, a refuzat invitația de a ocupa un loc în Consiliu, subliniind că situațiile de criză ar trebui gestionate de Organizația Națiunilor Unite (ONU).

Cum a motivat Nicușor Dan decizia de a participa

Prezența la Washington reprezintă un mesaj diplomatic privind relația dintre România și SUA după o perioadă de neîncredere din partea administrației Trump ca urmare a anulării alegerilor prezidențiale de la finalul lui 2024, a explicat marți Nicușor Dan într-o emisiune la Radio România Actualități.

„Au existat anumite dubii, neîncredere după alegerile anulate din 2024 din partea administrației americane. Față de tot acest context, cred că prezența României prin președintele ei ajută la a clarifica și diplomatic și față de cetățeni care este relația adevărată dintre România și SUA”, a declarat Nicușor Dan.

Ce este „Consiliul Păcii” înființat de Trump

La sfârşitul lunii ianuarie, președintele american Donald Trump a lansat „Consiliul pentru Pace”, o inițiativă care, potrivit acestuia, va avea ca scop rezolvarea conflictelor globale, între care războiul din Fâșia Gaza, și promovarea stabilității, păcii și guvernanței „în zonele afectate sau amenințate de conflicte”.

Mai mulți lideri din toată lumea, inclusiv președintele Nicușor Dan, au primit o scrisoare prin care au fost invitați să se alăture acestei inițiative americane.

Trump cere țărilor care doresc un loc permanent în noul său Consiliu pentru Pace să contribuie cu cel puțin 1 miliard de dolari, a relatat Bloomberg, care a văzut proiectul de statut al acestui organism.

INTERVIURILE HotNews.ro