Skip to content
Claudiu Năsui, alături de membri USR. Foto: Inquam Photos / George Călin

Congresul USR începe astăzi. Care sunt principalele teme de pe agendă și propunerea despre care membrii spun „că va fi cu scandal”

Uniunea Salvați România (USR) se reunește, în perioada 27 februarie – 1 martie, într-un congres prin care partidul își propune să facă mai multe modificări la statut. Statutul unui partid este ghidul în funcție de care se stabilește modul în care se iau deciziile interne precum: persoanele desemnate să candideze la orice tip de alegeri, intrarea sau ieșirea de la guvernare, suspendarea membrilor sau  sancționarea acestora. 

Potrivit surselor USR, din cele peste 50 de propuneri de modificare a statutului pe care Congresul USR le va dezbate și vota în acest final de săptămână, cele mai importante prevăd:

  • Noii membrii USR să poată obține dreptul de vot abia după șase luni de la momentul în care au început să plătească cotizația. În prezent, orice membru nou intrat în partid are drept de vot. 
  • Conducerile USR de la nivel local, inclusiv județean, să poată fi demise de conducerea partidului în funcție de niște criterii care măsoară „performanța”. În cazul demiterii, trebuie organizate noi alegeri în termen de maxim un an. O altă propunere este și dizolvarea conducerilor locale ale partidului dacă nu organizează ședințe pentru o perioadă de șase luni.

Propunerile de mai sus sunt avizate tehnic și au șanse mari să fie votate de congres, conform surselor HotNews.

Limitarea mandatelor aleșilor USR la cel mult două 

Una dintre cele mai discutate propuneri în partid în ultimele luni este cea venită din partea deputaților USR Cristina Prună și Claudiu Năsui. Cei doi au propus ca primarii, consilierii locali, președinții de consilii județene, parlamentarii și eurodeputații din partea USR să poată ocupa funcția cel mult două mandate. Claudiu Năsui și Cristina Prună se află, la rândul lor, la al treilea mandat în Parlamentul României.

Cei doi spun că USR are în acest moment o problemă de „centralizare a puterii în jurul unei minorități”. 

Propunerea nu a fost avizată, însă va intra la vot, conform surselor HotNews din partid.

„Cred că dezbaterea pe această propunere o să fie cu scandal, mai ales că propunerea include toate funcțiile. Pentru alegerile parlamentare și europarlamentare puteam înțelege, dar nu poți impune două mandate pentru primari și consilieri locali”, a spus, pentru HotNews, unul dintre cei aproape 500 de delegați de la congresul USR.

O altă propunere care nu a primit avizul de la Comitetul Politic al USR prevede înlocuirea delegaților în alegeri cu votul universal ponderat pentru alegerea candidaților la Primăria București, consilieri municipali, deputați și senatori în fiecare județ. 

Ce propuneri mai ajung la votul celor aproape 500 de delegați USR 

Alte propuneri care vor fi dezbătute și votate la congresul USR fac referire la reducerea numărului de membri din Comitetul Politic (din care fac parte în acest moment toți aleșii USR și președinții de filiale).

O altă propunere, care a și fost avizată de Comitetul Politic, stabilește că Biroul Național (ales de congres) poate, printr-o delegare a Comitetului Politic, să decidă asupra alianțelor și asupra membrilor Guvernului pe care USR îi va propune. Conform actualului statut, doar Comitetul Politic putea aproba intrarea la guvernare a partidului.

Pentru atragerea membrilor noi, o propunere care a și primit aviz stabilește că filialele locale pot lua ca membrii în conducerea lor „persoane notabile din comunitate”, dar „nu mai mult de 15% din locurile alese”. Cooptarea unor asemenea persoane trebuie să primească și aprobarea conducerii ierarhice. 

Membrii din conducerea USR, demiși după trei absențe nemotivate consecutive 

O altă propunere avizată și care va ajunge la dezbatere și vot prevede că membrii birourilor de conducere își pierd funcția dacă absentează de trei ori consecutiv în trei luni de la ședințe.

O altă prevedere stabilește că orice condamnare a unui membru USR în primă instanță duce la suspendare, iar condamnarea definitivă duce automat la excluderea din partid și interdicția candidaturii. În plus, persoanele condamnate anterior nu pot candida pentru nicio funcție de conducere internă sau pentru o funcție publică din partea USR. Propunerea a fost avizată de Comitetul Politic.