Sari direct la conținut

Cioloş:Vom include în Protocolul Coaliţiei de Guvernare principiul depolitizării administraţiei

HotNews.ro
Cioloş:Vom include în Protocolul Coaliţiei de Guvernare principiul depolitizării administraţiei

Co-preşedintele USR PLUS Dacian Cioloş afirmă că alianţa va introduce în protocolul alianţei de guvernare cu PNL şi UDMR principiul depolitizării administraţiei, iar pentru funcţiile cu asumare politică, în administraţia centrală şi locală, seleacţia se va face pe bază de competenţe, scrie news.ro. ”Funcţiile de demnitate publică nu pot fi şi nu trebuie privite drept cadouri”, consideră fostul premier.

”Vom acţiona pe două planuri. Vom include în Protocolul Coaliţiei de Guvernare principiul depolitizării administraţiei. Asta înseamnă că, în afara prefecţilor/subprefecţilor pentru care avem cadru legal reglementat, pentru funcţiile de conducere din deconcentrate care nu presupun asumări politice vom organiza concursuri transparente şi corecte. Vom reda astfel demnitatea funcţiei publice locale, atât de afectate în aceşti 30 de ani de spectrul servilismului de partid. Pentru funcţiile cu asumare politică, în administraţia centrală şi locală, vom organiza un proces de selecţie pe bază de competenţe profesionale, reprezentare şi viziune politică. Avem deja baze de date cu membrii USR şi PLUS care s-au implicat în pregătirea Programului de Guvernare. Ei vor fi primii la care vom apela, dar vom solicita pe domenii specifice şi în funcţie de nevoi şi alţi colegi sau susţinători. În oricare dintre situaţii, o vom face transparent”, precizează Cioloş în mesajul adresat colegilor săi din USR şi PLUS cu privire la abordarea vizând funcţii publice.

El argumentează în mesaj proiectul comun USR şi PLUS, a fost întotdeauna despre înnoirea politicii, despre profesionalism şi competenţă în funcţia publică.

”E firesc, pe de altă parte, să avem aşteptări pentru munca pe care o depunem. V-aţi asumat responsabilităţi în campanii, aţi lăsat acasă familii sau v-aţi neglijat serviciul, toate pentru binele proiectului USR PLUS. Aşa cum am spus-o de fiecare dată, ideea de recompensă nu poate însemna un rabat de la principiul înnoirii şi profesionalismului. Funcţiile de demnitate publică nu pot fi şi nu trebuie privite drept cadouri pe care cineva să le împartă. Trebuie să dăm exemplu celorlalte partide şi, totodată, electoratului nostru că avem forţa acestei schimbări de mentalitate, că noi trăim ceea ce spunem”, le transmite el colegilor de alianţă.

PNL, USR PLUS şi UDMR negociază de mai multe zile, fiind împărţite ministere, funcţii de prefect şi de secretar de stat proporţional cu rezultatul obţinut la alegerile parlamentare. Duminică sau luni ar urma să fie finalizat şi programul de guvernare şi să fie stabilit calendarul învestirii Guvernului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro