Spitalul Militar a achiziționat roboți chirurgicali la suprapreț. Radu Miruță confirmă o investigație Snoop: „Este în desfășurare o anchetă DNA”
Un contract cadru care prevedea achiziția, de către Spitalul Militar din București, a 6 roboți chirurgicali, a fost oprit după achiziția primilor 3 roboți, după ce „a existat în spațiul public o suspiciune care, din punctul meu de vedere, se confirmă”, a anunțat joi ministrul Apărării, Radu Miruță, într-o conferință de presă.
Ministrul Apărării a trimis controlul care a vizat achiziția de roboți chirurgicali de la Spitalul Militar după o investigație publicată în februarie de site-ul Snoop. Site-ul de investigații a arătat atunci că spitalul a cumpărat trei roboți chirurgicali Versius la un preț la care ajung, în mod normal, cei mai performanți roboți medicali de pe piață, Da Vinci.
Firma care a condus asocierea câștigătoare a licitației a fost Medical Innovation Solutions, deținută de cântăreața Laura Galea. Aceasta este fiica afaceristului Cătălin Galea, legat de familia fostului primar Sorin Oprescu atât în firme, cât și în sponsorizări electorale, scria Snoop în luna februarie.
„Este vorba despre achiziția a 3 roboți chirurgicali în valoare de 132 de milioane de lei fără TVA. Achiziția ar fi trebuit să se facă prin licitație”, a explicat joi ministrul Apărării.
Roboți chirurgicali mai scumpi decât ai concurenței, dar „de aceeași calitate, dacă nu mai slabi”
„Licitația a fost, dar, din punctul de vedere al colegilor care au executat controlul, modul în care a fost organizată această licitație a fost într-o metodă extraordinar de evidentă de a influența decizia pentru a cumpăra roboți chirurgicali cel puțin de aceeași calitate, dacă nu mai slabi, la un preț cu 59% mai mare decât al concurenței”, a continuat Miruță.
Acest lucru a fost posibil, potrivit ministrului Apărării, deoarece „s-au interpretat abuziv niște criterii de punctaj”.
El a oferit câteva exemple: „Era un criteriu care măsura performanța energetică – cât consumă robotul chirurgical atunci când este în stand by. Și pentru a trage de păr un anumit rezultat, s-a menționat că unul va fi scos din priza și nu consumă nimic. Criteriul fiind cât consumă în stand by, nu în cutie.”
„Alte caracteristici erau pentru câte categorii, specialități medicale poate fi folosit. Cerința era de minimum 3, unul putea 4, iar altul 6. Din nou, aici, au fost inversate punctajele pentru a fi influențat rezultatul”, a mai spus Radu Miruță.
„Mai mult decât atât”, a adăugat ministrul Apărării, „s-a luat decizia achiziționării acestor roboți după ce, pentru roboții chirurgicali existenți la acel moment în spital, tocmai se plătise mentenanță și servicii pentru perioada următoare, chiar dacă roboții au fost scoși din uz. Dacă au fost scoși din uz, nu ar mai fi trebuit să se plătească mentenanță și revizii”.
Și Direcția Națională Anticorupție a declanșat o anchetă în acest caz, a anunțat ministrul Apărării: „Este genul de situație care trebuie să fie descurajată și trebuie să fie oprită.”