VIDEO Donald Trump amenință din nou Iranul. Ce spune că se poate întâmpla marți noapte: „Planul este gata”
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni, într-o conferință de presă de o oră și jumătate, că „întregul Iran” ar putea fi „distrus” marţi seară, amenințând Teheranul că trebuie să încheie un acord până atunci, scriu Reuters, AFP și CNN.
„Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi foarte bine mâine (marţi)”, a declarat Trump, în conferința susținută alături de șeful Pentagonului (Pete Hegseth), de directorul CIA, John Ratcliffe, și de șeful armatei americane, generalul Dan Caine.
La rândul său, Hegseth a afirmat că „cel mai mare volum de atacuri” asupra Iranului va avea loc luni şi a avertizat că marţi „vor fi şi mai multe”.
Trump a mai susținut că iranienii sunt „dispuşi să sufere” pentru răsturnarea regimului de la Teheran şi că poporul iranian susţine „continuarea bombardamentelor”.
De asemenea, oficialii americani au oferit o serie de detalii despre operaţiunea de recuperare din Iran a pilotului american doborât în weekend.
Tot în cadrul conferinței, liderul de la Casa Albă a ameninţat o companie americană de presă, pe care nu a numit-o, acuzând-o de scurgeri de informaţii despre căutarea pilotului american pierdut în Iran.
HotNews a transmis mai jos, în format LIVETEXT, cele mai importante declarații ale președintelui american.
Conferința de presă a lui Trump s-a încheiat
Conferința de presă a lui Donald Trump, desfășurată în sala de conferințe de la Casa Albă, s-a încheiat.
Conferința a durat o oră și jumătate.
Trump, despre dorința lui ca SUA să pună mâna pe petrolul iranian: „Prada revine învingătorului”
În timpul conferinței, președintele Trump a oferit câteva indicii despre viziunea sa despre controlul asupra petrolului din Iran, dar și din Venezuela, afirmând că ar dori să pună mâna pe petrolul iranian: „Prada revine învingătorului”.
„Dacă ar fi după mine, da, pentru că sunt în primul rând om de afaceri”, le-a spus reporterilor luni seară, când a fost rugat să clarifice comentariile lui de mai devreme cu privire la opiniile despre confiscarea petrolului iranian – despre care recunoscuse că ar putea fi o mișcare riscantă din punct de vedere politic.
„În cazul Venezuelei, după cum știți, războiul s-a terminat în aproximativ 45 de minute”, a spus Trump, referindu-se la operațiunea SUA de la începutul acestui an care a dus la înlăturarea președintelui venezuelean Nicolas Maduro. „Și avem oameni minunați care conduc Venezuela, oameni foarte buni. Adică, relația este bună, suntem parteneri cu Venezuela și am preluat sute de milioane de barili, sute de milioane”, a adăugat liderul american, citat de CNN.
Actualii lideri interimari ai Venezuelei și-au exprimat în mod clar dorința de a vinde petrol venezuelean Statelor Unite și de a colabora mai strâns cu SUA.
Deși Trump și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a repeta această situație în cazul Iranului, o țară la fel de bogată în petrol, el a spus în cadrul conferinței că nu știe dacă americanii susțin o astfel de mișcare.
Atacuri la adresa aliaților din Asia
Președintele SUA a reluat luni afirmația conform căreia NATO este „un tigru de hârtie”, la care a adăugat o serie de afirmații critice la adresa aliaților din Extremul Orient cărora le-a reproșat că nu au ajutat Statele Unite în intervenția din Iran.
„NATO este un tigru de hârtie, am spus de atâtea ori. Nu au vrut să ne dea nici piste de aterizare”, a spus Donald Trump.
Trump: Planul este gata pentru a distruge toate podurile și centralele electrice din Iran până mâine la miezul nopții
Președintele Trump mai spune că SUA au un plan prin care toate podurile și centralele electrice din Iran ar putea fi distruse până mâine la miezul nopții.
„Mă refer la o demolare completă până la ora 12. Și s-ar întâmpla într-un interval de patru ore, dacă am vrea. Nu vrem să se întâmple asta”, a declarat Trump.
În weekend, Trump părea să fi stabilit un nou termen limită pentru ca Iranul să redeschidă complet Strâmtoarea Ormuz. „Marți, ora 20:00” (ora SUA), a scris el, după publicarea unui mesaj plin de injurii prin care reitera amenințările de a bombarda infrastructura cheie iraniană, inclusiv centralele electrice, dacă Teheranul nu se conformează.
Atacarea infrastructurii civile critice ar putea fi considerată o crimă de război, notează CNN.
Trump a dat și apoi a modificat de mai multe ori termenele-limită pentru deschiderea strâmtorii.
„Circulația liberă a petrolului”, parte a oricărui acord
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz trebuie să facă parte din orice fel de propunere de încetare a războiului cu Iranul, mai spune președintele SUA.
„Trebuie să avem un acord care să fie acceptabil pentru mine, iar o parte a acelui acord va fi că vrem liberă circulație a petrolului și a tuturor bunurilor”, a spus el în cadrul conferinței de presă.
Președintele a recunoscut, de asemenea, că redeschiderea Strâmtorii Ormuz este „diferită” de celelalte obiective ale sale, în timp ce negociatorii lucrează pentru a pune capăt războiului cu Iranul.
Trump a declarat anterior că propunerea prezentată de alte țări pentru un armistițiu de 45 de zile „nu este suficient de bună”. Planul de armistițiu este considerat o ultimă încercare de a evita atacurile masive asupra centralelor electrice iraniene și a altor infrastructuri, cu care Trump a amenințat în cazul în care Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată.
Întrebat de CNN dacă ar accepta un acord care nu include deschiderea strâmtorii sau dacă aceasta este acum o prioritate, Trump a răspuns: „Aș spune că este o prioritate foarte mare”.
Președintele american a mai spus că nu este sigur dacă Teheranul mai are capacitatea de a mina Strâmtoarea Ormuz. „Nu mai au nave de aruncat mine”, a spus el. „Nici măcar nu sunt sigur că mai au mine acolo, apropo. (…) Cred că s-ar putea să nu fie niciuna, pentru că sunt niște mincinoși foarte buni.”
„Nu pot să vă spun”: Trump refuză să confirme dacă războiul se apropie de final
Președintele Trump a refuzat luni să confirme dacă războiul cu Iranul se apropie de final.
Întrebat insistent dacă intenționează să reducă intensitatea conflictului sau să-l intensifice, Trump a răspuns: „Nu pot să vă spun – depinde ce vor face ei. Ne aflăm într-o perioadă critică.”
Președintele american s-a referit apoi la termenul limită de marți pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz. „Au o perioadă de – ei bine, până mâine la ora 20:00. Le-am acordat o prelungire.”
El a spus că termenul său inițial pentru luni „era nepotrivit a doua zi după Paște. Vreau să fiu o persoană amabilă.”
„Acum vom vedea ce se întâmplă. Vă pot spune că negociază. Credem că o fac cu bună-credință. Vom afla”, a adăugat Trump.
Trump, „foarte dezamăgit” de NATO
Donald Trump afirmă că războiul cu Iranul a lăsat „o amprentă asupra NATO care nu va dispărea niciodată”.
„Trebuie să vă spun că sunt foarte dezamăgit de NATO”, declară el.
Președintele SUA adaugă că liderii alianței „vor veni să mă vadă miercuri” și că, dintr-o dată, „vor să trimită ajutor”.
El susține că membrii NATO au vrut să se abțină de la a trimite ajutor până când SUA vor câștiga războiul.
Trump se lansează apoi într-un monolog despre expresia „câștigătorul ia totul”, deplângând faptul că aceasta nu pare să se aplice în vremurile moderne.
Poporul iranian este „dispus să sufere” pentru a-și câștiga libertatea, susține Trump
Președintele american mai susține că poporul iranian ar fi „dispus să sufere” în urma atacurilor cu care el a amenințat asupra infrastructurii energetice și civile a țării, dacă acest lucru le-ar asigura în cele din urmă libertatea.
Întrebat în mod specific dacă atacarea acelor obiective din Iran ar însemna pedepsirea populației civile, Trump a răspuns: „Este o suferință. Ei ar fi dispuși să îndure asta pentru a avea libertate.”
Trump a susținut, de asemenea, că poporul iranian dorește ca armata americană să-și continue campania de bombardamente.
„Am interceptat numeroase mesaje de genul: «Vă rugăm, continuați să bombardați». Bombe care cad lângă casele lor, «Vă rugăm, continuați să bombardați. Faceți-o». Și aceștia sunt oameni care trăiesc acolo unde explodează bombele. Și când plecăm și nu mai lovim acele zone, ei spun: «Vă rugăm, întoarceți-vă, întoarceți-vă, întoarceți-vă»”, a mai declarat președintele american.
Comentariile lui Trump vin pe fondul criticilor potrivit cărora promisiunea acestuia de a „arunca în aer” centralele energetice, podurile și stațiile de desalinizare iraniene ar constitui crime de război, notează CNN.
Trump a dat Teheranului termen până marți, la ora 20:00 ET (ora SUA), să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, altfel a amenințat că SUA vor trece la astfel de atacuri.
„Tot ce vă pot spune este că ei vor libertate. Au trăit într-o lume despre care voi nu știți nimic. Este o lume violentă, oribilă”, a adăugat luni seară Trump.
Trump afirmă că Iranul este un „participant activ” la negocieri
Președintele Donald Trump a preluat din nou cuvântul și afirmă că Iranul este un „participant dispus și activ” la negocierile care ar putea duce la încetarea războiului.
„Nu pot vorbi despre încetarea focului, dar vă pot spune că avem un participant activ și dispus de cealaltă parte. Ei ar dori să poată ajunge la un acord. Nu pot spune mai mult de atât”, a spus liderul american.
Trump le-a mai spus reporterilor că discuțiile cu intermediarii pentru a pune capăt conflictului „merg bine”.
„Practic, au timp până mâine seară la ora 20:00 (ora SUA, n.r.), dar suntem în discuții cu ei. Cred că merge bine. Domnul Witkoff este aici și JD (Vanec) este implicat în negocieri. Domnul Witkoff se află chiar aici și cred că merge bine, dar rămâne de văzut”, a adăugat Trump, citat de CNN.
Donald Trump a confirmat anterior că vicepreședintele JD Vance, emisarul special al SUA, Steve Witkoff, și ginerele președintelui, Jared Kushner, poartă discuții cu țările intermediare despre războiul cu Iranul.
Pakistanul, Egiptul și Turcia au acționat toate ca mediatori între SUA și Iran, dar discuțiile indirecte au stagnat săptămâna trecută și eforturile pentru o întâlnire față în față par să fi luat sfârșit.
O „armada aeriană”, folosită pentru protejarea echipelor de salvare
O „armadă aeriană” a fost folosită pentru a proteja echipele de salvare care încercau să-l găsească pe pilotul dispărut în Iran, a declarat șeful Statului Major Interarme al armatei SUA, generalul Dan Caine.
Dronele tactice și avioanele de luptă au fost folosite în timp ce membrii armatei americane au intrat pe teritoriul iranian pentru a-l aduce acasă pe pilot, al cărui indicativ era „Dude 4 4 Bravo”, spune Caine.
Un avion care zbura în urmă după ce pilotul a fost salvat a fost „atacat de fiecare persoană din Iran care deținea o armă de calibru mic”, adaugă șeful armatei americane.
Hegseth: Atacurile SUA asupra Iranului vor ajunge „astăzi la cel mai mare volum”
Conform instrucțiunilor lui Trump, Statele Unite vor lansa atacuri mai intense asupra Iranului, afirmă șeful Pentagonului, Pete Hegseth.
„Conform instrucțiunilor președintelui, astăzi se va înregistra cel mai mare volum de atacuri de la începutul acestei operațiuni. Mâine, vor fi și mai multe decât astăzi. Iar atunci Iranul va avea de ales”, spune secretarul american al Apărării.
Trump și Hegseth îl invocă pe Dumnezeu, referindu-se la misiunea de salvare a celor doi piloți
Președintele Donald Trump și secretarul Apărării Pete Hegseth l-au invocat pe Dumnezeu în timp ce lăudau misiunile de succes care au dus la salvarea celor doi piloți americani al căror avion de vânătoare a fost doborât deasupra Iranului săptămâna trecută, remarcă CNN.
„Dumnezeu ne-a vegheat – uimitor”, a spus Trump în timpul conferinței de presă de la Casa Albă, adăugând că totul s-a întâmplat în „perioada Paștelui”.
„Când intri în acele zone, nu ieși așa cum am ieșit noi. Dumnezeu ne-a vegheat, vă spun eu”, a afirmat președintele american.
Hegseth, descriind situația dificilă a aviatorului salvat după ce s-a ascuns mai mult de o zi în Iran, a spus: „Când a reușit în sfârșit să-și activeze transponderul de urgență, primul său mesaj a fost simplu și puternic. El a trimis un mesaj: «Dumnezeu este bun». În acel moment de izolare și pericol, credința și spiritul lui de luptător au strălucit.”
„Vedeți voi, doborât într-o vineri. Vinerea Mare, ascuns într-o peșteră, într-o crăpătură, toată ziua de sâmbătă și salvat duminică. A plecat din Iran cu avionul în timp ce răsărea soarele în Duminica Paștelui. Un pilot renăscut, acasă și în siguranță, o națiune care se bucură”, a spus Hegseth, făcând probabil aluzie la moartea și învierea lui Iisus, notează CNN.
Declarațiile celor doi oficiali americani au venit după primul mesaj cu ocazia Duminicii Paștelui rostit de Papa Leon al XIV-lea în pontificatul său, în care papa i-a îndemnat pe cei care au puterea de a declanșa războaie să aleagă pacea.
Vorbind de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, Papa Leon a spus: „Să renunțăm la orice dorință de conflict, dominație și putere și să-L implorăm pe Domnul să-și dăruiască pacea unei lumi devastate de războaie și marcate de ură și indiferență, care ne fac să ne simțim neputincioși în fața răului.”
Șeful CIA: „Cursă contracronometru” pentru salvarea pilotului și „dezinformarea inamicilor”
Misiunea de salvare a pilotului american dispărut în Iran a fost o „cursă contracronometru”, afirmă directorul CIA, prezent în conferința de presă alături de președintele Trump.
Vorbind despre utilizarea subterfugiilor în operațiunea de salvare, John Ratcliffe, directorul CIA, spune că a fost „crucial” să-l găsim pe pilot cât mai repede posibil, „menținându-i în același timp pe inamicii noștri pe o pistă greșită”.
Ratcliffe mai afirmă că americanii au lansat o campanie de dezinformare pentru a-i deruta pe iranienii care îl căutau cu disperare pe pilotul din avionul militar prăbușit.
Șeful CIA adaugă că iranienii sunt „jenati și, în cele din urmă, umiliți” de succesul misiunii de salvare și a subliniat că niciun american „nu va fi lăsat în urmă”.
Trump a venit la conferința de presă alături de secretarul său pentru apărare, Pete Hegseth, de generalul Dan Caine, șeful armatei americane, și de directorul CIA, John Ratcliffe.
Trump amenință cu închisoarea jurnalistul care a dezvăluit informația despre pilotul dispărut
Trump se arată din nou supărat pe mass-media și afirmă că autoritățile americane încearcă să identifice jurnalistul care a „scos la iveală” informația conform căreia un al doilea pilot a rămas blocat în Iran după ce primul fusese salvat.
El susține că Iranul nu era la curent cu situația celui de-al doilea pilot înainte de apariția articolului din presă, ceea ce a făcut ca operațiunea de salvare a SUA să fie „mult mai dificilă”.
Trump spune că autoritățile americane vor cere companiei media care a publicat știrea să dezvăluie identitatea „informatorului”, altfel va fi urmărită penal.
„Căutăm cu mare insistență persoana care a divulgat informația. Credem că vom reuși să o identificăm, deoarece ne vom adresa companiei media care a publicat-o și îi vom spune: «Securitate națională – dezvăluiți identitatea sau mergeți la închisoare»”, a declarat președintele american, conform The Guardian.
Trump nu a precizat la ce companie media se referă. Orice încercare de a-i închide pe jurnaliști pentru că nu dezvăluie identitatea surselor ar întâmpina, aproape sigur, o reacție juridică imediată, notează Sky News.
„Ei au pus misiunea într-un mare pericol”, a susținut Trump.
„Operațiune masivă” pentru salvarea pilotului american din Iran
O „operațiune masivă” a fost mobilizată pentru salvarea pilotului care rămăsese blocat pe teritoriul iranian, afirmă Donald Trump, explicând că s-a recurs la un subterfugiu pentru a-i face pe iranieni să creadă că acesta se afla într-o altă locație.
„Într-o demonstrație uluitoare de îndemânare și precizie letală, armata americană a intervenit în zonă, zonă reală, a angajat inamicul, a salvat ofițerul blocat și a distrus toate amenințările”, spune președintele american, citat de Sky News.
El adaugă că trupele de intervenție au părăsit teritoriul iranian împreună cu pilotul, care fusese blocat timp de aproape 48 de ore, fără a se înregistra victime în timpul operațiunii de căutare-recupare.
Enumerând echipamentele militare folosite în intervenție, Trump spune că armata SUA a mobilizat 155 de avioane, patru bombardiere, 64 de avioane de vânătoare, 48 de avioane de realimentare și 13 aeronave de salvare.
El susține că „nimeni nu are echipamentul” pe care îl au Statele Unite, adăugând: „Suntem de departe cea mai puternică armată din lume.”
Iranul poate fi distrus „într-o singură noapte”, afirmă Trump
Președintele SUA susține că Iranul poate fi „distrus într-o singură noapte”.
Donald Trump adaugă că acest lucru s-ar putea întâmpla „mâine seară”, în timp ce prezintă misiunea de salvare a celor doi militari care s-au catapultat din avionul american F-15 prăbușit vineri.
Trump adaugă că SUA „se descurcă incredibil de bine” în cadrul operațiunii „Epic Fury”.
„La un nivel nemaiîntâlnit până acum”, susține el.
Trump: Nu lăsăm niciun american în urmă
Donald Trump și-a început discursul lăudând operațiunea de salvare „cu adevărat istorică” a celor doi militari americani care au reușit să se catapulteze din avionul militar F-15 prbușit în Iran.
Președintele SUA afirmă că a fost o „decizie greu de luat” în ceea ce privește salvarea militarilor, dar „nu lăsăm niciun american în urmă”.
„Este o decizie riscantă, deoarece am fi putut ajunge la 100 de morți, în loc de unul sau doi”, adaugă Trump.
Liderul american spune că echipele de salvare s-au aflat sub „tir inamic foarte intens” și că un elicopter al armatei SUA are acum „găuri de gloanțe”.
Donald Trump și-a început conferința de presă.
Sala de conferințe este arhiplină
Sala de conferințe de presă de la Casa Albă este arhiplină pentru discursul lui Trump, care urmează să înceapă din moment în moment.
Doar 49 de jurnaliști au locuri alocate în sala de conferințe de presă. Într-o zi ca cea de astăzi – când președintele Trump însuși va apărea pentru a răspunde la întrebări – mica sală de conferințe este absolut plină de jurnaliști care nu au locuri alocate, înghesuiți pe marginea sălii. Mulți sunt acolo deja de ore întregi, încercând să-și asigure un loc de unde să-i pună o întrebare președintelui, notează BBC News.
Trump: Acțiunea militară ajută poporul iranian deoarece „vor să audă bombele pentru că vor să fie liberi”
Puțin mai devreme în această seară, în timpul unui eveniment de Paște la Casa Albă, Trump a susținut că acțiunea militară din Iran ajută, în cele din urmă, poporul iranian deoarece „vor să audă bombele pentru că vor să fie liberi”, ca răspuns la o întrebare adresată de PBS News.
Trump a adăugat că singurul motiv pentru care iranienii nu protestează în stradă este că „vor fi împușcați imediat” de regim, spre deosebire de atacurile în desfășurare ale SUA și Israelului asupra întregului Iran.
„Poporul iranian va riposta imediat ce va ști că nu va fi împușcat și imediat ce va putea obține arme”, a adăugat Trump. „Dacă ei ar avea arme… Iranul ar capitula în două secunde, pentru că nu ar putea face față”, a mai spus președintele american, citat de The Guardian.
Liderul de la Casa Albă a mai adăugat că regimul de la Teheran a avut „noroc” când a doborât vineri un avion de vânătoare F-15 american, dar a spus că salvarea pilotului care a suferit răni a fost „incredibilă”.
Știrea inițială: Liderul de la Casa Albă și-a început ziua de duminică amenințând din nou Iranul cu „iadul” dacă nu redeschide Strâmtoarea Ormuz până marți, amintesc agențiile EFE și Agerpres.
Trump și-a extins ultimatumul către Teheran de a deschide strâmtoarea pentru nave, altfel va ataca centralele electrice și podurile Iranului.
„Marți va fi în Iran Ziua Centralelor Electrice și Ziua Podurilor, toate într-una singură. Nimic nu se va compara cu asta!!! Deschideți Nenorocita de Strâmtoare, ticăloși nebuni, sau veți ajunge în Iad – VEȚI VEDEA! Slavă lui Allah”, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.
Președintele american a postat și un mesaj care s-ar putea referi la un nou termen limită acordat Iranului, dar fără să ofere mai mult context.
„Marți, la ora 20:00 EST!”, a scris el, tot pe Truth Social.
Dacă acesta este noul termen limită, ar fi miercuri, ora 3:30, ora Teheranului.
Trump a declarat, de asemenea, pentru The Hill că nu exclude desfășurarea de trupe pe teritoriul iranian, fără a oferi detalii.
Întrebat dacă exclude trimiterea de forțe terestre în Iran, președintele american a răspuns cu un contondent „Nu”.
Termenul limită este final, anunță Trump
Puțin mai devreme în cursul zilei de luni, președintele a afirmat că termenul limită privind ziua de marți pe care l-a stabilit pentru ca Iranul să încheie un acord este definitiv, adăugând că propunerea primită din partea Teheranului este una semnificativă, dar nu suficient de bună, a relatat Reuters.
„Au făcut o propunere, și este o propunere semnificativă. Este un pas semnificativ. Nu este suficient de bună”, a spus Trump despre Iran.
„Războiul s-ar putea termina foarte repede, dacă fac ceea ce trebuie să facă. Trebuie să facă anumite lucruri. Ei știu asta, au negociat, cred, cu bună-credință”, a mai spus președintele american, în timpul unui eveniment anual, cu ocazia Paștelui, la Casa Albă.
Propunerea de armistițiu de 45 de zile, respinsă
Tot luni, Casa Albă a confirmat că mai multe țări mediatoare au propus un armistițiu de 45 de zile în războiul cu Iranul, dar președintele Trump a respins această propunere.
„Aceasta este o idee printre multe altele și președintele nu a validat-o. Operațiunea «Epic Fury» continuă și președintele se va exprima la ora 13:00”, ora Washingtonului, (20:00 ora României), a indicat un responsabil american, citat de AFP.
Potrivit publicației americane Axios, trei țări mediatoare, respectiv Pakistan, Turcia și Egipt, au propus un armistițiu de 45 de zile, ca prim pas pentru încheierea războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului.
Iranul a dat luni un răspuns oficial la propunerea Statelor Unite privind încetarea războiului, după săptămâni de deliberări la înalt nivel, a transmis agenția de presă iraniană IRNA, citată de Iran International.
Teheranul a respins propusa încetare a focului cerând în schimb o soluție permanentă a conflictului în baza condițiilor cerute de Iran.
Răspunsul Iranului, formulat în zece puncte, a fost încheiat după la capătul a ceea ce IRNA a descris drep „evaluări ample la cele mai înalte niveluri ale sistemului”.
Teheranul a respins ideea unei încetări temporare a focului, invocând experiențele trecute legate de negocierile cu Washingtonul și a subliniat nevoia unei încheieri durabile a războiului, care să ia în considerare cererile Iranului.
Solicitările Teheranului vizează încetarea conflictelor din regiune, un protocol privind tranzitul în siguranță al strâmtorii Ormuz, ridicarea sancțiunilor și reconstrucția.