Skip to content

Procurorul CSM din documentarul Recorder, „șocat” după anunțul președintelui: „Pentru cei care mai credeați că România e stat de drept, azi aveți o probă contrară”

Procurorul Claudiu Sandu, fost vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a declarat „șocat” miercuri seară, după anunțul președintelui Nicușor Dan privind semnarea decretelor de numire în funcție a șapte dintre cei opt procurori propuși de ministrul PSD al Justiției, Radu Marinescu, la șefia Parchetului General, DNA și DIICOT.

Considerat unul dintre procurorii reformiști din CSM, Claudiu Sandu afirmă, într-o reacție pe Facebook, că decizia de numire a șefilor marilor parchete este „exclusiv politică”.

„M-am uitat la conferința președintelui României. Departe de mine de a critica manifestarea de voința a alesului poporului. Altceva m-a șocat”, își începe procurorul Claudiu Sandu mesajul, intitulat „Dezamăgire”.

Cunoscut pentru criticile sale împotriva abuzurilor din sistemul de justiție, fostul vicepreședinte CSM susține că a fost șocat de afirmația președintelui care a spus că procedura de selecție a fost liberă, dar că procurorii au refuzat să se înscrie.

„Eu i-am spus, când am fost invitat pe Cotroceni pentru consultări, ca procurorii știu ca decizia este politica si, dacă dorește o competiție reală, ar trebui sa transmită un mesaj care sa dea încredere participanților ca au o șansă. Nu a venit un asemenea mesaj. Acum spune ca procurorii au refuzat sa se înscrie la o competiție liberă. Oare este vreun om normal la cap care sa creadă ca a fost o competiție?”, întreabă retoric Claudiu Sandu.

Procurorul a făcut trimitere și la afirmația președintelui cum că exista multe informații în
spațiul public dar nu există probe „Oare ce înțelege prin probe? Oare faptul că unii magistrați și-au riscat cariera și chiar viața pentru a devoala modul de schimbare a completelor în cauzele cu miză nu este o proba? Sau este necesar ca inculpatul să recunoască fapta săvârșită; altfel nu sunt probe. Faptul ca au fost distruse carierele si viețile unor oameni onesti si curajoși cum este Camelia Bogdan, Cristi Danilet si mulți alții, unii câștigându-și dreptatea doar in fata instanțelor europene, nu este o proba suficientă?”, se mai întrebă procurorul.

Claudiu Sandu spune că în calitatea sa de membru CSM a încercat să își facă treaba „cu toată
responsabilitatea și cu toată priceperea pe care aproape 25 de ani de cariera mi le dau”. În opinia sa, toți cei cinci procurori ai Secției din cadrul CSM au făcut „maximum” pentru a evalua candidații propuși de ministrul Justiției la șefia parchetelor.

„Se pare că este degeaba. Decizia este exclusiv politică. Pentru cei care mai credeați ca România este un stat de drept, astăzi aveți o probă contrară. În realitate exista o singură putere. Puterea politica. Care nu lucrează în nici un caz pentru cetățeanul cinstit. Puterea politica este imună. Își asigură imunitate și clamează că își asuma deciziile. În realitate câți politicieni ați văzut sa plătească în ultimii ani pentru deciziile luate? Dar câți magistrați ați văzut plătind pentru curajul de a ancheta persoane protejate politic? Sau de a condamna asemenea persoane? Politicienii au scos magistrații țapi ispășitori pentru nenorocirile din țară. Acum râd si se relaxează la umbra imunității. Trebuie sa acceptam realitatea. Mergem înainte”, conchide procurorul Sandu.

Claudiu Sandu a fost vicepreședinte al CSM în mandatul 2025 și a vorbit în documentarul
jurnaliștilor Recorder „Justiție capturată” despre neregulile din sistemul judiciar.