INTERVIU Dat afară de susținătorii lui Bolojan, omul care i-a oferit lui Băsescu carnetul de partid spune unde a greşit Bolojan şi de ce îl susţine: „Cheltuim ce n-avem, ca și cum n-am da banii înapoi”
Astăzi investitor și unul dintre cei mai versați oameni ai politicii românești de după 1989, Radu Berceanu explică, într-un interviu pentru publicul HotNews, de ce a ales să iasă în stradă luni seară pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan. Prezența lui Berceanu printre manifestanţi a fost marcată de un moment tensionat: huiduit de un protestatar, a fost însoțit de jandarmi până la mașină, după o scurtă busculadă. Dar asta nu-l face pe fostul ministru de dreapta să-și schimbe opinia de susținător al lui Bolojan: „Cred că omul ăsta trebuie apărat”.
- De ce a ieșit în stradă: „Au semnat cu toţii un program de guvernare. Dom’le, noi, în România, nu prea suntem obișnuiți să ne uităm în programul de guvernare, dar el este un contract al Guvernului, și cu Parlamentul care-l votează și cu cetățenii. E un contract”.
- Despre PSD: „Ei dimineața sunt la guvernare și după amiază, când merg la televiziuni, sunt în opoziție. Spre deosebire de garda veche, ăştia sunt rudimentari complet”.
- Erorile lui Bolojan: „În primul rând, a crezut că România e Bihor şi că Bucureşti e Oradea. Apoi, a pus-o pe Oana Gheorghiu. Jos pălăria pentru activitatea ei – şi eu dau în fiecare lună nişte bani la asociaţie. Dar una e să faci un spital din donaţii şi alta e să fii viceprim-ministru cu restructurarea întreprinderilor de stat neperformante”.
- Despre PNL: „Deschideai frigiderul, îl vedeai pe Ciucă. Închideai frigiderul, deschideai dulapul, îl vedeai pe Ciucă. Bani peste bani, la niște prețuri de cinci ori faţă de preţul pieţei. Conducerea PNL a făcut la nivel de partid ce-a făcut Ciolacu la nivel de țară”.
Ilie Bolojan are susținători neașteptați. Radu Berceanu este unul dintre ei. Berceanu spune că a ieșit în stradă pentru a susține un premier care „în sfârșit încearcă să îndrepte lucrurile”, după ani de decizii care au dus România într-o situație financiară proastă. El critică PSD pentru că „dimineața e la guvernare și seara în opoziție”. În același timp, Berceanu vorbește și despre erorile lui Ilie Bolojan.
Cine este Radu Berceanu
Radu Berceanu este una dintre figurile vechi ale politicii românești post decembriste. A fost președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) la Craiova imediat după Revoluție. A făcut parte din nucleul care a pus bazele Frontului Salvării Naționale în teritoriu. În anii ’90, a intrat în politica de dreapta și este unul dintre oamenii care i-au oferit lui Traian Băsescu carnetul de partid.

A ocupat mai multe funcții guvernamentale, inclusiv cea de ministru al Transporturilor, fiind unul dintre liderii importanți ai Partidului Democrat (PD) și apoi ai Partidului Democrat-Liberal (PD-L).
În paralel, Berceanu a fost antreprenor încă din 1990. Deține compania Avi Craiova, care produce materiale compozite, piscine sau componentele pentru aeronave. De asemenea, are investiții în zona hotelieră.
„Ministerul dobânzilor e cel mai mare minister din Guvern”
HotNews: Domnule Berceanu, v-a surprins reacţia străzii de luni seara? Să vă facă oamenii reproşuri, să vă ceară să plecaţi…
Radu Berceanu: Oamenii? La plural? Domnule, eu am ieşit gândindu-mă că trebuie să vadă lumea că există şi oameni care-l susţin pe Bolojan. Am ajuns la 18.00, erau 100 de inşi. Până la 19.30, au venit la mine zeci de persoane: „Domnu’ Berceanu, domnu’ ministru…”. Că unul a lucrat la Transporturi, că unul a fost PD-ist, că unul mă apreciază.
Am stat printre oameni, am dat şi câteva interviuri. Ştiu că, în studio, la Antena 3, era Mişu Voicu (Mihai Voicu, fost lider PNL, n.red.). Şi i-am zis în direct: „Bă, Mişule, de ce nu sunteţi mă aici? Voi îl susţineţi pe Bolojan sau nu-l susţineţi? Trebuia să fie piaţa plină de deputaţi, de senatori”.
După interviuri, am hotărât să plec. Se făcuse frig şi târziu. Atunci am auzit răcnetul de luptă cunoscut: „Dă, bă, banii înapoi pungaşule (borfaşule, n.r.)!”. Era aproximativ ora 20.00. Sigur că mi-a fost greu să rezist să-i răspund, câtă vreme eu n-am fost chemat nici măcar în calitate de martor undeva. Numai că răcnetele lui i-au făcut şi pe alţii să se întoarcă. Şi, fiindcă s-a produs o busculadă, au venit 3 jandarmi, care s-au băgat între noi. „Domnule Berceanu, lăsaţi-l în pace, că-l ştiţi”, mi-au spus.

Şi apoi mi-au spus că trebuie să mă însoţească la maşină, să nu se întâmple nimic. „E responsabilitatea noastră”, mi-au explicat. La televizor a apărut că m-au scos jandarmii de acolo. Numai că jandarmii m-au însoţit, cerându-mi voie, ca să nu se întâmple ceva. E o mare, mare diferenţă.
„Vă aduc aminte că Bolojan ar fi putut să fie lejer președintele României”
– Sunteți un fost politician de dreapta și, în prezent, antreprenor. Cine a ieșit în stradă în apărarea premierului Bolojan. Fostul ministru sau omul de afaceri?
– Ambii. Pentru că de o lungă bucată de vreme am avut parte de prim-miniştri care n-au fost deloc o mândrie. Au luat o serie de decizii care ne-au adus într-o situație foarte proastă.
Din punct de vedere financiar, dar nu numai. Vă aduc aminte de domnul Mihai Tudose, care a lipsit de la întâlnirea programată cu premierul japonez. Totuşi, Japonia nu e o ţară de peste Prut sau de peste Tisa. Adică, nu e vorba numai de greșeli financiare: cheltuim ce n-avem şi ne împrumutăm la greu în continuare, ca și cum banii împrumutați n-ar fi cu dobândă și n-ar trebui dați înapoi.
Deci, am avut o serie lungă, lungă de premieri de toate culorile – că nici ostaşul (Nicolae Ciucă, n.r.) pus de PNL n-a fost mai bun –, care au dus țara într-o situație foarte proastă. Dacă vă uitați la valoarea anuală a dobânzilor pe care le plătim, cred că e mai mare decât bugetul a 3-4 ministere. Ministerul dobânzilor e cel mai mare minister din Guvern. Cu banii ăia am fi putut face multe lucruri, dar noi plătim dobânzi, care nu ne aduc nimic.
„Cred că omul ăsta trebuie apărat”
Or, când, în sfârșit, am nimerit şi noi, românii, un prim-ministru care a trecut peste toate problemele personale, peste toate problemele lui de carieră, de politică de partid, şi vrut să îndrepte lucrurile astea, cred că omul ăsta trebuie apărat.
Eu vă aduc aminte că Bolojan ar fi putut să fie lejer președintele României. Dar omul a zis: „Eu sunt om de executiv”. Şi toate partidele atunci ziceau în campania prezidenţială: „Dacă iese candidatul nostru, îl punem premier pe Bolojan”. Chiar şi Marcel Ciolacu a zis asta! Ştiind că există o mare parte din electorat care îl susține pe Bolojan. Şi gândindu-se că vor transfera voturi de acolo.
„Pentru că ştiau că trebuie luate măsuri foarte greu de luat, l-au împins pe Bolojan”
Dacă Bolojan ar fi fost mai mult politic decât executiv, ar fi putut să ceară ca rotativa guvernamentală să înceapă cu PSD, spre deosebire de data trecută, când a început tot cu PNL. Numai că PSD-ul fugea ca dracu’ de tămâie de guvernare. Ei acum sunt șmecheri. Dar atunci, pentru că ştiau că trebuie luate măsuri foarte greu de luat pentru oricine, l-au împins pe Bolojan.
Au semnat cu toţii un program de guvernare. Dom’le, noi, în România, nu prea suntem obișnuiți să ne uităm în programul de guvernare, dar el este un contract al Guvernului, și cu Parlamentul care-l votează și cu cetățenii. E un contract.
„Dacă a ajuns Claudiu Manda să spună că Bolojan e un lăutar”
Bolojan a respectat permanent acest contract de guvernare. Numai că PSD-ul, la început, când îi era mai teamă, când amintirea lui Ciolacu era mai proaspătă, a stat cuminte şi a înghiţit. Dar, când au văzut că AUR urcă în sondaje, cu electorat PSD, au început să fie și ei într-un soi de opoziție, ca AUR.
Iar domnul Bolojan a înghițit toate criticile. Păi, dacă a ajuns Claudiu Manda, pe care îl știu de când avea 17-18 ani, să spună că Bolojan e un lăutar care trebuie să cânte la altă masă… Dar Bolojan nu a răspuns. I-a lăsat în pace, crezând că ei or să-şi dea seama. Numai că situaţia a degenerat până la momentul ăsta.
„Ei dimineața sunt la guvernare și după amiază sunt în opoziție”
– PSD spune că, dacă acum câţiva ani, oameni ieşeau în stradă ca să-i înlăture de la guvernare, acum ies ca să-i păstreze…
– Păi, asta e un fel de șmecherie! Dacă oamenii au ieşit înainte în stradă ca ei să plece de la guvernare e pentru că exista o altă variantă. Dar nici la Ordonanţa 13, cu „noaptea, ca hoţii”, oamenii nu au ieşit neapărat cu solicitarea de a pleca de la guvernare. Ei le spunea PSD-iştilor să nu mai facă porcăriile pe care le făceau. Şi făceau nişte lucruri inacceptabile.
Deci, ei doar apelează la o şmecherie ca să dea senzaţia unei situaţii de dilemă. Nu e nicio situaţie de dilemă! Acum, lumea spune: există o coaliţie şi altă variantă n-avem! Stați dracului acolo! Puteți să spuneți tot felul de lucruri, dar să le spuneți în cadrul coaliției, în cadrul guvernării.
Cum ar fi arătat Bolojan cu vicepremierii lângă el
Le-am spus unor colegi acum câte luni: Recomandaţi-i domnului Bolojan, când iese în conferință de presă, să-l ia pe domnul Marian Neacșu, viceprim-ministru, într-o parte, și pe domnul Tánczos Barna, în cealaltă.
Deci, să-i pună pe vicepremieri lângă el şi să zică: noi, astăzi, în şedinţa de guvern am decis cutare și cutare. Așa e, domnule Neacșu? Ați fost de acord, domnule Neacșu? E bine ce-am decis, domnule Neacşu? Ca să-l pună în situația să spună: „Nu, nu e bine. Noi, PSD-ul, nu suntem de acord”. Sau să zică: „Da, suntem de acord”.
Şi apoi să le pună filmările în faţă drept dovadă. Pentru că ei, în guvern, au fost de acord, nu au avut nicio problemă. Dar ei dimineața sunt la guvernare și după amiază, când merg la televiziuni, sunt în opoziție.
Eu cred că omul ăsta trebuie susținut, dom’le. Trebuie să se vadă că sunt foarte mulți care îl și susțin. Nu numai aceia care scriu pe Instagram cu insistenţă de analfabet şi care au rămas, dinainte de ’89, cu ideea că Guvernul trebuie să le dea. Ce să le dea? Fără să înțeleagă că guvernul nu are niciun ban!
Nu are o ladă nesfârşită de bani din care le dă la toți care cer. Guvernul are doar banii din taxele și impozitele cetățenilor. Și singura menire a Guvernului este să folosească eficient, corect acei bani.
O comparaţie cu un aparat dentar
– Dar dumneavoastră îl apreciați pe premierul Ilie Bolojan? Sau nu-i vorba neapărat de premier, ci de măsurile pe care le ia?
– Eu, în primul rând, apreciez măsurile. Și dacă ar fi fost unul pe care îl chema Popescu Vasile, de la PSD, care lua aceleaşi măsuri şi care ducea lucrurile în aceeaşi direcţie, l-aş fi apreciat şi pe el. În direcția asta lucrurile, îl apreciam și pe el.
– Păi, tocmai unele dintre măsurile sale nu sunt apreciate…
– Dar măsurile astea nu sunt niciodată apreciate! Dacă părinţii îi pun aparat dentar unui tânăr de 14 ani, el o să-i urască de moarte. Doare şi îl deranjează şi râd toţi colegii de el.
Dar apoi, la 18 ani, când are dinţii frumoşi, îşi dă seama. Târziu, peste 4 ani. Cam aşa e şi aici: trebuie să ieşim din logica asta de funcţionare a statului!
Nu se mai poate să cheltuim o cifră colosală pe dobânzi şi să continuăm să ne împrumutăm. Plătim împrumuturi cu alte împrumuturi! Păi, nici măcar o familie modestă, needucată, nu se împrumută la nesfârşit! Adică, nici nu e o chestie foarte greu de înțeles.
„A crezut că România e Bihor şi că Bucureşti e Oradea”
– Dar ce nu a făcut bine Ilie Bolojan?
– El n-a făcut bine mai multe lucruri. Dar toate, din punct de vedere politic. În primul rând, a crezut că România e Bihor şi că Bucureşti e Oradea. În Bihor, oamenii sunt bihoreni. Vorbesc altfel, sunt mai calmi, înţeleg altfel, caută mai întâi să înţeleagă şi apoi să spună unde nu sunt de acord.
La Bucureşti, nu e aşa. Fiecare e cu ochii la ce-a făcut celălalt, nu la ce-a făcut el, în loc să-şi dea seama că n-a făcut nimic, că a terminat o facultate de doi lei, dar că nici nu are Bacalaureatul. Ajută, totuși, și Bacalaureatul.
În afară de asta, Bolojan nu s-a ocupat mai mult de partid. Dacă nu ar fi fost Bolojan, PNL ar fi avut un procent cu o cifră în sondaje. Cu o cifră! Procentul de acum al PNL i se datorează lui Bolojan personal!
Or, el, dacă ar fi avut altă fire, ar fi putut să se ducă la partid şi să spună: Bă, băieţi, ia stați un pic! Voi, ăștia, care făceaţi coadă la fundul lui Iohannis, cum aţi făcut ca partidul să aibă peste 30 de milioane datorie? Având în vedere că partidul primeşte bani de la stat, pentru activitatea politică.
„O gândire de doi lei a lui Iohannis”
Cum ați putut să faceți toate panourile alea cenuşii, de doliu, cu ostaşul ţării, pe care nici măcar nu scria PNL? Păi, deschideai frigiderul, îl vedeai pe Ciucă. În negru. Închideai frigiderul, deschideai dulapul, îl vedeai pe Ciucă.

Bani peste bani, la niște prețuri de cinci ori faţă de preţul pieţei. Conducerea PNL a făcut la nivel de partid ce-a făcut Ciolacu la nivel de țară. Adică a cheltuit ce n-avea. O gândire de doi lei, din punctul meu de vedere, după 24 de ani în politică.
O gândire de doi lei a lui Iohannis. Rareş Bogdan, marele politician, a fost şef în campania electorală? Cum i-a crescut lui apartamentul din Dubai? Marea politiciană Gorghiu sau vestitul Dan Motreanu ce mai caută în partid?
Dan Motreanu e singurul om – am văzut cu ochii mei – care, după ce l-a pus Tăriceanu ministru la Agricultură, a venit şi i-a zis „Scoate-mă de aici, că nu mă descurc!”.
Oricât de tâmpiţi au fost alţii, măcar au rămas acolo, au încercat. Or, Bolojan trebuia să le spună tuturor să-şi facă bagajele şi să plece!
Că au dus partidul în cap. Numai că el i-a lăsat în pace… Mai mult, i-a luat pe toți pe lângă el și a zis să facem o treabă împreună.
Eroarea de a o numi pe Oana Gheorghiu
Altă greșeală de-a lui Bolojan. Nu ştiu cât de bună a fost decizia de a o aduce pe vice-premiera Oana Gheorghiu. Nu ştiu ce crede dânsul că va putea face. Pentru că e foarte greu ce-a primit. Nu ştiu exact de ce s-a băgat în asta, pentru că n-are de unde să ştie, de pildă, ce e în CFR, Nuclearelectrica sau TAROM.
Jos pălăria pentru activitatea ei – şi eu dau în fiecare lună nişte bani la asociaţie. Dar una e să faci un spital din donaţii şi alta e să fii viceprim-ministru cu restructurarea întreprinderilor de stat neperformante. Eu aş fi refuzat dacă mi s-ar fi propus asta.
– Cum vedeți dumneavoastră PSD-ul de azi față de PSD-ul cu care erați în competiție în anii 2000?
– Până la urmă, sunt cam aceleași metehne. Numai că ăia, vulpoi bătrâni, pelicani cu guşa roşie şi grea, greu de clintit, erau mult mai cultivaţi şi mult mai serioşi. Eu am lucrat foarte mult cu Adrian Năstase. Între 1992 şi 1996, eu am condus Camera Deputaților cu Adrian Năstase președinte. Eu fiind vicepreședinte.
Năstase avea șmecheriile lui. Dar măcar îl ducea capul. Şi se ţinea de cuvânt! Şi Hrebenciuc la fel – dacă aveam o înţelegere cu el, ştiam că o va respecta. Spre deosebire de garda veche, ăştia sunt rudimentari complet.
„Acești oameni zic: PSD e mare, ne ajută când vin. Şi au dreptate”
– Totuşi, ei reprezintă interesele alegătorilor lor. La argumentul lor că e democratic ca un partid să reprezinte interesele alegătorilor ce spuneți?
– Ei pe asta se bazează. Pentru că electoratul lor, care este destul de mare, atunci când PSD pierde, nu se duce în altă parte. Pur şi simplu, nu mai votează. Au un electorat foarte stabil. Pentru că e format, în mare parte, din cei care aşteaptă să-i ajute cineva. Acești oameni zic: PSD e mare, ne ajută când vin. Şi au dreptate.
Pentru că PSD, când ajunge la putere, mereu caută să-l pună şi pe nea’ Costică undeva. Păi, băi, tati, dar nea’ Costică ce ştie să facă? Nu se ştie, dar să-i dăm şi lui, că şi el a fost în campanie.
De ce spune că șefii PSD „nu riscă nimic”
– Şi atunci ce riscă acum Grindeanu, Vasilescu, Manda, din punct de vedere politic?
– Ei nu riscă nimic în mod direct. Pentru că au fost foarte şmecheri – şmecheria, la ei, e la un nivel foarte înalt. Or, au făcut sistemul ăsta cu voturile. Deci dacă iese prost, ceea ce o să se întâmple, când o să apară criticile din partid, vor putea spune: staţi un pic! Când aţi votat cu peste 97%, ca pe vremea lui Ceauşescu, voi aţi decis, voi ne-aţi dat acest mandat! Noi am făcut ce-aţi zis voi să facem. Noi ce vină avem?
– Dar ei răspund nu doar în fața partidului, ci și în fața alegătorilor…
– Până se ajunge la alegători mai e. Mai toate partidele şi mai toţi politicienii se gândesc la alegători când alegerile sunt peste 3 luni, nu peste 3 ani. Până atunci se mai întâmplă lucruri, iar românii uită repede. Cei din fruntea PSD și-au luat toate măsurile și n-au niciun fel de problemă.