Gabriel Liiceanu, „Apel către urgență” pentru unul dintre protagoniştii crizei politice: „Timpul trece foarte repede şi pacientul care e România s-ar putea să moară”

O coincidență istorică face ca intelectualul implicat Gabriel Liiceanu să fi lansat celebrul său „Apel către lichele” în frământarea politică a anului 1989 și să publice acum o nouă carte, tocmai când o altă criză politică a cuprins societatea, una pe care societatea o percepe drept decisivă. Filozoful a fost în redacția HotNews pentru a discuta ce se întâmplă în aceste zile. 

„Strigoii noștri” se intitulează cel mai recent volum semnat de Gabriel Liiceanu, la Humanitas. Sunt „Texte civice”, cum le numeşte el, textele unui intelectual care nu a evitat niciodată implicarea, chiar dacă civismul său neînduplecat i-a atras, la rându-i, critici. 

În finalul anului 1989, Liiceanu zguduia, fără ca asta să fie nicio exagerare, comunitatea românească prin textul său „Apel către lichele”. Era o cerere, civilizată, dar fermă, adresată celor care conduseseră în vechiul regim să lase România să se nască altfel, în libertate. 

Astăzi, Gabriel Liiceanu constată felul în care aceleași tipuri de episoade și personaje reapar în viața publică.

Interviul pentru publicul HotNews va fi publicat integral în zilele următoare. Astăzi, am concentrat mesajul imediat, spusele lui Gabriel Liiceanu despre actualitatea politică a unor zile care au captat la un nivel neașteptat, cu audiențe uriașe, atenția românilor. 

Sorin Grindeanu – un politician care „nu a dispărut din peisajul politic aşa cum s-ar fi cuvenit”

„Te întrebi cum mai poate apărea la rampa politicii un om ca Sorin Grindeanu care, în 2017, când a fost prim-ministru, a dat acel OUG, practic un act de desființare a Justiției care a scos lumea în piaţă şi a generat lozinca «noaptea ca hoţii»”, spune Gabriel Liiceanu.

„Iar în clipa în care populaţia a reacţionat, demonstrând cât de spectaculos se poate mobiliza societatea civilă, Sorin Grindeanu a trebuit să-şi dea demisia. Dar nu a dispărut din peisajul politic așa cum s-ar fi cuvenit”.

„A fost tras o vreme pe linie moartă de partidul lui, oferindu-i-se conducerea agenției ANCOM, remunerată în 2017 cu 8500 de lei, iar începând din luna ianuarie 2019, cu 35.000 de lei! Apoi tot mandatul său de ministru al Transporturilor a fost traversat de acuze de drenare de fonduri către clientela politică, culminând recent cu cazul Cristian Anton (scandalul „Mita la ARR”), fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu, numit director la Autoritatea Rutieră Română, reținut de DNA într-un dosar de luare de mită, după ce s-au găsit 500.000 de euro în locuința sa”.

„E nevoie de mult cinism ca tocmai tu să ajungi deplângi acum povara pusă de guvernarea Ilie Bolojan pe umerii românilor. De un om cu această deplorabilă carură morală au oare nevoie românii ca prim-ministru al României?”, se întreabă Liiceanu.

Ilie Bolojan – „unul dintre oamenii politici de anvergură ai istoriei noastre”

Gabriel Liiceanu vorbeşte şi despre o parte dintre motivele pentru care rămâne un susţinător al premierului Ilie Bolojan, în contextul crizei politice actuale: „Asemenea adeziuni se fac în primul rând cu mintea şi apoi cu sufletul. Eu am plecat de la argumente raţionale în clipa în care am declarat public că, dacă avem în vedere potențialul pe care-l are domnul Bolojan – și dacă-l vom lăsa să-și facă treaba –, nu mă îndoiesc că am avea în el pe unul dintre oamenii politici de anvergură ai istoriei noastre”.

„Prima întrebare care i se poate adresa unui om politic, candidat pentru o funcţie importantă, este «Ce ai făcut?». Care îți e pedigree-ul politic? Care sunt realizările tale? Ce ai făcut timp de zece ani, între 2008 și 2018, ca primar al orașului Oradea și ca președinte al Consiliului Județean? Oricine poate afla de la fața locului sau de pe internet ce lucruri formidabile a făcut Ilie Bolojan în mandatele sale locale”.

„Apoi le poți compara pe acestea cu realizările primariatelor tuturor celorlalte 40 de capitale de județ din România aceleiași perioade. Și a făcut tot ce a făcut iubindu-și pur și simplu țara, nu slujindu-și familia, amicii sau clientela politică”.

„În viaţa lui de om politic nu veţi găsi nimic reprobabil. A acceptat funcția de prim-ministru spunând că-şi asumă să facă ceva pentru o țară aflată la greu. Și face. Are o onestitate pe care nu i-o poţi contesta decât cu rea credinţă.”

Despre Nicușor Dan – nu este timpul „tihnei” 

În legătură cu preşedintele Nicuşor Dan, Gabriel Liiceanu vorbeşte despre puterea funcţiei prezidenţiale şi despre aşteptările şi nedumeririle sale în legătură cu cel pe care românii l-au ales în urmă cu aproape un an: „În clipa de faţă, despre preşedintele nostru, unii spun că trebuie să avem răbdare pentru a-l lăsa să-și dea măsura funcției, că e un personaj cu latenţă mare, dar că va veni momentul când va arăta cum, gândind tihnit, va face ce trebuie”.

„Numai că timpul trece foarte repede și că, până va lua o hotărâre pe măsura urgenței în care ne aflăm, pacientul care e România, tot așteptând vindecarea, s-ar putea să moară”.

„S-a vorbit de frica lui Nicușor Dan. Un prieten îngrijorat, ca nu puțini dintre noi, a avansat o altă ipoteză: mai potrivit ar fi, poate, să vorbim de un șoc. Poate că se află sub șocul trecerii de pe orbita Primăriei Capitalei pe cea de președinte al României. Poate că diferența de scară dintre cele două funcții a fost prea mare pentru el”.

„S-ar putea ca Nicușor Dan să nu aibă resursele psihologice de care este nevoie pentru hotărâri ultime. Adevărul e că nimeni nu-l poate trage la răspundere – și Constituția României nu poate fi invocată în acest caz – dacă actualul președinte ar spune: «Stop! E prea mult ce se întâmplă! PSD, îţi baţi joc de ţară!»”.

„Funcția de președinte al unei țări e covârșitoare: ai răspunderea vieții a milioane și milioane de oameni, iar cu viața ta nu mai ai voie să calculezi. La limită, un șef de stat trebuie să uite de viața lui dacă contextul istoric i-o cere”.