Cine o cunoaște pe doamna Veronica Bunescu? Numirea lui Vlad Voiculescu în funcția de viceprimar, blocată de contestațiile misterioasei doamne
Alegerea viceprimarilor din Primăria Capitalei este blocată de contestațiile făcute de o misterioasă doamnă Veronica Bunescu, a scris Vlad Voiculescu, propunerea USR-PLUS, pentru această funcție, pe pagina de Facebook. Aceasta a contestat de trei ori până acum deciziile instanței de validare a consilierilor generali, iar până nu sunt validați toți consilierii, viceprimarii nu pot fi aleși.
”Cine o cunoaște pe doamna Veronica Bunescu? Să vă explic de ce întreb: La o lună după alegerile locale, guvernul Orban a făcut imposibilă alegerea viceprimarilor până la validarea tuturor consilierilor, prin modificarea Codul Administrativ printr-o OUG. Mulți mi-au spus că vor amâna numirea mea ca viceprimar până după alegeri. Am crezut că exagerează, că nimeni nu își poate bate joc de voința a sute de mii de oameni și că mă voi putea apuca de treabă mai curând. Dar a intervenit ceva. Mai exact, a intervenit doamna Bunescu, care a făcut o serie de apeluri împotriva deciziilor instanței. Doamna Veronica Bunescu a făcut apel la hotărârile instanței. De trei ori (în 12, 16 și 26 noiembrie). De fiecare dată chiar în ultima zi în care se putea depune apel. Avocații mi-au spus că așa se procedează când vrei să amâni ceva”, a scris Vlad Voiculescu pe pagina de Facebook.
Din cauza prevederilor Codului Administrativ, a modificărilor legislative făcute de Guvernul Orban și din cauza contestației acestei doamne, au trecut 67 de zile de la alegerile din septembrie, iar viceprimarii nu au putut fi aleși.
„Efectul nu este nesemnificativ, nu e o chestiune pur birocratică! Voința unei singure persoane – a doamnei Veronica Bunescu – amână realizarea voinței a sute de mii de oameni. 176.000 sunt doar voturile USR PLUS. Este firesc să ne întrebăm ce interese reprezintă doamna Bunescu. Servește unor interese de partid sau care este motivul contestării? Ca să putem afla însă… trebuie să aflăm cine este doamna Veronica Bunescu”, a mai scris Vlad Voiculescu.