Skip to content
Jimmy Kimmel , Foto: PictureGroup for The Walt Disney Company / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cum explică Jimmy Kimmel gluma legată de „văduva” Melania Trump

Prezentatorul Jimmy Kimmel a declarat luni că gluma sa referitoare la prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost interpretată greșit și nu a reprezentat o „incitare la asasinat”, informează Reuters.

Kimmel a folosit monologul de deschidere al emisiunii sale „Jimmy Kimmel Live!” pentru a răspunde la comentariile făcute joia trecută într-un segment de parodie dedicat dineului corespondenților de la Casa Albă.

El a spus că remarca sa, potrivit căreia Melania Trump avea „o strălucire ca a unei văduve în devenire”, se referea la diferența de vârstă dintre prima doamnă și soțul ei, președintele Donald Trump.

Cum se apară Kimmel

„A fost o glumă foarte ușoară despre faptul că el are aproape 80 de ani, iar ea este mai tânără decât mine”, a spus Kimmel. „Nu a fost, sub nicio formă, o incitare la asasinat.”

Trump a declarat că Kimmel ar trebui concediat imediat de ABC și de compania-mamă Walt Disney, alăturându-se soției sale în criticarea lui Kimmel pentru remarcile făcute înaintea incidentului armat petrecut în timpul reuniunii dintre jurnaliști și politicieni din weekend.

Soții Trump au fost evacuați în grabă de la cina de sâmbătă după incidentul armat din holul hotelului Washington Hilton.

Un suspect identificat ca fiind Cole Allen a trecut cu forța printr-un punct de control și a tras asupra agenților Serviciului Secret, rănind unul dintre ei, înainte de a fi imobilizat și arestat.

„Afirmație șocantă”

În postarea sa de luni, președintele american a spus că Jimmy Kimmel „nu este deloc amuzant, așa cum o atestă ratingurile sale TV groaznice”, iar afirmația sa despre prima doamnă a SUA este „cu adevărat șocantă”.

Trump a îndemnat în repetate rânduri posturile de televiziune să renunțe la programele de comedie sau de știri care nu îi plac sau care l-au criticat, presând autoritățile de reglementare să revoce licențele posturilor de televiziune pe care le consideră nedrepte față de el.

Cu toate acestea, posturile de televiziune au drepturi extinse în temeiul Primului Amendament de a face glume, chiar și pe cele de prost gust, spun experții.

Melania Trump a calificat remarca lui Kimmel drept „corozivă” și un simptom al ceea ce ea a descris ca fiind o boală politică în Statele Unite.

„Sunt de acord că retorica plină de ură și violentă este ceva ce ar trebui să respingem”, a spus Kimmel. „Sunt de acord, și cred că un loc excelent de unde să începi să reduci asta ar fi să ai o conversație cu soțul tău despre asta”, a replicat prezentatorul TV.

Primul test pentru CEO-ul Disney

Comediantul a difuzat un clip dintr-un interviu de duminică din cadrul emisiunii „60 Minutes” de la CBS News, în care Trump a numit-o pe jurnalista Norah O’Donnell „o rușine” pentru că a citit un fragment din manifestul presupusului autor al atacului și a cerut un răspuns.

Problema reprezintă un prim test pentru CEO-ul Disney, Josh D’Amaro, care a preluat frâiele luna trecută.

„Ajunge. Este timpul ca ABC să ia atitudine. De câte ori conducerea ABC va permite comportamentul atroce al lui Kimmel în detrimentul comunității noastre?”, a spus Melania Trump într-o postare pe X. „Oameni ca Kimmel nu ar trebui să aibă ocazia să intre în casele noastre în fiecare seară pentru a răspândi ură.”

Donald Trump, care a cerut anterior ca Kimmel să fie scos din emisie, a spus că gluma comediantului a fost „ceva cu mult peste limita acceptabilului. Jimmy Kimmel ar trebui concediat imediat de Disney și ABC.”

Kimmel și-a exprimat compasiunea față de Melania Trump și cei care au participat la evenimentul de sâmbătă, pentru că au îndurat incidentul traumatic. Dar el a respins ideea că o glumă, spusă cu trei zile mai devreme, „ar fi avut vreun efect asupra a ceea ce s-a întâmplat.”

Presiuni asupra posturilor de televiziune

În septembrie anul trecut, șeful Comisiei Federale de Comunicații (FCC) a făcut presiuni asupra posturilor de televiziune pentru a-l scoate pe Kimmel din emisie.

ABC a suspendat temporar emisiunea lui Kimmel în acea lună, din cauza comentariilor pe care le-a făcut despre asasinarea activistului conservator Charlie Kirk.

Cu câteva ore înainte de suspendare, șeful FCC, Brendan Carr, a avertizat că posturile locale care difuzează emisiunea lui Kimmel ar putea fi sancționate cu amenzi sau cu pierderea licențelor și a spus: „Este timpul ca acestea să ia atitudine.”

Comentariile șefului FCC au stârnit reacții negative din partea industriei de divertisment și a politicienilor de ambele orientări, inclusiv a senatorului republican Ted Cruz, care a comparat amenințările lui Carr cu cele ale unui șef al crimei organizate.

Trump, care a fost ținta a două tentative anterioare de asasinat, a atacat în repetate rânduri mass-media și a amenințat cu retragerea licențelor de difuzare. Trump a lăudat suspendarea lui Kimmel în septembrie.

În noiembrie, Trump a criticat un corespondent al ABC News pentru că l-a întrebat pe prințul moștenitor al Arabiei Saudite despre uciderea din 2018 a unui editorialist al The Washington Post și a sugerat că FCC ar trebui să ia măsuri pentru a revoca licențele de difuzare ale posturilor ABC deținute de Disney.