Prim-viceguvernator al BNR, avertisment: Plătim dobânzi de 1 miliard de euro pe lună. „De ce România nu-și mai poate permite luxul creșterii fără reformă”
România e prinsă într-o matematică nemiloasă, care nu scutește nicio țară din lume. Datoria publică guvernamentală a crescut de la 413 miliarde lei în 2019 la 1.220 miliarde la sfârșitul anului 2025, spune Leonardo Badea, prim-viceguvernator al BNR într-un articol de opinie pentru HotNews.
Iar dobânzile din 2026 vor fi de 60 de miliarde de lei, echivalentul a aproape 1 miliard de euro lunar, atrage atenția oficialul Băncii Naționale.
Este nevoie să conversăm despre soluții, susține economistul, în condițiile în care disciplina fiscală nu mai e o simplă opțiune, ci o condiție de supraviețuire.
Un articol despre noua realitate a lumii și despre locul României într-un peisaj economic intens, în care nu e important, crede prim-viceguvernatorul, doar să crești repede, ci și să fii rezilient.
România a beneficiat istoric de o creștere robustă care a atenuat presiunea dobânzilor. Dar restabilirea sustenabilității depinde fundamental de corectarea deficitului balanței primare.
Atunci când economia crește mai rapid decât costul împrumuturilor, ponderea datoriei în PIB se poate dilua natural, oferind un spațiu de manevră prețios pentru investiții și reforme structurale.
Totuși, acest avantaj nu este un dat imuabil, ci un echilibru fragil care poate fi rapid erodat de volatilitatea piețelor financiare sau de schimbările în percepția riscului de țară. Experiența ultimilor ani demonstrează că un diferențial favorabil între costul finanțării și rata de creștere economică nu poate substitui la infinit disciplina fiscală.
În articolul de față, pornim de la aceste premise pentru a explora cum noile condiții macroeconomice globale redefinesc limitele de siguranță ale acestui indicator și ce măsuri sunt necesare pentru a transforma o fereastră de oportunitate într-o stabilitate durabilă.
Redefinirea limitelor de siguranță
Piețele financiare au devenit mult mai sensibile la derapajele fiscale, penalizând rapid orice incertitudine legată de traiectoria deficitului public.
Dacă în deceniul trecut lichiditatea abundentă și dobânzile scăzute permiteau o anumită indulgență față de dezechilibrele structurale, noul context global, marcat de fragmentare economică și costuri de finanțare mai ridicate, transformă disciplina fiscală dintr-o simplă opțiune într-o condiție de supraviețuire.
Nu mai este suficient să ne bazăm pe rata de creștere economică a generațiilor trecute pentru a plăti datoriile prezentului. Devine imperativ un model în care eficiența cheltuielilor publice și investițiile cu valoare adăugată mare să devină motoarele care mențină creșterea economică mai mare decât costurile finanțării.
Nu doar repede, ci sustenabil
Prin urmare, miza actuală depășește simpla monitorizare a indicatorilor macroeconomici. Miza vizează capacitatea noastră de a trece la o strategie fiscal-bugetară credibilă, care să convingă investitorii că sustenabilitatea datoriei nu este doar un efect conjunctural al creșterii economice, ci rezultatul direct al unor politici publice responsabile.
În continuare, vom analiza instrumentele specifice prin care România poate ancora așteptările piețelor financiare. Ca să reducem astfel prima de risc care intră în componența costului real al finanțării. Concomitent, să securizăm un ritm de creștere care să nu fie doar rapid, ci și rezilient în fața șocurilor externe.
Datoria publică a Guvernului aproape s-a triplat în perioada 2019-2025
Câteva repere numerice de referință care nu au doar rol ilustrativ, ci sunt esențiale pentru a calibra dimensiunea evoluțiilor, oferind ordinul de mărime necesar pentru o interpretare corectă a proporțiilor dintre variabilele de flux (tranzacțiile nete anuale) și cele privind stocul acumulat: datoria publică guvernamentală a crescut de la 413 miliarde lei în 2019 la 1.220 miliarde la sfârșitul anului 2025.
Datoria publică a crescut accelerat. Dacă în 2020 aceasta a urcat cu 112 miliarde lei față de 2019, în 2024 și 2025 creșterea anuală a depășit 170 miliarde lei (a se vedea graficul de mai jos).
Pe măsură ce nevoile brute de finanțare anuale (necesarul pentru deficit plus refinanțarea datoriei scadente) au urcat spre praguri critice de 14% din PIB (de la mai puțin de 10% din PIB înainte de pandemie), capacitatea de absorbție a pieței interne a devenit insuficientă.
Titlurile pentru populație au o contribuție în creștere și este vizibilă. Dar soldul de 72 miliarde lei în 2025 rămâne modest (aproximativ 6% din total).
Ne finanțăm intern cu 82 de miliarde de lei anual
Deși băncile locale au continuat să finanțeze semnificativ necesarul anual net suplimentar de finanțare generat de traiectoria deficitelor bugetare, saturarea lor a obligat statul să apeleze masiv la obligațiuni denominate în Euro.
Această sursă externă a devenit motorul principal de finanțare, cu emisiuni nete ce ating 82 miliarde lei anual, oferind avantajul unor scadențe mai lungi care cresc dependența de apetitul investitorilor globali.
Pivotarea masivă către piețele externe este determinată de limitările structurale ale economisirii interne, ceea ce contribuie inclusiv la amplificarea fenomenului de sovereign-bank nexus (legătura strânsă dintre bilanțurile băncilor locale și datoria suverană).
În condițiile în care nevoile brute de finanțare ating praguri critice din PIB, menținerea unei prezențe active pe piețele externe rămâne o componentă importantă a managementului datoriei.
Nevoia de finanțare externă
Necesarul de finanțare externă este în scădere în 2026 față de anii precedenți. Dar acesta rămâne un pilon de sprijin într-un context marcat de deficite încă ridicate și costuri mari ale creditului în lei, abordare prin care se evită punerea unei presiuni suplimentare pe piața internă.
Finanțarea externă devine astfel o supapă macroeconomică necesară, care limitează riscul de scumpire a creditului pentru sectorul privat (fenomenul de evicțiune a creditului privat), asigurându-se că resursele financiare interne rămân accesibile și companiilor și populației.
