Prima reacție a PSD după ce DNA l-a inculpat pe Daniel Tudorache pentru trafic de influență și spălare de bani
Partidul Social Democrat a reacționat după anunțul DNA privind inculparea fostului primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache pentru trafic de influență și spălare de bani și spune că decizia acestuia de a se suspenda din partid este un gest de onoare. PSD nu face însă nicio precizare legat de prezența lui Tudorache pe lista PSD București la Camera Deputaților, pe poziția a doua, la alegerile din 6 decembrie.
„Referitor la decizia domnului Daniel Tudorache de a se suspenda din Partidul Social Democrat: Partidul Social Democrat a luat act de decizia domnului Daniel Tudorache de a se suspenda din partid. Este un gest de onoare. Suntem convinși că Daniel Tudorache va clarifica toate aspectele care îl vizează și își va dovedi nevinovăția”, a transmis PSD.
Fostul primar PSD al Sectorului 1 Daniel Tudorache, inculpat de DNA pentru trafic de influență și spălare a banilor, a anunțat că se suspendă din PSD. El susține că este nevinovat și spune că speră ca „justiția să facă lumină”.
El a precizat că, până la sfârșitul anului, atribuțiile sale de președinte PSD Sector 1 vor fi preluate de președintele executiv.
Daniel Tudorache se află pe poziția a doua, după medicul Alexandru Rafila, pe lista PSD București la Camera Deputaţilor, la alegerile din 6 decembrie.
În același dosar s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de fosta soție și o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influență.
Totodată, celor trei li s-au fixat cauțiuni care trebuie depuse până la data de 27 noiembrie, după cum urmează:
- 1.000.000 de euro – Daniel Tudorache
- 200.000 euro – fosta soție
- 75.000 euro – persoană fizică aflată în anturajul primarului.
CITEȘTE ȘI:
- Lista achizițiilor făcute de Dan Tudorache, prin fosta soție, pentru a ascunde urma banilor obținuți ilicit: Case, bijuterii de sute de mii de euro, inclusiv diamante, acțiuni la un club de fotbal – DNA
- Reacția lui Tudorache, inculpat de DNA pentru spălare de bani: Oare ce reclamă atâta urgență, în cazul unor presupuse fapte din 2008?