O nouă demisie importantă din administrația Trump. Tulsi Gabbard pleacă de la șefia serviciilor secrete americane
Șefa serviciilor de informații americane, Tulsi Gabbard, care a părut uneori în dezacord cu președintele Donald Trump în privința războiului din Iran, a anunțat vineri că va demisiona din funcție, din motive personale, scrie AFP.
Președintele american Donald Trump anunță, într-o postare pe reţeaua sa Truth Social, că adjunctul Aaron Lukas va conduce interimar Serviciului Naţional de Informaţii al SUA şi a salutat „munca incredibilă” a lui Tulsi Gabbard.
„Tulsi a făcut o treabă incredibilă și ne va lipsi”, a scris Donald Trump, atribuind de asemenea plecarea iminentă a șefei serviciilor de informații bolii de care suferă soțul acesteia.
Casa Albă ar fi forţat-o pe Tulsi Gabbard să demisioneze din funcţie, scrie vineri agenția de presă Reuters, citând o persoană familiarizată cu situația.
- Plecarea lui Gabbard reprezintă a treia schimbare în cabinetul lui Trump din acest an, după demiterea lui Kristi Noem din funcția de secretar pentru Securitate Națională în martie și a lui Pam Bondi din funcția de procuror general în aprilie.
Când va părăsi funcția
„Din păcate, trebuie să îmi depun demisia, cu efect de la 30 iunie 2026”, a scris Gabbard într-o scrisoare adresată președintelui Trump și publicată pe rețeaua socială X, explicând că ia această decizie din cauza stării de sănătate a soțului său, care a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer osos.
Gabbard spune că soțul ei „se va confrunta cu provocări majore în următoarele săptămâni și luni”. „În acest moment, trebuie să mă retrag din funcția publică pentru a fi alături de el și a-l sprijini pe deplin în această luptă”, a adăugat ea.
Potrivit postului Fox News, Gabbard l-a informat pe președintele Trump cu privire la decizia sa și în cadrul unei întâlniri care a avut loc vineri în Biroul Oval.
În scrisoarea de demisie publicată pe X, Gabbard îi transmite lui Trump că este „profund recunoscătoare pentru încrederea acordată și pentru oportunitatea de a conduce Biroul Directorului Informațiilor Naționale în ultimul an și jumătate”.
Tulsi Gabbard (45 de ani), fost cadru militar, conduce Direcția Națională de Informații a SUA. Din această funcție, ea a fost responsabilă de coordonarea celor 18 agenții ale comunității de informații americane, inclusiv a CIA.
Declarații în contradicţie cu cele ale președintelui Trump
În luna martie, directoarea serviciilor de informaţii americane Tulsi Gabbard a refuzat, în timpul unei audieri în Congres, să confirme afirmaţiile lui Donald Trump potrivit cărora Iranul reprezenta o „ameninţare iminentă” înainte de loviturile americano-israeliene care au declanşat războiul din Orientul Mijlociu.
Într-o declaraţie scrisă, ea a apreciat că liderii iranieni nu au făcut „niciun efort (…) pentru a încerca să restabilească capacităţile lor de îmbogăţire” după bombardamentele americane asupra siturilor nucleare din iunie 2025. Chestionată cu privire la această evaluare, Tulsi Gabbard s-a mărginit să spună doar că i-a transmis preşedintelui o „analiză obiectivă” a serviciilor de informaţii.
La acel moment, serviciile de informaţii americane erau deja zguduite de demisia unui înalt responsabil al luptei împotriva terorismului, Joseph Kent. În scrisoarea sa de demisie adresată președintelui Trump, acesta spunea că „Iranul nu reprezenta o ameninţare iminentă” pentru SUA şi că războiul a fost declanşat „sub presiunea Israelului şi a puternicului său lobby american”.
O numire controversată
Numirea lui Tulsi Gabbard în funcţia de directoare a Serviciului Naţional de Informaţii a fost contestată de numeroși democrați, mai ales din cauza poziţiilor sale apropiate de cele ale Kremlinului.
De altfel, nominalizarea sa în această funcţie strategică – în cadrul căreia îl consiliază pe preşedintele american în probleme de securitate naţională – a fost una dintre cele mai controversate dintre cele anunţate de Donald Trump după victoria sa în alegerile prezidenţiale.
Ea a fost criticată în special pentru că ar fi susţinut argumentele Kremlinului pentru a justifica războiul din Ucraina, dar şi pentru îndoielile exprimate de aceasta cu privire la concluziile serviciilor de informaţii americane conform cărora fostul preşedinte sirian Bashar al-Assad, aliat al Rusiei, ar fi folosit arme chimice împotriva poporului său.
În 2017, în timp ce făcea parte din Camera Reprezentanţilor, ea s-a întâlnit cu Bashar al-Assad în Siria, o vizită extrem de criticată de ambele tabere politice la acea vreme şi după aceea.
În timpul audierii ei de confirmare în faţa Comisiei de Informaţii, senatorii au întrebat-o cu privire la sprijinul său pentru avertizorul de integritate Edward Snowden, care s-a aflat la originea unor dezvăluiri despre serviciile de informaţii din SUA. Mai mult, senatorii şi-au exprimat îngrijorarea că numirea ei ar putea dăuna „încrederii” dintre Statele Unite şi aliaţii săi şi ar putea limita schimbul de informaţii sensibile.