Trump dă afară un om-cheie: pe Kristi Noem. „Îi mulțumesc pentru munca sa”
Președintele american Donald Trump a anunțat joi pe rețeaua sa Truth Social destituirea lui Kristi Noem de la șefia Departamentului pentru Securitate Internă al SUA (DHS – Homeland Security), anunță agențiile de presă.
Potrivit presei americane, Donald Trump ar fi luat această decizie după audierea lui Kristi Noem în Congresul american, când ea a fost pusă în dificultate de întrebările referitoare la atribuirea unui important contract public, scrie AFP.
Kristi Noem (54 de ani) era una dintre figurile centrale ale administrației Trump implicate în aplicarea politicii dure anti-imigrație.
În mesajul în care anunță înlocuirea lui Noem, Trump îi mulțumește pentru munca sa și consemnează „numeroasele și spectaculoasele rezultate (în special la frontiere)” obținute de aceasta la conducerea DHS.
Ce nouă funcție va prelua Kristi Noem
Potrivit liderului de la Casa Albă, lui Kristi Noem i se va încredința o misiune de „emisar special” pentru America Latină.
Ea va fi înlocuită la șefia Homeland Security, începând cu 31 martie, de Markwayne Mullin, senator republican de Oklahoma.
Afirmațiile lui Noem care l-au „iritat” pe Trump
Presa americană scrie că președintele Donald Trump a luat decizia de a o destitui pe Kristi Noem din funcția de secretar pentru Securitate Internă după audierile tensionate din Congres cu șefa DHS. Ea a apărut în fața comisiilor din Senat și din Camera Reprezentanților pentru prima dată de la uciderea în ianuarie la Minneapolis a doi manifestanți împotriva poliției anti-imigrație (ICE).
Conform mass-media, Trump a fost deosebit de iritat de faptul că Noem a dat asigurări în fața congresmenilor că a obținut aprobarea sa pentru o campanie publicitară de 220 de milioane de dolari menită să încurajeze imigranții să se întoarcă în țările lor de origine fără a aștepta să fie deportați.
Trump a declarat joi pentru agenția Reuters că nu a aprobat campania publicitară. „Nu am ştiut nimic despre asta”, a spus el într-un interviu telefonic.
În această campanie, Noem apare chiar în prim plan, inclusiv călare în fața emblematicului munte Rushmore, în Dakota de Sud, statul ei natal.
This is the latest ad in the campaign, which the Strategy Group made at Mount Rushmore.
— Josh Kaplan (@js_kaplan) November 14, 2025
Noem filmed it on the second day of the government shutdown. It’s aired in recent days on “Fox & Friends.” pic.twitter.com/sakFlYcVPz
Kristi Noem a fost chestionată săptămâna aceasta în Congres mai ales cu privire la condițiile în care a fost atribuit acest contract de publicitate, precum și la descrierea nefondată a celor doi manifestanți care au fost uciși de poliția federală la Minneapolis drept „teroriști interni”.
Fapt rar, Noem s-a confruntat cu critici din partea mai multor congresmeni republicani, dintre care unii i-au cerut chiar demisia.
„Cum vă împăcați îngrijorarea privind risipa, pe care o împărtășesc, cu faptul că ați cheltuit 220 de milioane de dolari pe reclame de televiziune în care apăreți atât de proeminent?”, a întrebat-o senatorul republican John Kennedy.
Șefa DHS a răspuns că această campanie publicitară a fost „eficientă” în a încuraja imigranții să părăsească Statele Unite în mod voluntar.
„Eficientă pentru notorietatea dumneavoastră”, i-a replicat senatorul.
Departamentul pentru Securitate Internă se află într-o situație de paralizie bugetară de la mijlocul lunii februarie, deoarece democrații cer o revizuire completă a practicilor agenților federali.
Kristi Noem, o figură centrală a politicii anti-imigrație a administrației Trump
Adeptă a punerilor în scenă șocante, Kristi Noem a întruchipat pentru opozanții lui Donald Trump întreaga brutalitate a politicii de expulzări în masă promovate de republican. De exemplu, pozând mândră în fața deținuților înghesuiți într-o celebră mega-închisoare din El Salvador, ea a afișat aproape caricatural inflexibilitatea administrației Trump față de imigrația ilegală.
Însă metodele dure ale șefei Securității Interne a SUA și, totodată, gustul său nemăsurat pentru publicitate au grăbit căderea în dizgrație a fostei guvernatoare a statului Dakota de Sud, notează agenția France Presse.
La sfârșitul lunii ianuarie, în contextul incidentelor din orașul Minneapolis, soldate cu uciderea a doi cetățeni americani în timpul unor operațiuni în teren a poliției anti-imigrație (ICE), președintele Donald Trump insista că șefa Homeland Security face „o treabă foarte bună” și va rămâne în funcție.

Însă, potrivit presei americane, Trump ar fi fost foarte nemulțumit de modul în care Noem a răspuns la tulburările din Minneapolis. Confruntat cu o criză de imagine, Trump l-a demis în schimb pe Greg Bovino, vârful de lance al luptei contra imigrației.
The Atlantic a relatat însă că secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, și consilierul său apropiat, Corey Lewandowski, care erau cei mai mari susținători ai lui Bovino, riscă și ei să-și piardă posturile. Politico a scris la rândul său că aliații Casei Albe dau vina tot mai mult pe o singură persoană pentru haosul represiunii contra migranților din Minneapolis, iar aceasta este Kristi Noem.
La scurt timp după ce doi cetățeni americani – Renee Good și Alex Pretti – au fost uciși în incidente separate, în ianuarie, Noem a susținut că aceștia păreau să fi fost implicați în acte de terorism intern, declarații făcute înainte de orice anchetă completă asupra evenimentelor.
Marți, în cadrul unei audieri în Senatul SUA, Kristi Noem și-a menținut declarațiile prin care numea acțiunile celor doi cetățeni americani împușcați mortal de ofițeri federali de imigrări în Minneapolis drept „terorism intern”.
Dovezile video i-au contrazis ulterior afirmațiile, iar remarcile sale au fost criticate atât de democrați, cât și de republicani.
A suspendat vizele românilor pentru SUA
Departamentul pentru Securitate Internă al SUA este instituția care are în coordonare și Programul de Scutire de Viză (Visa Waiver), în care România trebuia să intre începând cu 31 martie 2025.
Însă, în data de 25 martie 2025, instituția condusă de Kristi Noem a anunțat că SUA revizuiește includerea țării noastre în program, pentru a „asigura respectarea cerințelor stricte de securitate ale acestuia”, și că, pe perioada reviziurii, suspendă implementarea Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA) pentru cetățenii români.