Skip to content

Cine este Eugen Tomac, omul lui Traian Băsescu pe care PSD este gata să-l accepte prim-ministru

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Eugen Tomac, lider PMP și consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, este principalul nume vehiculat pentru funcția de premier, iar social-democrații spun că se conturează o susținere pentru el, potrivit surselor HotNews.

Tomac, un apropiat al fostului președinte Traian Băsescu și succesorul lui la conducerea PMP, este în prezent la al doilea mandat de membru al Parlamentului European, din care face parte din iulie 2019. În legislativul european, el este în grupul politic Renew Europe, alături de Dan Barna şi Vlad Voiculescu (USR).

În octombrie 2025, președintele Nicușor Dan l-a numit consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni.

Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București, el are o experiență politică națională și europeană de peste 20 de ani, conform descrierii de pe site-ul Administrației Prezidențiale.

„De-a lungul carierei sale, a susținut în mod consecvent proiecte dedicate apărării drepturilor românilor din Diaspora și din comunitățile istorice. Este implicat activ în inițiative privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, precum și în proiecte destinate promovării identității culturale românești în regiune”, mai scrie pe site-ul Președinției.

În Parlamentul European este membru în Comisia pentru Cultură și Educație, Comisia pentru ocuparea forței de muncă, Comisia specială pentru Scutul democrației europene, în Delegația la Comisia parlamentară de asociere UE–Republica Moldova, precum și în Adunarea Parlamentară Euronest.

Două mandate de parlamentar și funcțiile ocupate în administrația Băsescu

Între 2012 și 2019, Eugen Tomac a fost parlamentar al României. Și-a câștigat primul mandat, la alegerile din 9 decembrie 2012, după ce a obținut 78,6% din voturile românilor de peste hotare, fiind numit președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților.

În perioada 2009-2012 a fost secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, iar apoi a devenit consilier de stat în cadrul Cancelariei Președintelui României, funcție ocupată la acea vreme de Traian Băsescu.

Tot în mandatul lui Băsescu, în 2006-2007, Tomac a fost Expert pentru relațiile cu românii de pretutindeni în cadrul Administrației Prezidențiale.

În perioada 2004–2006 a fost redactor la revista Magazin Istoric.

A venit în România la 17 ani, printr-un program de burse al Guvernului

Eugen Tomac s-a născut în 1981 în satul Babele, comuna Sofian-Trubaiovca, din raionul Ismail, regiunea Odessa, în fosta Republică Sovietică Socialistă Ucraineană. El a venit în România la 17 ani, printr-un program de burse oferit de Guvernul României etnicilor români din jurul graniţei. Şi-a început cariera ca jurnalist la publicaţii precum Ziua, Confluenţe, Radio România Cultural, TVR sau revista „Magazin Istoric”.

Tomac a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti în 2003, iar din 2006 s-a înscris la doctorat la aceeaşi facultate, însă nu a finalizat vreo lucrare de cercetare.

În CV-ul postat pe pagina Parlamentului European, el a menţionat, la capitolul „decoraţii”, premiul „Vocația Spiritului Balcanic”, acordat de revista Balcanii și Europa, Ordinul „Sfântul Gheorghe, Purtătorul de Biruință” al Mitropoliei Basarabiei şi medalia comemorativă „Dimitrie Cantemir”, Fundația Culturală „Magazin Istoric”.

Dispută în instanțe pentru șefia PMP

În vara anului 2025, Tribunalul București îi dădea câștig de cauză lui Eugen Tomac în disputa cu fostul ministru de externe Cristian Diaconescu pentru conducerea PMP. La acea vreme, instanța stabilea definitiv că trebuie înregistrat în Registrul Partidelor Politice congresul de partid din februarie 2022, în care Tomac fusese ales președinte, potrivit Mediafax.

Judecătorii au respins plângerile formulate de Cristian Diaconescu și alte persoane împotriva deciziilor luate la congresul respectiv.

„După mai bine de trei ani de hărțuiri și provocări, justiția a făcut dreptate”, declara Tomac la momentul deciziei din 2025.

Averea lui Eugen Tomac

Conform declarației de avere din 2024, politicianul deţine două terenuri intravilane, în localitatea 23 August din judeţul Constanţa (1.300 m2), respectiv lângă Cheile Bicazului, în satul Bârnadu din Neamţ (3.886 m2).

El are două locuințe și în Belgia: un apartament cumpărat în Bruxelles (95 m2) în 2021 și o casă în Charleroi (353 m2), achiziţionată în 2023.

Deține aceste imobile alături de soția sa, Diana Postică.

În declarația din 2024 a mai menționat două maşini, un Audi Q5 şi o Dacia Sandero, şi aproximativ 130.000 de euro, reprezentând fie contribuţii la fonduri de investiţii sau depozite bancare, în mai multe conturi în bănci, precum şi criptomonede în valoare de aproximativ 25.000 de dolari, dar și datorii de 50.000 de euro la două persoane fizice, respectiv credite la bănci de aproape 300.000 de euro.

PSD l-ar susține pentru funcția de premier

Surse din cadrul PSD au declarat pentru HotNews că este de așteptat ca președintele Nicușor Dan să facă un anunț cu privire la candidatul la funcția de prim-ministru în această săptămână. Surse din partid au dezvăluit că se conturează o susținere pentru Eugen Tomac, dar că într-un astfel de scenariu ar trebui să facă o consultare internă pentru a accepta oficial această variantă.

În schimb, varianta Tomac ar fi respinsă clar de USR.

Surse din Administrația Prezidențială l-au indicat pe Tomac drept unul dintre principalele nume vehiculate pentru poziția de premier, alături de un alt consilier prezidențial, Radu Burnete. Favorit este Tomac, potrivit surselor.

Pe lista posibililor premieri mai sunt Delia Velculescu, şefă a misiunii Fondului Monetar Internaţional în Africa de Sud, invocată şi la formarea precedentului Guvern, și Alexandru Nazare, actualul ministru interimar al Finanțelor.

Un alt nume menţionat în spaţiul public este cel al lui Şerban Matei, în prezent director al Direcţiei de Relaţii Internaţionale din cadrul Băncii Naţionale a României.