Scenariul pe care se merge, potrivit unor surse politice implicate, este ca o parte a parlamentarilor PNL să voteze un guvern alături de PSD, UDMR, minorități, precum și celelalte grupuri, însă cu excepția AUR și SOS.
- Ce spun aceștia și pe ce se bazează
După ce de la PSD au venit mesaje încurajatoare, liberalii din jurul lui Veștea asteaptă un semnal și din partea UDMR. Dacă și formațiunea lui Kelemen Hunor va fi dispusă să negocieze, atunci minimum de voturi de care un astfel de guvern ar avea nevoie ar fi de nouă.
„Avem câți parlamentari PNL este nevoie ca un guvernul condus de Adrian Veștea să treacă. Sunt mai mulți decât cred cei din jurul lui Ilie Bolojan, poate chiar și treizeci, dar vom vedea. Mai este timp până la vot. Dar avem cați trebuie”, a declarat o sursă care a preferat să-și păstreze anonimatul, din cauza sensibilității subiectului.
Ce spune un lider din tabăra Bolojan
Nici în tabăra proBolojan nu este exclusă varianta ca unii parlamentari PNL să voteze un guvern condus de premierul-desemnat în persoana prim-vicepreședintelui liberal.
„Cel mai probabil, luni vom decide să nu susținem o astfel de formulă. Nu e exclus însă ca unii aleși să se ridice din bănci să să voteze, chiar dacă vor fi excluși. Nu vor fi mulți, dar poate suficienți”, a declarat un lider PNL din tabăra lui Bolojan, preferând și el confidențialitatea.
PNL are până acum câteva decizii de a nu vota un guvern PSD sau un guvern din care face PSD parte. De asemenea, singura variantă de premier este în acest moment Ilie Bolojan.
Veștea vorbește de 240 de voturi
Adrian Veștea a declarat duminică seară, în prima sa apariție la TV ca premier desemnat că „sunt calcule făcute” care arată că voturile necesare învestirii sunt asigurate.
„Din ceea ce înțeleg, numărul de parlamentari asigură astăzi posibilitatea de a trece aceste Guvern. Sunt calcule făcute și am asigurări că vom avea peste 240 de voturi”, a spus Adrian Veștea. El nu a oferit detalii despre sprijinul politic pe care se bazează, însă a vorbit și despre „speculațiile că PNL se va rupe”.
Ce arată matematica parlamentară
Este nevoie de 233 de voturi ca noul guvern să treacă de votul parlamentului. În acest moment, PSD, UDMR, minorități, neafiliați și grupurile PACE și Uniți Pentru Romania au împreună 224 de voturi. Ar fi nevoie de doar nouă voturi pentru a atinge necesarul de 233. Acestea pot veni de la parlamentarii PNL, AUR sau SOS.
Structura grupurilor parlamentare:
- PSD – 127 parlamentari
- AUR – 90 parlamentari
- PNL – 76 parlamentari
- USR – 59 parlamentari
- UDMR – 31 parlamentari
- Minoritati – 17 parlamentari
- Uniți Pentru Romania – 15 parlamentari
- SOS – 15 parlamentari
- Neafiliati – 23 parlamentari
- PACE – 11 parlamentari
Parlamentarii PNL care și-au anunțat public susținerea pentru Veștea
Mai mulți parlamentari și-au arătat susținerea pentru premierul desemnat Adrian Veștea.
Aneta Matei, deputat PNL-Giurgiu: „Traversăm un moment care cere decizii clare și asumate. De aceea, cred că soluția pentru depășirea acestei crize este una politică și una PNL, iar susținerea lui Adrian Veștea reprezintă un pas important în această direcție” (sursa: Facebook)
Ion Iordache, deputat și președinte PNL Gorj: „Experiența sa în administrația locală și centrală, echilibrul și decența care l-au caracterizat de-a lungul timpului îl recomandă pentru această mare responsabilitate. Îi doresc mult succes în misiunea de a conduce Guvernul României și puterea de a lua cele mai bune decizii pentru dezvoltarea țării noastre” (sursa: Facebook)
Răzvan Prișcă, deputat PNL București: „Sunt deputat PNL și îl susțin pe Adrian Veștea. România nu își mai permite prelungirea crizei politice de dragul unor orgolii personale. România are nevoie de un guvern. Nu mâine, nu după alte runde de negocieri sterile, ci acum. Premierul desemnat Adrian Veștea e omul cel mai potrivit pentru acest moment complicat. 30 de ani în PNL” (sursa: Facebook)
Monica Anisie, senator București: „Partidul Național Liberal are datoria de a asigura continuitatea guvernamentală prin măsuri eficiente. În acest context crucial, salut desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru al României și îi doresc mult succes pe acest drum plin de responsabilitate față de români! Este timpul pentru un guvern funcțional, condus de un premier axat pe performanță, care cunoaște direct problemele comunităților” ((sursa: Facebook)
Alexandru Popa, deputat și președinte PNL Brăila: „Nu știu ce a stat în spatele deciziei domnului președinte, dar cu siguranță Adrian Veștea este o variantă bună” (sursa: declarație pentru HotNews)
Rusu Sebastian, deputat Brașov: „Cred că Brașovul merită să dea României un prim-ministru care înțelege administrația de la firul ierbii, care știe să lucreze cu autoritățile și instituțiile statului, să gestioneze bugete și să construiască majorități în jurul unor obiective importante pentru România.” (sursa: Facebook)
George Scarlat, deputat Galați: „Experiența și expertiza sa administrativă, echilibrul și capacitatea de dialog, dorința de a continua reformele începute de Guvernul Bolojan, îl recomandă să își asume cu responsabilitate , într-un moment în care #Romania are nevoie de echilibru, coeziune si asumarea continuării Pogramului de Guvernare început în 2025, poziția de #Prim-Ministru ” (sursa: Facebook)
Ionut Stroe, deputat București: „Adrian Veștea e un om serios, cu o carieră politică pornită de jos. 30 de ani de liberalism autentic, de 3 ori primar, 3 mandate de președinte de CJ și fost ministru al Dezvoltării” (sursa: Antena 3 CNN)
Sorin Cîmpeanu, senator București: „Este un liberal vechi. Toată lumea cred că este de acord că Adrian Veştea este în linie cu politica prooccidentală, cu politica de susţinere PNRR, de aderare la OCDE, de susţinere pentru Programul SAFE şi cu toate obiectivele majore ale PNL. Deci, din această perspectivă, este un om foarte potrivit. În plus, este de 30 de ani membru al PNL” (sursa: Digi24)