Sari direct la conținut

Ciolacu: Nu vom participa la o guvernare cu PNL / Nu vom vota un guvern minoritar al PNL

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: Captura video
Marcel Ciolacu, Foto: Captura video

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că partidul său exclude ”categoric” intrarea la guvernare alături de PNL sau votarea unui guvern minoritar PNL. Întrebat dacă l-ar susține pe Dacian Cioloș pentru funcția de prim ministru, Ciolacu a evitat să dea un raspuns tranșant.

”Discuțiile din interiorul partidului sunt foarte clare: nu vom participa la o guvernare cu PNL, sub nicio formă. Și sub nicio formă nu vom vota un guvern minoritar al PNL, indiferent de ofertele venite către diferiți lideri ai PSD, inclusiv mie, sau o ofertă de participare la guvernare. Nu putem, România nu poate continua cu acest prim-ministru după aceste luni dezastruoase pentru sănătatea românilor și pentru economia românilor. Nu există un domeniu de activitate economică în care acest guvern să fi luat măsuri coerente”, a declarat Marcel Ciolacu, într-un interviu pentru DC News.

Întrebat dacă l-ar susține pe Dacian Cioloș pentru funcția de prim-ministru, Ciolacu a evitat să dea un raspuns tranșant.

”Nu știu. Haideți să vedem cine se plasează pe primul loc. Constituțional, partidul care se clasează pe primul loc este chemat primul pentru a desemna un prim-ministru și, pe urmă, să aibă perioada pentru a-și forma majoritatea”, a răspuns acesta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro