Sari direct la conținut

Alegeri SUA 2020: FBI anchetează o serie de apeluri automatizate care îi îndeamnă pe americani să stea acasă în ziua alegerilor

HotNews.ro
Vot in Florida alegeri SUA 2020, Foto: Hotnews
Vot in Florida alegeri SUA 2020, Foto: Hotnews

FBI investighează o serie de misterioase apeluri telefonice în care un robot îi îndeamnă pe oameni să stea acasă în ziua alegerilor în timp ce SUA rămâne în stare de alertă ridicată pentru a se asigura că scrutinul nu este compromis, a spus marți un oficial din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă, relatează Reuters.

Oficialii locali și de stat au dat alarma cu privire la cel puțin două campanii separate de apeluri automatizate în timp ce milioane de americani merg marți să aleagă între președintele Donald Trump și democratul Joe Biden.

Experții care au vorbit cu Reuters au spus că sunt intrigați de una dintre campanii, care le spune oamenilor să rămână acasă, dar nu menționează în mod explicit scrutinul.

„Există oarece confuzie legat de această campanie”, a admis Giulia Porter, vicepreşedinte al companiei RoboKiller, specializată în combaterea telemarketingului şi aşa-ziselor robocalls, apeluri telefonice automate preînregistrate.

Într-o înregistrare a unui astfel de apel, o voce feminină spune: „Bună ziua. Acesta apel este doar un test. Este timpul să staţi acasă. Staţi în siguranţă şi staţi acasă”.

Potrivit Giuliei Porter, acest mesaj a fost transmis telefonic de câteva milioane de ori în ultimele 11 luni, dar abia marţi a ajuns să ocupe locurile 5-6 în clasamentul apelurilor tip spam.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro