VIDEO Ciolacu îi provoacă pe liberali la o dezbatere despre Sănătate: „Specialiștii PSD versus specialiștii PNL”
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, îi provoacă pe liberali la o dezbatere pe teme de Sănătate, precizând că Alexandru Rafila este pregătit: „Specialiștii PSD versus specialiștii PNL. Măsurile PSD pentru combaterea pandemiei versus măsurile PNL”.
„Toate măsurile din planul PSD pentru combaterea pandemiei sunt elaborate de experți, nu de impostori și habarniști ca la PNL. Sunt măsuri concrete, coerente, care vor ajuta România să treacă de această criză și să revenim mai puternici”, spune Marcel Ciolacu într-un mesaj video postat pe Facebook.
Acesta susține de asemenea că „sănătatea și siguranța românilor sunt cele mai importante”.
El îi provoacă pe actualii guvernanți să participe la o dezbatere.
„Specialiștii PSD versus specialiștii PNL. Măsurile PSD pentru combaterea pandemiei versus măsurile PNL. Am vorbit cu profesorul Rafila și domnia sa este pregătit. Invităm toate televiziunile la această dezbatere”, conchide liderul social-democrat.