Sari direct la conținut

Parlamentul European a decernat Premiul Saharov pentru libertatea de gândire opoziției din Belarus

HotNews.ro
Svetlana Tihanovskaia, Foto: KAY NIETFELD / AFP / Profimedia
Svetlana Tihanovskaia, Foto: KAY NIETFELD / AFP / Profimedia

Parlamentul European a decernat joi opoziției din Belarus premiul său anual pentru apărarea drepturilor și libertăților omului în semn de solidaritate cu protestele izbucnite în această țară după scrutinul prezidențial din 9 august, transmit Reuters și Euronews.

„Mesajul meu pentru voi, dragi laureați, este să rămâneți puternici și să nu abandonați lupta voastră. Suntem alături de voi”, a declarat președintele Parlamentului European, David Sassoli, după ce a anunțat acordarea premiului „femeilor curajoase…figuri politice și ale societății civile proeminente”.

PE a citat 10 figuri ale opoziției din Belarus în anunțul de acordare al premiului, printre acestea numărându-se Svetlana Tihanovskaia, contracandidata lui Alexandr Lukașenko la alegerile din 9 august, și laureata Nobel Svetlana Alexievici.

Zeci de mii de persoane au protestat pe străzile din capitala Minsk în fiecare weekend de după alegeri, în pofida violenței forțelor de ordine și detențiilor arbitrare, pentru a denunța scrutinul și a-i cere lui Lukașenko să plece de la putere.

Uniunea Europeană, Marea Britanie, Canada și Statele Unite îl acuză pe Lukașenko de fraudarea alegerilor, încarcerarea membrilor opoziției și suprimarea presei independente.

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire în valoare de 50.000 de euro, denumit după fizicianul și disidentul sovietic Andrei Saharov, este acordat anual de către Parlamentul European din 1988.

Printre laureații din trecut se numără Nelson Mandela, opoziția democratică din Venezuela și activista pakistaneză Malala Yousafzai.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro