Același pilot român aflat la manșa unui avion F-16 al Forțelor Aeriene Române a doborât, sâmbătă dimineață, o a doua dronă care a intrat ilegal în spațiul aerian național, după ce a făcut același lucru și la misiunea de interceptare a dronei de la Buzău.
- Dacă doriți să susțineți presa independentă, puteți deveni membru al HotNews Premium.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că sâmbătă, la ora 08:22, sistemele de supraveghere radar au detectat o nouă țintă aeriană care evolua în apropierea frontierei cu Ucraina și care a intrat fără autorizare în spațiul aerian românesc.
Două aeronave F-16 Fighting Falcon aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană au fost ridicate pentru interceptare.
În cadrul misiunii, același pilot român care a participat la operațiunea de vineri dimineață, aflat la manșa aceleiași aeronave de luptă și sprijinit de același coleg, a executat procedurile standard de identificare și neutralizare a țintei, a anunțat MApN.
Drona a fost doborâtă în condiții de siguranță deasupra unei zone nepopulate din proximitatea frontierei cu Ucraina, la circa 10 km de Sfântu Gheorghe, a mai transmis Ministerul Apărării.
Sursa citată a precizat că echipe specializate se vor deplasa în zona în care au căzut resturile pentru a face cercetările necesare.
Cine sunt piloții români care au doborât dronele
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, a declarat vineri că pilotul care a angajat drona este căpitan, iar cel care l-a asistat este locotenent, subliniind că amândoi au cel mult 28 de ani.
„Sunt minunați. Mi-aș dori să am în toată flota aeriană oameni ca ei. Cel care a angajat drona e căpitan. Cel care l-a asistat în angajarea dronei este locotenent. Doi oameni care nu au mai mult de 28 de ani. Doi oameni tineri care și-au făcut datoria și care au dovedit că Școala de Pilotaj și Aviația Română e la nivel superior. NATO a fost în patru situații de acest gen de la începutul războiului, dintre care două au fost rezolvate cu piloți români”, a declarat seful statului major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, referindu-se la drona doborâtă de un pilot român, în Estonia, în luna mai.
Generalul Gheorghe Maxim a adăugat că „cei care au dirijat interceptarea sunt sublocotenent și locotenent”.
Șeful Armatei a mai fost întrebat în conferința de presă de vineri dacă se va pune în discuție decorarea pilotului care a doborât drona.
„Îmi doresc să fie decorat, și cu ordine naționale îmi doresc. Nu s-a pus niciodată problema ca Armata să nu-și facă datoria, nu s-au întrunit condițiile până azi”, a spus șeful Armatei Române.
Avioanele italiene au ratat ținta
Și ministrul interimar al apărării a declarat că, „în 7 minute de la decolare, piloții români de pe avioanele F-16 au interceptat, angajat și doborât drona”.
În misiunea de vineri două avioane italiene au angajat ținta aeriană, dar racheta lansată nu a lovit drona. La câteva minute au tras și avioanele F-16 românești, marcând o premieră de la începutul războiului din Ucraina.
Incidentul de sâmbătă este al doilea de acest tip în mai puțin de 24 de ore, după ce o altă dronă a fost interceptată și neutralizată în zona Padina, Buzău. Parchetul General a anunțat că vehiculul aerian fără pilot este de tip Shahed, precum cel folosit de Rusia.