Sari direct la conținut

PSD a validat parțial candidaturile pentru alegerile parlamentare / Dumitru Coarnă, Grațiela Gavrilescu și Ion Mocioalcă pe locuri eligibile

HotNews.ro
Conducerea PSD , Foto: PSD
Conducerea PSD , Foto: PSD

Consiliului Politic Național al PSD a validat parțial, marți lista cu candidații la Camera Deputaților și Senat în 19 județe. Pentru celelalte 22 de județe se va organiza o nouă ședință a conducerii lărgite a formațiunii, a anunțat prim vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.

„În Consiliul Politic Naţional am validat listele pentru 19 organizaţii, urmând ca mâine să facem o altă şedinţă a CPN pentru restul de organizaţii”, a declarat Sorin Grindeanu, marţi, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD.

Printre numele validate de către PSD în ședința CPN se află Dumitru Coarnă, președintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România care va fi primul pe lista la Camera Deputaților din partea PSD Călărași.

De asemenea, Grațiela Gavrilescu, membru PP-USL va candida pe un loc eligibil la Camera Deputaților din partea PSD Prahova.

Ion Mocioalcă, fost secretar general al PRO România a părăsit partidul lui Victor Ponta și s-a înscris în PSD. Acesta va obține un loc eligibil la Senat din partea organizației PSD Caras Severin.

De asemenea la Cluj, pentru Camera Deputaților candidează fostul ministru al Sănătății în guvernul Cioloș, Patriciu Achimaș-Cadariu.

Candidaturi validate de CPN :

Bihor

  • Florian Bodog (S)
  • Novac Iuhas (S)
  • Babău Stela (S)
  • Ioan Mang (CD)
  • Steluța Cătăniciu(CD)

Bacău

  • Purcarin Bianca (S)
  • Breahnă Pravăț Ionela Cristina(S)
  • Ergamin Ana Maria(S)
  • Floroiu Ionel(CD)
  • Dunava Costel(CD)
  • Ilișanu Claudiu(CD)

Bistrița

  • Deneș Ioan (S)
  • Rus Romulus Virgil (S)
  • Bolboacă Andra Elisabeta (S)
  • Suciu Daniel (CD)
  • Ivan Bogdan Gruia(CD)
  • Ceclan Oprea Ciprian(CD)

Caraș

  • Mocioalcă Ioan (S)
  • Torma Adrian(S)
  • Stîngu Doina(S)
  • Hurduzeu Silviu (CD)
  • Damian Romulus(CD)
  • Benga Ioan (CD)

Hunedoara

  • Resmeriță Cornel (S)
  • Bădin Ion(S)
  • Ștefănie Maria (S)
  • Natalia Iontotero(CD)
  • Toma Ilie(CD)
  • Salan Viorel(CD)

Olt

  • Paul Stănescu (S)
  • Mirea Siminică(S)
  • Cernat Costin Șerban(S)
  • Iancu Marius Ionel (CD)
  • Grecu Cătălin(CD)
  • Barbu Florin Ionuț(CD)

Timiș

  • Docariu Eugen (S)
  • Răducanu Sebastian(S)
  • Covaci Dorel (S)
  • Sorin Grindeanu(CD)
  • Alfred Simonis(CD)
  • Cionca Adrian Ion(CD)

Suceava

  • Stan Ioan (S)
  • Șologan Ioan(S)
  • Mihai Gabriela(S)
  • Bejinariu Eugen (CD)
  • Adomnicăi Mirela (CD)
  • Popescu Vlad (CD)

Tot în ședința CPN au fost stabilite conduceri interimare la trei organizaţii ale PSD. „La Alba – domnul europarlamentar Victor Negrescu, Covasna – domnul Barbu Bogdan şi Vrancea – domnul deputat Angel Tîlvăr”, a anunțat Sorin Grindeanu.

Conducerea PSD se reunește din nou miercuri pentru a valida și restul candidaturilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro