DNA cere ridicarea imunității lui Nicolae Bănicioiu / Fostul ministru, acuzat de trafic de influență și luare de mită / El ar fi primit aproximativ 800.000 de euro
DNA a anunțat că a cerut Parlamentului ridicarea imunității pentru un deputat acuzat de trafic de influență și luare de mită în formă continuată, în perioada în care era ministru. Surse judiciare au declarat pentru Hotnews.ro că este vorba despre Nicolae Bănicioiu, ministru al Tineretului și Sportului și al Sănătății în guvernele Ponta. Potrivit procurorilor DNA, în perioada decembrie 2012-martie 2014 el ar fi primit de la doi oameni de afaceri peste 3,90 de milioane de lei (aproximativ 800.000 de euro) pentru a-și folosi influența pentru a fi numiți manageri de spital pe care cei doi oameni de afaceri îi puteau controla, precum și pentru a aloca bani spitalelor cu care aceștia aveau contracte.
Conform procurorilor DNA, în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, când era ministru al Tineretului și Sportului, Bănicioiu ar fi primit de la un om de afaceri suma totală de peste 1,292 de milioane de lei, pentru a interveni la ministrul Sănătății pentru numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor cu care firmele controlate de doi oameni de afaceri aveau contracte de achiziții publice și pentru alocarea de bani către aceste spitale.
De asemenea, Nicolae Bănicioiu este acuzat de DNA că în perioada 5 martie 2014 – 17 noiembrie 2015, când era ministru al Sănătății, ar fi primit de la cei doi oameni de afaceri suma totală de peste 2,612 milioane de lei.
Comunicatul DNA:
- „Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza Municipiului București și a județului Ilfov și aflate în subordinea Ministerului Sănătății.
- În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- – trafic de influență,
- – luare de mită în formă continuată.
- În perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri și ar fi primit direct, de la unul dintre aceștia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra ministrului Sănătății și a funcționarilor publici din cadrul acestei instituții și că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, acte reprezentate de:
- – numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfășurau proceduri de achiziții publice,
- – alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.
- Ulterior, aceeași persoană ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de ministru, funcție deținută în perioada 05.03.2014-17.11.2015.
- Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 182 de volume în format electronic, dintre care 40 volume în format letric.
- Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție”.
Nicolae Bănicioiu este deputat din 2004, fiind la al patrulea mandat, ales din partea PSD. În mai 2018, el a demisionat din PSD și a trecut la partidul lui Victor Ponta. De altfel, Bănicioiu a fost ministru în guvernele Ponta – ministru al Tineretului și Sportului și ministru al Sănătății.
În perioada decembrie 2012- martie 2014, Bănicioiu a fost ministru al Tineretului și Sportului, iar ulterior (martie 2014-noiembrie 2015) a ocupat portofoliul de la Sănătătate, fiind ministru al Sănătății la momentul tragediei de la Colectiv, din 30 octombrie 2015. El este cel care în zilele ce au urmat incendiului declara că „avem de toate” și că nu e nevoie ca victimele să fie duse și tratate în spitale din străinătate.
În perioada decembrie 2012 – martie 2014, când Bănicioiu era ministru al Tineretului și Sportului, ministru al Sănătății era Eugen Nicolăescu.
Conform procedurii, Parlamentul trebuie să se întrunească în plen și să supună la vot cererea DNA de ridicare a imunității.