Skip to content
Cristian Boureanu, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Peste 1,4 milioane de lire sterline confiscate de la fostul parlamentar Cristian Boureanu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ministerul Justiției a anunțat vineri că a fost informat de autoritățile britanice de confiscarea sumei de 1.415.794,26 lire sterline de la Cristian Alexandru Boureanu, potrivit unui comunicat de presă.

Suma face parte din prejudiciul de 2.111.799,71 euro pe care statul român îl pretinde de la fostul parlamentar PDL în dosarul în care Boureanu a fost judecat pentru corupție alături de Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanțe, și Ionuț Costea, fost director Eximbank și cumnatul lui Mircea Geoană.

Condamnat în primă instanță la 4 ani și 3 luni de închisoare pentru trafic de influență, Boureanu a scăpat la apel pe motiv că faptele s-au prescris. Cu toate acestea, el trebuie să achite prejudiciul din dosar.

„Procedura de executare a fost una de durată. Pe tot parcursul ei, Ministerul Justiției, împreună cu Tribunalul București, a susținut constant cererea și a răspuns fiecărei solicitări de informații suplimentare venite din partea autorităților britanice, până la finalizarea procedurii”, a precizat Ministerul Justiției în comunicatul de vineri.

„În perioada următoare, Ministerul Justiției și autoritățile britanice vor stabili modul în care vor fi distribuite sumele confiscate”, precizază instituția.

Acuzațiile procurorilor

Procurorii susţin că activitatea infracţională s-a desfăşurat în două etape. Astfel, prima etapă – în anul 2005, în contextul licitaţiei organizate pentru reabilitarea unei linii ferate, reprezentanţii companiei străine au convenit cu Sebastian Vlădescu, Ionuţ Costea şi cu o persoană apropiată de conducerea CNCFR (Mihaela Mititelu – n.r.), să le plătească eşalonat, pe toată durata contractului, un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român.

În schimbul acestor sume, oficialii români au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanţarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum şi plata la timp a facturilor emise.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au ajuns la inculpaţi.

„O primă verigă a fost reprezentată de încheierea unui contract de consultanţă cu o societate de avocatură, în baza căruia compania a plătit, în perioada 2006 – 2011, suma totală de 39.363.071 lei, deşi nu au fost prestate servicii. Următoarea verigă a fost reprezentată de încheierea mai multor contracte fictive între societatea de avocatură sau societăţi offshore afiliate acesteia cu societăţi controlate de inculpaţi, prin care sumele de bani au ajuns la aceştia”, arăta DNA.

Sebastian Vladescu la DNA (foto arhiva), Foto: Agerpres
Sebastian Vlădescu, la DNA Foto: Agerpres

Ce sume de bani au ajuns la Sebastian Vlădescu, Ionuț Costea și Cristian Boureanu

Procurorii anticorupție susțineau că „în acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit un milion de euro, Costea Mircea Ionuţ a primit 3.121.328,41 lei şi 2.320.698 euro, iar persoana apropiată de conducerea CNCFR, administrator a unor societăţi comerciale, a primit 3.083.498 lei şi 1.050.087 euro”.

„A doua etapă – în cursul anului 2009, pe fondul schimbării guvernului şi al crizei economice care a dus la întârzierea plăţii facturilor, reprezentanţii companiei străine au ajuns la o nouă înţelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român către Vlădescu Sebastian (care îndeplinea din nou funcţia de ministru de finanţe), Constantin Dascălu şi Cristian Boureanu”, arăta DNA.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani, a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate. Ulterior, sumele au fost transferate prin operaţiuni succesive către alte societăţi offshore, stratificate pe cinci niveluri pentru a îngreuna eventuala urmărire a traseului banilor.

În ultima etapă, banii au fost transferaţi în conturile unor societăţi indicate de inculpaţi sau au fost retraşi în numerar şi au fost înmânaţi acestora.

Conform DNA, în acest mod, Sebastian Vlădescu a primit 2.242.000 euro, Constantin Dascălu a primit 1.114.000 euro, iar Cristian Boureanu a primit 2.111.799 euro.

Potrivit DNA, diferenţa dintre sumele transferate de compania străină şi cele primite de inculpaţi o reprezintă cheltuielile presupuse de operaţionalizare a circuitelor financiare (înfiinţare şi funcţionare companii offshore, comisioane bancare, taxe), precum şi foloasele primite de alţi participanţi la săvârşirea faptelor cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei.

Prima decizie în instanță, după trei ani de la începerea procesului

În martie 2022, în urma sentinței primei instanțe, fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu a fost condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare, în timp ce fostul parlamentar PDL Cristian Boureanu a primit o pedeapsă de 4 ani și 3 luni. Mircea Costea a primit 7 ani de închisoare, Mihaela Mititelu – 4 ani de închisoare cu executare, iar Constantin Dascălu – 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Pedepse reduse la Curtea Supremă

Sentința definitivă a fost pronunțată de către ÎCCJ pe 26 mai 2023. Instanța a redus pedeapsa lui Vlădescu la 7 ani și 4 luni de închisoare, iar lui Costea la 6 ani.

În cazul fostului parlamentar Cristian Boureanu, judecătorii au anulat condamnarea de 4 ani şi 3 luni de închisoare pentru trafic de influenţă ca urmare a prescrierii faptelor.

Din același motiv au scăpat de închisoare Constantin Dascălu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Mihaela Mititelu, o apropiată a conducerii Companiei Naţionale CFR.

Pe latură civilă, magistraţii au decis confiscarea specială a sumelor:

  • 3.990.248 lei, 2.177.000 euro şi 65.000 euro de la Sebastian Vlădescu;
  • 3.121.328 lei şi 1.919.900 euro de la Mircea Ionuţ Costea;
  • 3.083.498 lei şi 1.050.087 euro de la Mihaela Mititelu;
  • 1.114.000 euro de la Constantin Dascălu;
  • 2.111.799 euro de la Cristian Boureanu;
  • 214.874 euro, virată în contul deschis pe numele SC Topanel Production Panels SA la ANABI.