„Îmi aduc foarte bine aminte de interviul pe care mi l-ați luat în 2021. Mai exact, de comentariile la interviu”, mi-a spus experta, fără vreo urmă de ironie în voce.
Zilele trecute, am sunat-o pe una dintre cele mai curajoase românce pe care le-am cunoscut. Nu am să-i dau numele, pentru că nu am acordul ei, dar în septembrie 2021, când am vorbit prima dată, conducea biroul din Kabul al unei organizații neguvernamentale internaționale. Era la puțin timp după căderea Afganistanului în mâinile talibanilor, iar țările occidentale își retrăgeau precipitat cetățenii, pentru a nu fi vânați de noii conducători ai țării.
Experta nu a vrut să plece atunci, deși MAE i-a repatriat pe toți românii care au vrut acest lucru. A fost nevoită s-o facă un an mai târziu, deoarece, spune ea, era pusă pe o listă neagră de către talibani.
Acum, românca este stabilită într-o altă țară, ai cărei cetățeni au nevoie de asistență occidentală. Dar mi-a mai spus că nu a rupt toate toate legăturile cu Afganistanul. Mai ține încă cursuri de engleză online cu fete din Kabul. În Afganistan, fetele nu au voie la școală dincolo de ciclul primar. Trebuie să se ascundă dacă vor să învețe.
La 5 ani distanță, a rămas cu această amintire din contactul ei cu presa din România: comentariile nepoliticoase, jignitoare, care i-au fost adresate pe internet de câțiva dintre compatrioții săi.
Când am întrebat-o acum dacă îmi poate acorda un alt interviu, a spus că se mai gândește.
O femeie care nu s-a temut să rămână în Afganistan, când majoritatea occidentalilor se grăbeau spre aeroport, ezită acum să se întâlnească cu publicul din România.
„Nu mi se pare în regulă ca munca și imaginea mea să fie terfelite”
Exemplul de mai sus nu este deloc singular. Dar este unul care m-a mâhnit destul de mult. În ultimul timp, am constatat că oameni din România care au ceva de spus într-un domeniu – experți, profesori universitari, intelectuali – au rețineri să mai apară în presă, din cauza numărului mare de comentarii jignitoare.
Zilele trecute, un cercetător de la un institut românesc, care a explicat la podcastul „Rațiunea, înapoi!” ce efecte are seceta din aceste zile și a demontat unele fake news-uri de pe internet, m-a rugat să opresc comentariile de pe YouTube.
„Nu mi se pare în regulă ca munca mea și imaginea mea să fie terfelite. De acum înainte, prefer să rămân în comunitatea căreia mă adresez, prin prisma meseriei pe care o practic”, mi-a spus specialistul.
Deși este unul dintre puținii specialiști din România în domeniul respectiv, zeci de comentarii i-au luat în batjocură expertiza.
„Am fost înjurată cum nu mi s-a întâmplat niciodată”
Mai am și alte exemple. De data aceasta, este vorba despre o expertă în mobilitate urbană, care lucrează într-o rețea globală din care fac parte câteva mii de administrații locale și regionale. Am încercat în urmă cu câteva luni să-i iau un interviu, după ce mai făcusem unul în urmă cu câțiva ani. De data aceasta, m-a refuzat. Nu mi-a spus explicit motivul, dar am dedus singur: comentariile cititorilor din precedenta ei interacțiune cu publicul român nu au fost prea plăcute.
Ea este o susținătoare a transportului în comun și spune că, în marile orașe, mersul cu mașina individuală trebuie descurajat prin toate mijloacele. În interviu, a spus și un lucru pe care, în mod evident, publicul din România nu era pregătit să-l audă: că orașele sunt proiectate de bărbați și de aceea există spații atât de generoase pentru mașini. A fost declanșatorul valului de hate care s-a abătut asupra ei.
Miercuri, am vorbit cu o cercetătoare româncă în științe politice, profesoară la o universitate europeană, care a scris studii despre ascensiunea populismului. Încă de la începutul discuției, m-a rugat să am grijă la comentariile de pe YouTube: „Nu sunt împotriva libertății de exprimare, dar la un alt interviu la care am participat am fost înjurată cum nu mi s-a întâmplat niciodată”.
„Prinși în furtună”
În general, reacțiile de acest fel apar la domenii incomode. Iar experții despre care vorbim le-au studiat și, de multe ori, au ajuns la concluzii care nu sunt pe placul tuturor.
Eu am dat patru exemple locale, dar fenomenul este unul global. Iar alții, spre deosebire de România, îl și studiază.
„Cercetătorii sunt din ce în ce mai vizați de ura digitală, în special cei care lucrează pe teme controversate precum migrația, vaccinarea și studiile de gen, schimbările climatice, drepturile omului și inegalitatea socială”, se afirmă într-un studiu cu titlul „Prinși în furtună: Un studiu calitativ privind ura în mediul digital la adresa cercetătorilor”, realizat de o echipă de la Departamentul de Comunicare din Universitatea din Viena.
Cercetarea a fost făcută pe baza unor chestionare la care au răspuns profesori universitari din Austria, Franța, Ungaria și Suedia. În general, cei chestionați nu au spus lucruri diferite de ceea ce vedem și în România: au primit mesaje și comentarii care i-au catalogat „dezgustători”, „proști”, „idioți”, „impostori” și așa mai departe. Mulți comentatori le-au contestat și legitimitatea expertizei, „acuzându-i că „fac parte dintr-un fel de sistem sau că sunt motivați financiar în producerea de informații”.
Au renunțat să mai apară în presă
Cum au reacționat profesorii la aceste mesaje? Din răspunsurile primite la chestionare, rezultă că majoritatea celor din eșantion au ales fie să nu mai publice deloc pe rețelele de socializare, fie să împărtășească informații doar cu un grup restrâns, în principal în cadrul unei bule profesionale. Mai mult, „unii au decis să evite interviurile din ziare sau de la televizor, mai ales atunci când au simțit că subiectul ar putea fi controversat și ar putea provoca atacuri împotriva lor”, scriu autorii studiului.
Ca să spunem lucrurilor pe nume, profesorii expuși la ură au ales autocenzura. Chiar dacă recunosc că acest lucru afectează libertatea academică.
Concluzia cercetării este însă una zdrobitoare, în opinia mea: „Reducerea la tăcere a vocilor experților în mass-media și în spațiul online creează un vid care permite răspândirea necontrolată a dezinformării”.
Ce ar mai fi de spus? În primul rând, că astfel de studii nu există în România sau, dacă există, ele nu sunt publice.
Exagerează?
Recunosc că până să mă documentez pe acest subiect am fost tentat, mai degrabă, să-i judec pe experții care se feresc de interacțiunile cu publicul: „Exagerează”, m-am gândit. Mi-am și permis să-i spun unuia dintre ei că „așa este internetul, chiar dacă unii ne jignesc, ei nu reprezintă majoritatea”.
Greșeala mea a fost însă să nu țin seama de faptul că noi, jurnaliștii, prin natura meseriei, avem pielea mult mai tăbăcită decât alții. Când am parte de atacuri la persoană, după articole publicate, uneori le povestesc prietenilor la o bere și ne amuzăm. Dar, de regulă, ignor comentariile neargumentate sau care nu au legătură cu subiectul.
Nu ar trebui să avem, totuși, aceeași pretenție și de la ceilalți. Pe ei îi afectează mai mult aceste atacuri și este firesc să fie așa. În studiul din Austria, au fost și participanți care au răspuns că au renunțat efectiv la proiectul la care lucrau sau chiar la funcția universitară, din cauza mesajelor jignitoare.
Nu vorbim aici de „hate speech”, pe bază de sex, religie sau etnie, care este un subiect separat. Nici de amenințările cu moartea, care ar trebui să ajungă automat la poliție.
Și mai este ceva de reținut: nu e nici măcar obligatoriu ca mesajele jignitoare să fie umane. Studiile arată că cel puțin 20% din conversațiile de pe internet sunt produse de boți. Din nou, e vorba de algoritmii care ne influențează viața.
La fel de posibil este și ca mizeriile postate la adresa unui cercetător să facă parte dintr-o campanie direcționată. Suntem în mijlocul unui război hibrid și practic e posibil orice.
Nu am aflat o soluție la această problemă. Autorii studiului de la Universitatea din Viena recomandă mai întâi înțelegerea fenomenului. „Contramăsurile ar trebui să ia în considerare, atât volatilitatea urii digitale, cât și necesitatea unor răspunsuri adaptate la dinamica lumii reale”.
Nu propune nimeni cenzură, limitarea libertății de exprimare și așa mai departe. Totuși, avem această concluzie, deloc confortabilă, care merită repetată:
„Reducerea la tăcere a vocilor experților în mass-media și în spațiul online creează un vid care permite răspândirea necontrolată a dezinformării”.
Poate fi și acesta un scop în sine. Un război hibrid înseamnă, uneori, și să-i faci pe oameni să creadă că cineva le fură apa din Dunărea. Chiar dacă astfel s-ar încălca legile fizicii.
Jurnalistul Gabriel Bejan trimite în fiecare marți newsletterul „Rațiunea, înapoi!”. Dacă vă interesează contextul din spatele știrilor, puteți să vă abonați aici:
