Skip to content

Nor de fum deasupra Timişoarei. Oamenii au sunat la 112. Anunţul făcut de ISU Timiș

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fum și miros de ars s-a simțit joi dimineață în toată Timișoara și în alte localități învecinate. Pompierii au trimis echipaje de recunoaștere și au anunțat că, cel mai probabil, fumul vine de la incendiile de vegetație din Serbia.

Zeci de apeluri la numărul de urgenţă 112 s-au înregistrat joi dimineață din Timişoara şi din alte localități din judeţ. Oamenii au anunțat un miros puternic de fum în mai multe zone, fără a identifica sursa, potrivit Opinia Timișoarei. 

„Având în vedere multiplele sesizări privind degajări de fum în municipiul Timişoara, ISU Timiş a dispus executarea unor misiuni de recunoaştere în teren cu 2 echipaje de primă intervenţie şi comandă din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Timişoara”, a anunțat ISU Timiş, într-un comunicat.

Ulterior, pompierii din Timiş au anunțat că în urma verificărilor efectuate, nu au fost identificate incendii în zonele vizate.

„Din informaţiile disponibile, degajările de fum observate în judeţul Timiş ar putea proveni, cel mai probabil, de la incendiile de vegetaţie uscată de amploare din zona Dubovac, Serbia. În funcţie de condiţiile meteorologice şi de direcţia vântului, fumul poate fi resimţit şi în judeţul nostru”, a precizat ISU Timiş.

ISU Timiș a emis și o serie de recomandări pentru timișoreni. Astfel, cetățenii sunt rugați să:

  • să își păstreze calmul și să nu se alarmeze în cazul observării unor degajări de fum fără sursă;
  • să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită în aer liber în zonele în care fumul este mai dens;
  • să respecte recomandările autorităților și să urmărească informările oficiale;
  • în cazul în care observă un focar de incendiu sau o situație care poate pune în pericol persoane ori bunuri, să apeleze numărul unic de urgență 112.

Ce se întâmplă în Serbia

În ultimele zile, cel puțin 45 de incendii de vegetaţie au fost înregistrate în Serbia, cel mai intens fiind în zona nisipoasă Deliblato, o rezervaţie naturală în nord-estul ţării, unde flăcările au ars aproximativ 3.500 de hectare de vegetaţie, potrivit News.ro.

Alte două incendii majore active sunt în zona muntelui Stolovi, lângă Kraljevo, unde au ars aproximativ 200 de hectare de pădure şi vegetaţie joasă, şi mai la sud de acesta, unde au ars circa 60 de hectare de pădure.

Autorităţile sârbe din orașul Smederevo, la aproximativ 50 de kilometri est de capitala Belgrad, au anunţat că un bărbat a murit luni din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon şi a arsurilor provocate de un incendiu, iar un tânăr care a încercat să-l ajute a fost rănit.