Skip to content
Masina de ambulanta, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

„Ultimatum” pentru Ministerul Muncii pe legea salarizării. „Serviciile Publice de Ambulanță nu reprezintă ambulanța neagră pentru a fi agresată și vandalizată”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sindicaliștii din Serviciile de Ambulanță susțin că noul proiect de lege a salarizării „«agresează» personalul operativ de intervenție și «vandalizează»” acest sector.

Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România (FNSAR) reclamă, într-un comunicat de presă transmis vineri, „nepreluarea integrală a propunerilor Ministerului Sănătății” referitoare la serviciile publice de ambulanță în proiectul legii salarizării.

„Atenționăm Ministerul Muncii. Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale! Serviciile Publice de Ambulanță NU reprezintă ambulanța neagră pentru a fi agresată și vandalizată, ci este ambulanța albă care salvează vieți și trebuie protejată neagră”, a declarat organizația sindicală.

FNSAR a transmis ministerului un „ultimatum”.

„În condițiile în care nu se vor prelua integral propunerile Ministerului Sănătății propuse și agreate de FNSAR, a fi introduse în proiectul de salarizare, începând cu 2 săptămâna viitoare personalul operativ de intervenție din serviciile publice de ambulanță reprezentat de FNSAR ia în calcul declanșarea de acțiuni radicale, până la obținerea prevederilor agreate de Ministerul Sănătății și introducerea lor în proiectul de lege”, mai susține FNSAR.

Principalele revendicări ale sindicaliștilor

FNSAR consideră că „nu există motiv de diferențiere” între servicii de ambulanță din județele în care nu sunt centre universitare, pentru care este prevăzută o salarizare inferioară, și serviciile de ambulanță din județele în care sunt centre universitare, cu o salarizare superioară, și cere „corectarea prevederii” care împarte personalul operativ de intervenție din serviciile publice de ambulanță în aceste două categorii de salarizare.

O altă cerere a FNSAR este „revenirea la prevederile actuale a Legii salarizării în vigoare nr. 153/2017 și a Regulamentului de sporuri HG nr. 153/2018 privind locul serviciilor publice de ambulanță la nivelul superior de acordare a procentelor de spor pentru condiții deosebit de periculoase, pentru personalul care își desfășoară activitatea în teren, în regim de urgență și cu riscurile existente”.

FNSAR a mai precizat că își dorește și „clarificări” cu privire la unele „prevederi specifice”.

Proiectul de lege a salarizării a fost criticat și de Federația Sanitas, principalul sindicat din Sănătate, care a spus că „respinge în totalitate ultima variantă” și susține că „liniile roșii” trasate au fost încălcate.

Mesajul premierului

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că unele dintre revendicările sindicaliștilor „sub nicio formă nu pot fi acoperite”.

„Au fost foarte multe discuţii, au fost promisiuni în spaţiul public, au fost solicitări ale sindicatelor care sub nicio formă nu pot fi acoperite”, a declarat Bolojan, vineri, după o ședință la PNL.

Oficialul a consideră că „unul dintre cele mai grave lucruri pe care le-am putea face este să votăm legi de salarizare în sectorul public a căror creştere totală ca masă salarială să depăşească posibilităţile economiei României”.