Skip to content

Cele 5 mari confederații sindicale fac front comun împotriva legii salarizării: Vor „reluarea reformei de la zero” după instalarea unui nou Guvern

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național au transmis sâmbătă un comunicat comun în care solicită Guvernului interimar să retragă actualul proiect de lege a salarizării.

Acestea consideră că „un Guvern demis nu poate decide viitorul salarizării prin negocieri purtate în afara mandatului” și că actuala variantă a proiectului de lege „nu mai poate constitui baza unei reforme credibile, echitabile și acceptate de partenerii sociali”.

„Cerem retragerea actualului proiect și reluarea reformei de la zero”, au declarat Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Confederația Națională Sindicală „Meridian” și Blocul Național Sindical (BNS), într-un comunicat comun transmis sâmbătă.

„Nu acceptăm ca PNRR să devină pretextul pentru o nouă lege nedreaptă”

Organizațiile sindicale spun că Guvernul Bolojan, care a fost demis în 5 mai printr-o moțiune de cenzură, este „lipsit de legitimitatea politică deplină pentru asumarea unei decizii cu efecte majore pe termen lung”.

„Salariații nu au nevoie de spectacol politic sau de folosirea subiectului pentru alimentarea anxietății publice. Au nevoie de o lege corectă. Partidele parlamentare trebuie să înțeleagă că această lege nu este despre un jalon, o bifă administrativă sau o sumă de bani, ci despre oamenii care țin în funcțiune spitale, școli, servicii sociale, administrații publice, servicii sanitar-veterinare, sistemul judiciar și celelalte servicii publice”, se mai arată în comunicat.

Legea salarizării, un jalon în PNRR, trebuie adoptată până la 31 august pentru ca România să nu piardă cele 770 de milioane de euro aferente reformei.

„Nu acceptăm ca PNRR să devină pretextul pentru o nouă lege nedreaptă”, spun organizațiile sindicale.

Revendicările sindicaliștilor

Organizațiile sindicale vor „reluarea procesului de elaborare după instalarea unui Guvern cu puteri constituționale depline”.

Alte solicitări enunțate de sindicaliști:

  • Un mecanism real și transparent de dialog social, cu participarea efectivă a organizațiilor sindicale la elaborarea grilelor și principiilor salariale;
  • Stabilirea valorii de referință la nivelul salariului minim pe economie și actualizarea anuală în funcție de inflație și productivitatea muncii;
  • Eliminarea mecanismelor care permit plafonarea arbitrară a drepturilor salariale recunoscute prin lege;
  • Eliminarea discriminărilor dintre familiile ocupaționale și stabilirea unor coeficienți care să reflecte pregătirea profesională, responsabilitatea, complexitatea și condițiile de muncă;
  • Analizarea tuturor anexelor și grilelor împreună cu federațiile sindicale reprezentative din fiecare sector;
  • Garantarea faptului că nicio categorie nu pierde putere de cumpărare și nu sunt accentuate discrepanțele salariale existente.

Ce spunea premierul despre solicitările sindicaliștilor

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că unele dintre revendicările sindicaliștilor „sub nicio formă nu pot fi acoperite”.

„Au fost foarte multe discuţii, au fost promisiuni în spaţiul public, au fost solicitări ale sindicatelor care sub nicio formă nu pot fi acoperite”, a afirmat Bolojan, după o ședință la PNL.

Oficialul a atras atenția că „unul dintre cele mai grave lucruri pe care le-am putea face este să votăm legi de salarizare în sectorul public a căror creştere totală ca masă salarială să depăşească posibilităţile economiei României”.