Sari direct la conținut

PSD cere acum anularea alegerilor și din Sectorul 6 / Gabriel Mutu (PSD) a pierdut alegerile la aproape nouă procente în fața lui Ciprian Ciucu (PNL)

HotNews.ro
Gabriel Mutu, primarul sectorului 6, Foto: Agerpres
Gabriel Mutu, primarul sectorului 6, Foto: Agerpres

Gabriel Mutu, primarul în funcție al Sectorului 6, președintele PSD Sector 6, cere biroului electoral anularea alegerilor din sector susținând că a constatat „fapte de natură frauduloasă în secții de vot”. Mutu a pierdut alegerile de duminică la aproape nouă procente în fața lui Ciprian Ciucu (PNL), diferența de voturi între cei doi fiind de peste 11.000 de voturi.

„Sesizare cu privire la rezultatul alegerilor locale din Sectorul 6, București, ca fiind nereal, și pe cale de consecință, vă solicit respectuos analizarea situației cu consecința anulării alegerilor din Biroul Electoral de Circumscripție Nr. 6, întrucât am constatat până la acest moment fapte de natură frauduloasă în secții de vot”, se arată în documentul semnat de Gabriel Mutu, informează Mediafax.

Gabriel Mutu arată că, după ce s-a făcut numărătoarea paralelă a proceselor verbale aduse de către delegații PSD din secțiile de vot și după compararea rezultatelor cu cele oficiale publicate pe siteul AEP, a constatat o serie de neconcordanțe grave, care sunt de natură a influența rezultatul alegerilor la nivel de sector.

„Observăm că există bănuiala legitimă că în toate secțiile de vot din Sectorul 6 s-au comis ilegalități”, se arată în sesizarea social-democraților.

Potrivit datelor centralizate pe platforma AEP, Ciprian Ciucu de la PNL a câștigat detașat alegerile din Sectorul 6.

  • Ciprian CIUCU (PNL) – 43,4% (54.134 voturi)
  • Gabriel MUTU (PSD) – 34,56% (43.105 voturi)
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro