În imaginile de promovare, Parcul Donald Trump promis de primarul sectorului 4, Daniel Băluță, apare amplasat într-o mare de copaci în care, pe patru hectare, ar urma să fie amplasate simboluri ale Americii, de la Casa Albă, până la Las Vegas, NASA și Hollywood.
Trei specialiști contactați de HotNews au analizat imaginile prezentate de primarul sectorului 4 și au identificat câteva lucruri pe care unul dintre ei le-a calificat ca fiind „oarecum înșelătoare”.
Experții spun că, mai degrabă, este vorba de un parc de distracții.
Lucrările la „Parcul prieteniei româno-americane Donald Trump”au început și au termen de finalizare 2027. La finalul lui august primarul Daniel Băluță a vizitat șantierul alături de Paolo Zampolli, emisarul special al președintelui SUA pentru parteneriate globale.
„Nu este deloc un parc de felul celor cu care suntem noi obișnuiți”
„Văzând imaginile, constat că titlul este incomplet, deci oarecum înșelător. Nu este deloc un parc de felul celor cu care suntem noi obișnuiți, ci un parc de distracții, redus ca dimensiuni, dar avându-și arhetipul în vasta „amusament area” creată la începutul secolului XX pe Coney Island, N.Y.”, a explicat arhitectul Dan Marin, profesor doctor și șef de atelier la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București.
„Îmi este greu, în primul rând, să înțeleg în ce măsură ceea ce vedem prezentat este un parc. Un parc înseamnă mult mai mult decât o succesiune de obiecte și suprafețe amenajate. Înseamnă vegetație, arbori și umbră, un joc între spații deschise și spații mai protejate, atmosfere diferite”, spune și peisagista Ana Horhat, absolventă a Facultății de Arhitectură a Universității Sapienza din Roma și doctor în „Landscape and Environment“.
Horhat adaugă că, din imagini, „pare mai degrabă un spațiu de joacă și de spectacol decât un parc propriu-zis”.
La fel și peisagista Diana Culescu spune așa cum se vede în prezentarea primăriei, pentru a fi cu adevărat parc, suprafața betonată nu ar trebui să depășească 10 la sută, ceea ce nu e cazul aici.
„Imaginea arată foarte exotic, luxuriant, dar în realitate nu poate fi la noi în țară”
În prezentarea primăriei sectorului 4, parcul apare construit în mijlocul unei zone pline de copaci. În realitate, chiar lângă spațiul rezervat parcului Donald Trump se construiesc blocuri, iar pe alte laturi astăzi este câmp.
Șantierul organizat pentru Parcul Donald Trump, chiar lângă un ansamblu rezidențial. Foto: Inquam Photos / George Călin
„Mi se pare interesant faptul ca în imaginea prezentată public, viitorul Parc Trump este înconjurat de arbori maturi. Asta în ciuda faptului că parcul urmează să fie realizat un câmp. Pentru cei care nu știu: inserarea unei vegetații „existente”, care nu există de fapt pe teren, în imagini de acest fel (randări) este o modalitate consacrată prin care „minți” în pozele care sunt prezentate public deoarece cei care nu sunt de specialitate nu percep aceste diferențe subtile”, spune și peisagista Diana Culescu, doctor în horticultură.
Ea a sesizat că în imaginile prezentate apar plante care nu cresc în România.
„Imaginea arată foarte exotic, luxuriant. Dar în realitate aceasta imagine nu poate fi obținută la noi în țară. Plantele respective, chiar dacă vor fi plantate în București, nu vor trăi”, a explicat Diana Culescu.
Și peisagista Ana Horhat afirmă că o mare parte din vegetație se vede în imagini în afara amenajării propriu-zise a parcului în care domină suprafete betonate.
Foto: Imagine din clipul de prezentare a Parcului Donald Trump, realizat de Primăria sectorului 4
„În interior predomină suprafețele și obiectele, dar vedem foarte puțină vegetație care să creeze efectiv umbră, confort, intimitate sau pur și simplu acea diversitate de atmosferă pe care o așteptăm de la un parc. Dincolo de tema româno-americană și de felul clișeistic în care aceasta este reprezentată – aspect asupra căruia nu consider că este rolul meu să mă pronunț – întrebarea mea, ca peisagist, rămâne una foarte simplă: unde este, de fapt, parcul?”, se întreabă specialista.
Cu toate acestea, arhitectul Dan Marin spune nu se îndoiește „parcul va fi un succes, așa cum, descriind acest tip de atracții, observa și Rem Koolhaas în Delirious New York”.
Ce spune Primăria Sectorului 4 despre amenajare
„Parcul prieteniei româno-americane Donald Trump” este o extindere a Parcului Tudor Arghezi, de pe bd. Metalurgiei, iar în jur este fost câmp pe care se construiesc blocuri. Practic în spatele parcului existent, Primăria Sectorului 4 a cumpărat 4 hectare și va amenaja acest spațiu.
„Extinderea va transforma sudul Capitalei într-un spațiu verde de înaltă calitate pentru zecile de mii de oameni mutați aici în ultimii ani și va aduce, în același timp, în București un nou simbol al relației dintre România și Statele Unite ale Americii: Parcul Prieteniei Româno-Americane „Donald Trump””, a transmis Primăria Sectorului 4, la finalul lunii august, după ce primarul Daniel Băluță a vizitat șantierul împreună cu Paolo Zampolli, trimisul special al președintelui Statelor Unite ale Americii pentru Parteneriate Globale.
Trei sferturi din această suprafață va fi destinată exclusiv spațiilor verzi, urmând să fie plantați peste 1.000 de arbori, arbuști și flori, a transmis Primăria Sectorului 4.
Totodată, proiectul prevede peste 6.000 de metri pătrați de locuri de joacă, alei pietonale și infrastructura necesară iluminatului public.
Lucrările de amenajare a parcului au început în septembrie 2025 și termenul de finalizare este septembrie 2027. Potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați în 2023, costurile pentru amenajarea celor 4 ha se ridică la 94 milioane lei, din care 19 milioane a costat exproprierea terenului.
În aprilie 2026, primarul Daniel Băluță a anunțat că ar vrea să numească parcul după președintele american, Donald Trump.
După ce propunerea stârnit critici, primarul a organizat un vot popular, pe o platformă creată special pentru asta. Pentru extinderea Parcului Tudor Arghezi, votanții au putut alege între: Francois Mitterrand, Helmut Kohl, Vaclav Havel, Jacques Chirac, Barack Obama, Joe Biden, Emmanuel Macron, Donald Trump, Angela Merkel, Maia Sandu.