Sari direct la conținut

VIDEO Primul Raport UE privind statul de drept: Avertismente dure privind independența justiției pentru Ungaria și Polonia

HotNews.ro
Comisia Europeana, Foto: Hotnews
Comisia Europeana, Foto: Hotnews

Standardele Uniunii Europene privind statul de drept sunt serios afectate într-o serie de țări membre, se arată în primul Raport al Comisiei Europene pe această temă, realizat pentru toate cele 27 de state. Cele mai dure avertismente vizează Ungaria și Polonia, cu observații critice și la adresa Bulgariei, Croației, Slovaciei și Maltei. România este menționată și ea în context.

Documentul care a fost consultat de Politico.eu și Reuters vizează un audit pe mai multe domenii, analiza vizând toate statele membre: sistemul național de justiție, lupta anticorupție, pluralismul și libertatea presei, dar și principiul de control și echilibru al guvernării democratice.

Documentul a fost aprobat miercuri de colegiul comisarilor și urmează să fie înaintat și Parlamentului European.

”Există cazuri în anumite țări unde rezistența statului de drept este pusă la încercare”, se arată în document, potrivit Politico.eu.

Potrivit sursei citate, textul exprimă îngrijorări privind independența justiției în Ungaria și Polonia, menționând ”alte provocări” în Bulgaria, România, Croația și Slovacia.

Amenințările la adresa jurnaliștilor reprezintă și ele un motiv de îngrijorare în cazul Bulgariei, Croației, Ungariei, Sloveniei și Spaniei, se mai arată în draft.

România nu mai e cap de afiș în privința criticilor

Ungaria și Polonia, care deja au fost sancționate prin declanșarea primelor proceduri care vizează Articolul 7 al tratatului european, sunt pe poziții ostile oficialilor de la Bruxelles, amenințând cu blocarea bugetului și a pachetului de relansare economică după pandemia de coronavirus dacă se ajunge la situația ca accesul la fondurile UE să fi condiționat de adoptarea recomandărilor privind statul de drept.

„Reformele judiciare demarate în Polonia din 2015 au fost o sursă majoră de controverse”, se mai arată în raport, adăugând că Ungaria este și ea printre statele membre unde schimbările adoptate ”au ridicat serioase îngrijorări în ceea ce privește impactul reformelor asupra independenței justiției”.

Comisia notează și problemele de corupție din Bulgaria, Slovacia, Croația, Cehia, Ungaria și Malta, potrivit Reuters.

Măsurile din starea de urgență au mers prea departe

Vicepreședintele Comisiei Europene Vera Jourova a declarat marți că măsurile propuse vizează noi instrumente privind statul de drept și introducerea unui nou mecanism de prevenție.

”Exista un gol, ne lipsea un instrument care să ne permită să identificăm problemele într-o etapă incipientă..avem deja procedura de infringement, avem procedura Art. 7 (suspendarea dreptului de vot în Consiliu -n.red), dar acestea sunt instrumente care ne permit să reacționăm când este deja prea târziu”, a explicat Jourova, citată de Politico.eu.

Raportul mai precizează că pandemia de coronavirus a fost ”un test la stres” pentru statul de drept de-a lungul întregului bloc comunitar, subliniind că măsurile privind starea de urgență adoptate de guvernele europene au mers ”mult prea departe”.

„Atunci când atribuțiile excepționale din starea de urgență diminuează controlul instituțional asupra factorilor de decizie, rolul presei și al societății civile de a veghea asupra decidenților este și mai important. Cu toate acestea, în unele state membre, societatea civilă și media întâmpină noi obstacole”, se mai arată în raport, potrivit Reuters.

(Articol actualizat)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro