Am făcut biblioterapie cu necunoscuți. 5 cărți despre sensul fiecărei zile
O ediție despre un experiment care a legat oameni și cărți într-un fel extrem de neobișnuit, plus 5 recomandări de lectură pe care nu le veți găsi pe listele de marketing.
Cred că doar cercetătorii britanici puteau demonstra un truism de genul ,,e bine să citești” – și chiar au făcut-o. Săptămâna trecută, profesoara Barbara Sahakian și dr. Christelle Langley de la Universitatea Cambridge, departamentul de psihiatrie, au publicat concluziile unui studiu la care au participat 10.000 de tineri.
Câteva dintre concluzii sunt previzibile și seamănă cu liturghia părintească (,,predicuța” îi spune o bună prietenă) pe care o ținem mulți dintre noi în fața ecranului care luminează fața copilului. Cititul la vârste fragede dezvoltă memoria, concentrarea, empatia și performanța academică – cam așa sună ,,predicuța”, poate cu alte cuvinte, dar analiza recentă o confirmă.
Sunt însă și niște accente noi pe care le pune studiul. De exemplu, subliniază faptul că vorbim despre cititul de plăcere, nu despre cel impus, o diferență de care uităm adesea. Apoi, se pare că cititul, ca stimulator cognitiv, are un efect pozitiv măsurabil asupra sănătății mintale, iar la adulți este asociat cu un risc de demență cu 30% mai mic.
Cetățeni plătiți ca să citească
„Rezultatele studiilor de neuroimagistică sugerează că lectura este asociată cu diferențe structurale și funcționale în regiunile creierului implicate în controlul executiv, reglarea emoțiilor și relaționarea socială. Important este că aceste beneficii par să fie independente de mediul socioeconomic.” – mai spune analiza citată.
Ca să ajungi să ai aceste beneficii, un stat bogat și dispus să investească în cetățeni-cititori poate să ajute. Iată că, în Singapore, oamenii sunt ,,plătiți” dacă citesc, spune o altă știre. 15 minute de lectură pe zi sunt răsplătite cu un număr de credite într-un sistem online inspirat de jocurile video.
Ceva din donquijote-ismul cu care recomandăm lectura oricui vrea să ne asculte mi-a adus aminte de cea mai stranie experiență pe care am avut-o legat de oameni și de cărți. Prin 2019, munca de editor începuse să semene suspect de mult cu un excel ofilit pe la colțuri. Nu mai știu cum mi-a căzut în mână o carte despre biblioterapie – ce înseamnă, o scurtă istorie, plus o ,,farmacie” de cărți pentru diverse stări de spirit sau etape ale vieții.
Ideea de ,,bibliotecă-sanatoriu” e foarte veche, de la egipteni (,,clinica sufletului” găsită în complexul funerar al lui Ramses al II-lea) la Aristotel, cel puțin. Faptul că un text poate fi ,,medicament” pentru o anumită stare sau căutare a fiecăruia dintre noi mi se pare adevărat în mod intuitiv. Însă făcând săpături am aflat că această intuiție a fost îmbrăcată de-a lungul timpului în haine pseudoștiințifice care au o anumită savoare, o naivitate plină de optimism.
De la cărțile lui Walter Scott recomandate pacienților psihiatrici, la pasiunea soldaților din Primul Război Mondial pentru Jane Austen, încercarea oamenilor de a dovedi științific că ne putem salva unii pe alții prin intermediul cărților are ceva ridicol și înduioșător.
Așa că, în 2019, am zis să testez conceptul de biblioterapie pe pielea mea, iar cei de la Cărturești au intrat în joc. Am făcut un chestionar de înscriere, un plan de întâlnire unu la unu în care să sondez, să ascult, să-mi notez și să recomand lecturi având în minte obiectivul cititorului. Cititoarei, pentru că acest roman polițist va dezvălui criminalul chiar de la prima pagină: la ședințele de biblioterapie nu s-a înscris niciun bărbat.

Tema cu care a venit D., prima mea ,,clientă”, masterandă și voluntară la un ONG, a fost: totul are sens și nimic nu are sens. Vreau să găsesc drumul. Simplu, nu? Banal. Țin minte că am început de la (evident, știu) ,,Omul și sensul vieții”, am trecut prin Boris Cyrulnik și tocmai ne îndreptam cu viteză spre Jeanette Winterson când mi-a povestit accidentul biografic care a dus la criza pe care o trăia. Discuția în jurul cărților a vertebrat întâlnirea noastră și ne-a ținut împreună la masă ca pe doi astronauți pe orbită. După câteva luni, D. căuta o finanțare pentru sesiuni gratuite de biblioterapie dedicate studenților, însă a venit covidul și ne-a deturnat pe toți.
Nu am cum să nu vorbesc despre R., elevă premiantă, cititoare cu biblioteci întregi la activ, un om de o inteligență tăioasă, prizonier într-un sistem defect și în propria familie. Am început cu cărți pentru copii, în speranța că ele ne pot izbăvi un pic de propria copilărie. Ne-am amuzat cu ,,Regele tuturor sălbăticiunilor” și lipsa de obiectiv a oricărei călătorii care contează, am trecut apoi prin Susan Sontag și Jonathan Franzen, cred că și John Fante. Cu R. aș fi putut sta pe o insulă pustie, fără să vorbim nimic, ne-am fi înțeles perfect oricum, în orice limbă sau în absența ei.
Am multe povești din biblioterapie, din cele peste 30 de întâlniri pe care le-am avut: conversațiile unu la unu (una la una, de fapt), ședințele online din pandemie, atelierele de grup din corporații. Mai menționez doar câteva momente care au devenit experiențe: să recomanzi Dante Alighieri unui grup de angajați ai unei bănci iarna, la ora 7 jumate seara, și ei să-și noteze; să aduci cărți românești semnate de poete contemporane unui grup de 20 de programatori motocicliști, iubitori de sporturi extreme; să primești înapoi recomandări de la oamenii cu care te vezi, să fie mereu un dialog, un proces cu dublu sens; să-ți scrie cineva pe messenger ,,ce să mai citesc acum?” și să știi că va fi, cel mai probabil, ultima sa carte.
Cele 5 recomandări din această ediție sunt titluri pe care nu le veți găsi pe listele de marketing, pe bannerele stradale sau în stocurile librăriilor axate pe noutăți. În afară de ,,Omul în căutarea sensului vieții”, sunt niște secrete bine păstrate. Ele au apărut cel mai des în întâlnirile pe care le-am avut cu oameni aflați în căutare de ancore prin lectură și au fost, în diferite împrejurări, receptate ca având impact profund.
O carte despre alegeri nefăcute, pe cât de melancolică, pe atât de comică
,,Absența ta e întuneric”, de Jón Kalman Stefánsson, traducere de Ovio Olaru, Editura Polirom

O saga de familie islandeză ca o simfonie rock. O poveste despre memorie, iubire și pierdere întinsă pe cinci generații, din secolul al XIX-lea până în prezent. Iată doar una dintre poveștile care se întrepătrund: Guðríður este o soție de fermier din secolul al XIX-lea, neobișnuit de cultivată, care scrie un eseu despre râme. Un eseu absolut extraordinar. Textul ajunge la un pastor, care e și editor, iar între cei doi se naște o apropiere care le poate răsturna viețile. Acestor personaje li se adaugă un pescar expert în Kierkegaard, un muzician deprimat care află că propria familie l-a minţit din dragoste, un pomicultor cu un libido diabolic, o tânără de la oraş atrasă spre un fiord îndepărtat. Și peste toate astea curge muzica. Rockul, popul și muzica clasică intervin în poveste aproape ca niște personaje. Cartea e în același timp foarte melancolică și surprinzător de comică, iar spre final refuză, pur și simplu, să-i lase morții ultimul cuvânt.
O carte pentru oricine s-a simțit respins, neiubit sau neconform
,,De ce să fii fericită când poți fi normală?”, de Jeanette Winterson, traducere de Vali Florescu, Editura Hecate

Nu știu dacă această carte poate face parte dintr-o ,,farmacie”, dar mai mult ca sigur e o ieșire de incendiu – și din incendiu. Scriitoarea Jeanette Winterson a crescut într-o familie penticostală foarte strictă din Accrington, în nordul Angliei. Titlul cărții vine de la o replică devastatoare a mamei ei adoptive, primită atunci când tânăra Jeanette îi spune că iubește o femeie. Mama îi răspunde, în esență: „De ce să fii fericită când poți fi normală?” Dominatoare, profund religioasă și convinsă că fiica ei trebuie pregătită pentru o viață închinată Domnului, doamna Winterson transformă casa într-un loc al interdicțiilor, pedepselor și fricii. Cărțile lumești sunt suspecte, iar literatura nu face parte din plan.
Salvarea adolescentei Jeanette e însă cititul (scrisul va veni ceva mai târziu). Descoperă literatura engleză aproape clandestin și își construiește, carte după carte, o lume alternativă. Ajunge să citească autorii alfabetic, de la A la Z, pentru că biblioteca îi oferă o ordine pe care viața ei nu o are.
După ce ajunge la Oxford și devine scriitoare, Winterson trece printr-o criză psihică severă și începe să-și caute mama biologică. Cartea sa de memorii devine și roman detectivistic, și eseu filosofic, și piesă de teatru pe tema adopției, abandonului, identității, încercării de a se reconstrui din bucăți. Literatura îi dă lui Jeanette evadare, limbaj și alternativă: dacă există în cărți alte feluri de a iubi, de a trăi și de a fi femeie, atunci viața impusă de familia ei nu este singura viață posibilă.
Cea mai stranie carte despre ce înseamnă să fii om
,,Sub piele”, de Michel Faber, traducere de Domnica Drumea, Editura Humanitas

La recomandarea asta e mai bine să stați lângă mine, o iau în față. Dacă Winterson descoperă noi moduri de a trăi, Faber ne bruschează un pic ca să ne conducă spre noi moduri de a privi. E o carte care te scoate serios din zona de confort, și oarecum irevocabil, după ce petreci niște sute de pagini în capul lui Isserley. Cine e Isserley? Cum să zic asta? Spoiler: ea nu e om.
Isserley conduce singură pe șoselele din Highlands, în Scoția, și ia autostopiști. Îi alege după criterii foarte precise: bărbați tineri, puternici, fără familie sau oameni care să-i caute. La început nu știm de ce. Faber construiește intenționat senzația că citim despre o femeie vulnerabilă care evaluează dacă bărbatul de lângă ea poate deveni periculos.
Apoi perspectiva se răstoarnă.
Isserley aparține unei specii extraterestre, iar corpul feminin în care o vedem este rezultatul unor transformări chirurgicale cumplite, făcute pentru ca ea să poată trece drept femeie. Bărbații pe care îi răpește sunt duși la o fermă unde sunt îngrășați și transformați în carne, o delicatesă destinată bogaților de pe planeta ei.
Una dintre loviturile romanului este limbajul: pentru Isserley și semenii ei, ei sunt „oameni”, iar Homo sapiens sunt animale, sacrificate pentru hrană. La fel cum noi spunem „vită”, „porc”, „carne”, și ei au un vocabular care transformă ființa umană în produs.
Isserley suferă, este singură, îi disprețuiește pe cei privilegiați din propria societate și începe treptat să vadă individualitatea celor pe care îi tratează drept animale. Prădătorul este și victimă, SF-ul este și thriller, horror corporal sau meditație filosofică. Michel Faber ne schimbă violent perspectiva, iar tehnica lui literară este și o tehnică în psihoterapie: reframing sau schimbarea punctului de vedere, care, odată stăpânită, ne poate ajuta să digerăm suferința spunând povestea. A, și Isserley e deosebit de umană, v-am spus?
Acea carte despre sensul vieții
,,Omul în căutarea sensului vieții”, de Viktor E. Frankl, traducere de Florin Tudose, Editura Vellant

Tradusă în peste 20 de limbi și vândută în peste 10 milioane de exemplare, cartea psihiatrului Viktor Frankl își merită pe deplin locul în orice bibliotecă, pentru că are potențialul de a schimba traiectorii. Cum se poate supraviețui psihic în cele mai teribile condiții cunoscute de om, în lagărul de concentrare? Exemplul lui Viktor Frankl, care și-a testat propria teorie – logoterapia – ca deținut la Auschwitz, se bazează pe găsirea unui sens în suferință. Nu vorbim despre un Sens al Vieții universal și spectaculos, ci de un sens concret, personal și diferit de la o zi la alta. Îl putem găsi prin ceea ce creăm, prin ceea ce iubim sau experimentăm sau prin atitudinea adoptată în fața unei suferințe implacabile. Această a treia cale, felul în care ne raportăm la suferință ca formă de libertate (ceva care nu ni se poate lua), este partea cea mai discutată a teoriei lui – și poate cea mai originală și valoroasă.
O carte despre reconstrucție și rolul poveștii pe care ne-o spunem
,,O minunată nefericire”, de Boris Cyrulnik, traducere de Ioana Cracă, Editura Elena Francisc Publishing

Termenul de reziliență psihologică este intens folosit în social media și în conversațiile de fiecare zi, până la imprecizie și demonetizarea sensului. Însă el a fost popularizat de neuropsihiatrul francez Boris Cyrulnik pentru a sublinia o idee importantă, întâlnită în practică: după traumă (orice eveniment cu impact negativ major), unii oameni se repliază și se reinventează, pe când alții rămân captivi în mecanismele negative.
Pentru Cyrulnik, reziliența este capacitatea unei persoane de a-și relua dezvoltarea după un episod marcant. Nu este o calitate eroică pe care o ai sau n-o ai, ci o combinație de factori: temperament, relațiile afective din copilărie, oamenii întâlniți ulterior, mediul social și cultural și, foarte important, felul în care persoana reușește să dea sens și formă narativă lucrurilor care i s-au întâmplat.
Mi-a plăcut foarte mult menționarea unor „tutori ai rezilienței”, personaje luminoase care te ajută să te recompui. Pot fi profesori, prieteni, parteneri, terapeuți sau străini, atâta vreme cât îi oferă persoanei traumatizate o șansă de a începe din nou să existe altfel decât ca victimă a propriei istorii.
Cyrulnik pune accentul asupra poveștii pe care reușim s-o construim despre ceea ce ni s-a întâmplat. Trauma brută este haotică. A o povesti înseamnă să îi dai o cronologie, cauze, personaje, un înainte și un după. Nu poți schimba trecutul, dar poți schimba locul pe care acesta îl ocupă în povestea vieții tale.
Mulțumesc că ați citit până aici, a fost o ediție foarte personală, cu experiențe și cărți care m-au marcat profund. Mă bucur să le pot împărtăși cu voi.
Pentru toamna asta, plănuiesc să ne apucăm de citit istorie, să vedem cum stăm cu non-ficțiunea comercială și să ne pregătim de vizionat Fjord cu o listă de 5 titluri. Vă invit să-mi spuneți în comentarii dacă vă tentează ideile și, de asemenea, despre ce teme v-ar plăcea să citiți în HotBooks.
Recomandare bonus
Muzica e o componentă structurală a romanului ,,Absența ta e întuneric”, iar acesta chiar se încheie cu un playlist. Nu pot să nu o aleg din el pe Amy Winehouse.
Lecturi cu sens,
Alexandra Rusu