Skip to content

DIICOT, detalii despre dosarul lui Călin Georgescu. Cum a funcționat schema de înșelăciune a cărei victimă e un om de afaceri

DIICOT a oferit, într-o declarație de presă, detalii din schema de înșelăciune cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro care îl vizează pe Călin Georgescu. Potrivit anchetatorilor, victimei i s-au cerut 1 milion de euro drept „garanție” pentru obținerea unei finanțări de 6 milioane de euro, bani care urmau să fie folosiți pentru o „afacere cu materiale prețioase”. Alți 100.000 de euro erau destinați pentru campania electorală a lui Georgescu. Procurorii spun că, pentru această ultimă sumă, a fost prezentat inclusiv un plan de cheltuieli.

HotNews a transmis în format Livetext principalele declarații făcute de Mihaela Melconian, purtătoarea de cuvânt a DIICOT:

  • „Investigația are un caracter complex, iar pe parcursul urmăririi penale au fost reunite mai multe cauze care vizau același tip de mecanism și prezentau legături între persoanele și operațiunile cercetate.
  • Din probatoriul administrat până în acest moment a rezultat că începând cu luna septembrie 2021, trei persoane, doi cetățeni români în vârstă de 64 și 47 de ani și un cetățean italian în vârstă de 56 de ani, au constituit un grup infracțional organizat și au acționat coordonat în principal pe teritoriul României, dar și în Marea Britanie, în scopul obținerii unor importante foloase patrimoniale.
  • Rolurile celor trei au fost distincte, dar complementare. Liderul grupului a inițiat demersurile și a facilitat legătura cu persoana prezentată ca având relațiile și posibilitățile necesare pentru obținerea finanțării, în timp ce cel de-al treilea membru era indicat ca reprezentant al entității financiare și ca persoana care putea sprijini sau confirma procedura de creditare.
  • În cauza de astăzi, unei persoane vătămate i-a fost prezentată posibilitatea obținerii unei finanțări în valoare de 6 milioane de euro, condiționată de depunerea unei garanții bănești. Pentru a câștiga încrederea persoanei vătămate, a fost creată aparența ca finanțarea urma să fie acordată prin intermediul unor instituții bancare reale. I-au fost prezentate documente și proceduri de creditare, i-au fost indicate conturi pentru efectuarea plăților și i-au fost comunicate pretinse aprobări ale finanțării. Au urmat mai multe întâlniri în România și în Marea Britanie, unde a fost semnat inclusiv contractul de creditare.
  • Verificările au arătat însă că una dintre entitățile prezentate ca instituție bancară din Marea Britanie figura cu sediul în Insulele Comore, iar banii au fost transferați în contul unei alte entități cu sediul în Commonwealth of Dominica, deschis la o instituție bancară din Elveția. 
  • Un milion de euro urma să fie investit într-o afacere cu materiale prețioase, iar 100.000 de euro urmau să fie utilizați pentru susținerea campaniei electorale a liderului grupului. Pentru această din urmă sumă a fost prezentat inclusiv un plan de cheltuieli.
  • În baza acestor susțineri și a aparenței de credibilitate create, persoana vătămată a transferat peste un milion de euro. Finanțarea promisă nu a fost obținută, însă acțiunea de menținere în eroare a continuat. Ulterior, persoanei vătămate i-a fost prezentată posibilitatea majorării finanțării de la 6 la 15 milioane de euro cu condiția depunerii unei garanții suplimentare. În aceste împrejurări, aceasta a fost determinată să transfere o nouă sumă de 100.000 de euro. 
  •  Finanțarea nu s-a concretizat, iar sumele achitate cu titlu de garanție nu au fost restituite. Prejudiciul total cauzat persoanei vătămate depășește 1,1 milioane de euro”.

La acest moment, în fața DIICOT se află câteva zeci de persoane, iar jandarmii se pregătesc pentru mobilizarea susținătorilor lui Georgescu. Au fost montate garduri de protecție în fața sediului DIICOT.

Georgescu, ridicat de DIICOT

Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT luni dimineață din trafic și dus la locuința sa pentru a asista la percheziții. Percheziții au fost și la omul de afaceri Ionel Rusen, vizat și el în dosar. Conform comunicării oficiale a Parchetului, procurorii investighează un caz de înșelăciune, pornit de la o plângere depusă la DNA cu aproape un an înainte de alegerile din decembrie 2024.

Perchezițiile DIICOT desfășurate luni dimineață, 21 septembrie 2026, acasă la Călin Georgescu și alți apropiați ai acestuia vizează ancheta privind înșelăciunea reclamată de omul de afaceri buzoian Răzvan Leu, a confirmat luni într-o discuție cu HotNews avocata lui Leu, Maria Florea.

Potrivit comunicatului oficial al DIICOT, începând cu septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate în București și în Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, „membrii grupului infracțional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obține o finanțare de 6.000.000 euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție bancară, sub condiția depunerii unei garanții”.

„În aceste condiții, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 euro.
Ulterior, sub pretextul că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, cu condiția depunerii unei garanții suplimentare, aceștia au determinat victima să transfere o nouă sumă, de 100.000 euro. Persoana vătămată a înregistrat un prejudiciu total de peste 1,1 milioane euro”, a menționat DIICOT.