Skip to content

SUA și Iran au purtat primele discuții din ultimele trei luni, în ziua în care Trump a amenințat cu „anihilarea”

Oficialii iranieni au purtat discuții de trei ore cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează The Guardian și BBC.

Witkoff a declarat că este foarte mulțumit de rezultatul întâlnirii. A fost primul contact de acest gen de când vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a întâlnit cu o delegație iraniană în Elveția, în luna iunie, pentru a semna un memorandum.

Witkoff a declarat că s-a încheiat o rundă de discuții „despre care sperăm că se va dovedi constructivă și promițătoare”. Iranul și-a reiterat cererea ca SUA să pună capăt „actelor de agresiune”.

Întâlnirea a fost mediată de Qatar, dar nu a produs nicio evoluție majoră, precizează BBC. Ea a avut loc în ziua în care președintele american Donald Trump a amenințat Iranul, de la pupitrul Adunării Generale a ONU, cu „anihilarea”.

„Se va face o înțelegere cu Iranul care să le permită să reconstruiască și să creeze o țară mult mai mare decât a fost vreodată?”, a spus el. „Sau să anihilez Republica Islamică și să o fac repede, fără să le mai dau niciodată șansa de a ucide și distruge oameni și țări? Să-i trimit în iad?”, a completat președintele american.

Ce cer iranienii pentru redeschiderea Ormuz

Oficialii iranieni au confirmat că la întâlnirea cu Witkoff a participat ministrul de externe al țării, Abbas Araghchi, iar aceasta a fost mediată de diplomați din Qatar.

Un înalt oficial iranian a indicat că țara este pregătită să redeschidă strâmtoarea Ormuz în termen de o săptămână, cu condiția ca SUA să ia măsuri reciproce pentru a reduce presiunea militară și economică pe care o exercită asupra Iranului.

Anterior, Iranul stabilise șapte condiții prealabile pentru ridicarea blocadei asupra strâmtorii, una dintre principalele rute mondiale de transport al petrolului, printre care încetarea războiului dus de SUA „pe toate fronturile” și angajamentul SUA de a pune capăt tuturor acțiunilor agresive împotriva Iranului, inclusiv sancțiunilor.

Stadiul conflictului

După eșecul acordului de încetare a focului, cele două părți au purtat schimburi de focuri sporadice.

Iranul a atacat nave despre care susține că au încercat să traverseze Strâmtoarea Ormuz fără autorizație.

La rândul lor, Statele Unite au atacat obiective iraniene din strâmtoare, precum și petroliere iraniene aflate în largul coastelor țării. De asemenea, SUA au menținut un blocaj asupra porturilor iraniene, provocând perturbări majore economiei iraniene.

În efortul de a forța Teheranul să accepte un acord pentru a pune capăt conflictului, președintele Trump a amenințat, de asemenea, cu sancțiuni împotriva oricărei țări care continuă să facă comerț cu Iranul.

Însă, până în prezent, nu au existat semne ale unei schimbări de curs din partea Iranului, care insistă ca SUA și Israelul să-și înceteze războiul, inclusiv împotriva grupării șiite Hezbollah din Liban, susținută de Iran, pe care Israelul o atacă.

Gruparea Houthi din Yemen,de asemenea aliați ai Iranului, și-au intensificat recent atacurile menite să perturbe transportul de petrol din Arabia Saudită, provocând o escaladare a conflictului cu regatul.