Skip to content

Scurtături în bucătărie

Viața de bucătar amator e mai ușoară dacă folosim aceste scurtături. Ne ajută și să lucrăm mai eficient, și să gătim mai repede și, mai ales, mai gustos.

  • Când pui legume/paste la fiert sau când faci supă, începe cu apă clocotită, pe care o fierbi mult mai repede în cana electrică. Tot apă clocotită pune și în oala cu presiune sau în multicooker – scade mult timpul de gătire.
  • Când faci aluat fraged, pune ingredientele în congelator o oră – și untul, și făina. Și pune în apă câteva cuburi de gheață ca să fie aproape 0 grade când o folosești. Indiferent dacă faci aluatul cu mâna sau cu robotul, sunt mai puține șanse să se încălzească și să aibă o textură tare după ce îl coci.
  • Taie rondele ceapă verde și ține-o în congelator. Apoi o ai la îndemână pentru orice: oatmeal, salate, friptură.
  • Curăță cu peelerul coaja de la lămâi, portocale și limes înainte să le storci și ține-le tot în congelator, pentru prăjituri sau sosuri.
  • Pastele fierbe-le întotdeauna în apă foarte sărată, altfel sunt fade. Italienii zic “sărată ca marea“, așa că pune o lingură de sare la 3 litri de apă (pentru 300g de paste). Pastele își iau câtă sare au nevoie din apă. Un sos sărat nu compensează lipsa sării din paste.

Poți păstra guacamole pentru a doua zi (cel mult 24h) dacă îl acoperi cu un strat subțire de ulei, care îl sigilează și împiedică oxidarea. 

  • Fă cuburi de vin înghețat de fiecare dată când rămâne ceva într-o sticlă. Pui în formă, lași să înghețe și apoi scoți din formă și pui într-o pungă etanșă. Le folosești apoi la risotto și la friptură. Fă asta și cu zeamă de lămâie, pentru limonadă și cocktailuri.
  • Dacă ai uitat să scoți carnea din congelator și să o lași în frigider peste noapte, o dezgheți mult mai repede în apă rece pe care o schimbi la fiecare 30 de minute. Dacă ambalajul în care a fost congelată nu e etanș, o pui înainte într-o pungă, ca să eviți contaminarea. Apa rece face o tranziție mai bună de la temperatura din congelator la cea a camerei și asigură o decongelare uniformă. Nu e indicat să decongelezi pe blat, la aer, carnea stă prea mult în zona de temperatură de risc.
  • Gunoiul de pe blat: când gătești, ține două boluri pe blat. Într-una pune toate cojile pe care apoi le congelezi pentru stock, în cealaltă – gunoaiele propriu-zise, adică ambalaje și resturi care nu sunt bune la stock, precum lămâi stoarse. Așa, nu faci 100 de drumuri la coșul de gunoi și nici nu umpli blatul de coji și ambalaje.
  • Sparge mai întâi oul într-o ceașcă și abia apoi adaugă-l în compoziție. Dacă pui un ou stricat într-un aluat, pierzi enorm de mult timp și ingrediente ca să repari greșeala. Deci e o scurtătură preventivă.
  • Mise-en-place. Probabil te-ai apucat și tu de o prăjitură ca să-ți dai seama la jumătatea procesului că nu ai praf de copt/făină/lămâie. Ca să eviți asta înainte de orice gătit, pune pe blat toate ingredientele de care ai nevoie, tăvile, ustensilele și abia apoi apucă-te de treabă.