Contraofensiva ucraineană care a dus la recuperarea de teritoriu în est. Câți km2 au mai ocupat rușii
Armata ucraineană a recuperat teren în regiunea estică Doneţk în luna septembrie, în urma unei contraofensive vizând să îndepărteze linia frontului de două oraşe-cheie pentru apărarea sa, Sloviansk şi Kramatorsk.
Denumită „Vivaldi”, această operaţiune lansată la începutul lunii septembrie a permis forţelor ucrainene să recucerească 172 km2 din teritoriul ocupat de ruşi.
Informațiile provin dintr-o analiză realizată de agenția France Presse, în baza datelor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), citează Agerpres.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat săptămâna aceasta la trupele sale din împrejurimile oraşului Liman, la 10 km de Sloviansk.
Datele ISW arată o înaintare a forţelor ucrainene atât la nord cât şi la sud de Liman.
În restul ţării, Ucraina nu a recuperat decât un total de 32 km2 în regiunile Harkov (nord), Dnipropetrovsk şi Lugansk (est).
De cealaltă parte, ofensivele ruse în regiunea Zaporojie (sud) şi Sumî (nord) au permis forţelor Kremlinului să ocupe 104,5 km2 şi, respectiv, 20 km2.
Estimările ISW exclud progresele revendicate de Rusia, neconfirmate, dar nici infirmate de acest institut, care lucrează cu Critical Threats Project (proiect al American Entreprise Institute sau AEI), alt centru de reflecţie american specializat în studierea conflictelor.
Pe ansamblu, luna septembrie s-a soldat printr-un câştig net al Ucrainei de 80 km2.
O largă linie a frontului, cu o „zonă a morţii” de mai mulţi kilometri adâncime
Kievul nu a mai înregistrat bilanţ teritorial pozitiv de trei luni. Septembrie este a şasea lună în care Ucraina câştigă mai mult teren decât a pierdut în faţa Rusiei după o reechilibrare relativă a progreselor celor două tabere la începutul anului 2023.
După primele luni de război marcate de importante mişcări teritoriale, cele două armate bat pasul pe loc în prezent de-a lungul unei largi linii a frontului. Aceasta se caracterizează printr-o „zonă a morţii” de mai mulţi kilometri adâncime, unde drone încărcate cu explozibili complică orice mişcare.
Moscova controlează mai mult de 19% din teritoriul ucrainean. Printre zonele ocupate, circa 7 din cei 19% corespund Crimeei şi unor sectoare din Donbas, care se aflau deja sub control rusesc sau al separatiştilor pro-ruşi înainte de februarie 2022.
Esenţialul cuceririlor ruseşti a avut loc în primele săptămâni ale conflictului.
Potrivit ISW, din ianuarie 2026, forţele ruse nu au mai avansat decât câte 15,5 km2 lunar.
Cu titlu de comparaţie, aceste câştiguri teritoriale ajungeau în medie la circa 405 km2 lunar în 2025.
Numărul civililor uciși în Ucraina, la cel mai înalt nivel după primele luni de război
Paralel, eforturile diplomatice pentru a pune capăt celui mai sângeros conflict armat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial rămân în impas.
Moscova cere în special ca Ucraina să-i cedeze porţiuni de teritoriu pe care nu le controlează încă în regiunile pe care Rusia susţine că le-a anexat. Kievul respinge aceste cereri, estimând că ele ar echivala cu o capitulare şi ar face ţara vulnerabilă unui nou atac rusesc în viitor.
Potrivit ONU, numărul victimelor civile a atins în ultimele săptămâni cel mai înalt nivel după primele luni de război, în principal din cauza loviturilor ruseşti cu rachete şi drone cu rază lungă de acţiune asupra Kievului şi altor oraşe.