Scriitorul și fostul politician Jeffrey Archer a murit la vârsta de 86 de ani

Jeffrey Archer a fost un romancier de succes, dar și un politician căzut în dizgrație, a cărui viață a fost la fel de colorată precum intriga romanelor sale, scrie BBC.

Archer a vândut peste 300 de milioane de cărți în cariera sa de cinci decenii de scriitor, inclusiv Cronicile Clifton și Kane și Abel, iar acțiunea romanelor sale se petrece adesea în orașul său natal, Wellington, Somerset.

Într-un comunicat, editorul cărții Archer, HarperCollins, a declarat că autorul a murit „subit, dar liniștit, acasă” luni.

Fostul deputat conservator fusese închis pentru mărturie mincinoasă în 2001, după ce fusese politician conservator de rang înalt, un autor de bestselleruri și înnobilat de Regatuul Unit.

Cu o energie imensă și un farmec personal imens, Archer a luat-o de multe ori de la zero în viață, notează BBC.

Dar, în ciuda tuturor talentelor sale, va fi amintit ca un om afectat de o busolă morală defectuoasă, a cărui decădere publică a fost în întregime autoprovocată.

Jeffrey Howard Archer s-a născut în nordul Londrei pe 15 aprilie 1940. În decurs de două săptămâni, părinții lui s-au mutat la Weston-super-Mare în Somerset.

Mai târziu în viață, Archer a insistat că tatăl său, William, care era cu aproximativ 40 de ani mai în vârstă decât mama sa, a fost un erou decorat al Primului Război Mondial.

De fapt, era un escroc condamnat care, potrivit unui ziar american, și-a petrecut anii războiului escrocând oameni din New York.

În 1951, tânărul Archer a mers la școala Wellington de la marginea orașului Exmoor.

Unii oameni au presupus în mod eronat că a urmat cursurile ceva mai prestigioase ale Colegiului Wellington din Berkshire, iar el nu a infirmat asta.

După școală, a urmat o scurtă perioadă în armată, apoi un curs scurt de educație fizică în America.

La întoarcere, a petrecut cinci luni ca agent stagiar în Poliția Metropolitană, înainte de a renunța pentru a deveni instructor de antrenament fizic la o mică școală pregătitoare din Hampshire.

În timp ce ocupa un loc de muncă similar la Dover College, CV-ul său a intrat în tărâmul fanteziei.

S-a autointitulat Jeffrey Archer, FIFPC, BSc, ceea ce a făcut ca oamenii să presupună că a obținut o diplomă în timpul petrecut în Statele Unite.

De fapt, așa cum a descoperit ulterior biograful său neoficial, Michael Crick, el „absolvise” un curs de culturism.

Cu toate acestea, Dover College a fost atât de impresionat încât a susținut cererea lui Archer de a merge la Oxford pentru a urma un curs de un an cu o diplomă în educație.

La Oxford, a excelat în atletism și a intrat în contact cu colegi studenți care aveau să dețină ulterior funcții de conducere în politică, finanțe și mass-media.

De asemenea, s-a căsătorit cu Mary Weeden, o studentă la chimie a cărei frumusețe atrăsese o lungă listă de pretendenți. „A fost dragoste la prima vedere pentru mine”, își amintea viitorul romancier, „dar nu cred că a fost și pentru ea”.

Profilul său public a crescut considerabil când a reușit să-i convingă pe The Beatles să vină și să sprijine o campanie de strângere de fonduri în valoare de 500.000 de lire sterline pentru Oxfam, o organizație caritabilă susținută de Archer.

După ce a fost consilier local în Londra din partea Partidului Conservator, a fost inclus pe lista posibililor candidați parlamentari pentru circumscripția Louth, din Lincolnshire, unde conservatorii câștigau de obicei alegerile fără probleme.

Un reporter de la Times, John Clare, a descoperit că o altă organizație caritabilă pentru care lucra Archer a susținut că acesta a folosit în mod abuziv cheltuielile cu cereri de plată pentru mese la restaurante elegante din Londra.

Clare l-a ironizat pe Archer și, conform propriei sale relatări, potențialul candidat a izbucnit în lacrimi și a implorat ca povestea să nu fie publicată.

În cele din urmă a apărut în ziar, dar multe dintre detaliile importante au fost omise.

El și Mary s-au stabilit într-o casă scumpă din Kensington, iar el a devenit membru al Lloyds. De asemenea, a început să-și construiască o bună imagine în parlament.

Însă, în 1974, a suferit o primă lovitură după ce a fost convins să investească într-o companie canadiană care susținea că a dezvoltat un proces de reducere a emisiilor de carbon. S-a dovedit a fi o înșelătorie.

Archer contractase o a doua ipotecă și împrumutase sume mari pentru a strânge bani pentru acea investiție. Amenințat cu falimentul, a fost forțat să renunțe la funcția sa parlamentară.

Cu toate acestea, a reușit să obțină o înțelegere cu creditorii săi și a scris primul său roman, „Nici un penny mai mult, nici un penny mai puțin”, în 1976.

Trasând ascensiunea unui imigrant american de la curier la magnat corporatist, cartea a fost inspirată, în parte, de propriile sale probleme financiare și a contribuit mult la rezolvarea lor.

Deși a fost criticată, cartea s-a vândut bine în SUA și apoi în Marea Britanie, aducându-i lui Archer o sumă considerabilă din drepturi de autor.

Trei ani mai târziu, „Kane și Abel”, o carte captivantă despre averile financiare uluitoare a doi bărbați care inițial nu aveau în comun decât data nașterii, s-a epuizat la fel de rapid.

Un al treilea roman, publicat în 1984, „Primul printre egali”, despre o competiție acerbă pentru a deveni prim-ministru, a consolidat poziția lui Archer ca unul dintre autorii cu cele mai mari vânzări și cele mai mari venituri din Marea Britanie.

Asta i-a permis să cumpere Vechiul Vicariat din Grantchester, lângă Cambridge, precum și un penthouse în Londra.

„Primul printre egali”, cu temă politică, a sugerat disperarea lui Archer de a se întoarce în politică.

A avut șansa în 1985, când Margaret Thatcher, impresionată de energia și personalitatea sa, i-a oferit un post neplătit de vicepreședinte al Partidului Conservator, responsabil pentru strângerea de fonduri.

A durat doar un an.

În octombrie 1986, News of the World a publicat o fotografie cu prietenul lui Archer, Michael Stackpole, plătind 2.000 de lire sterline unei lucrătoare sexuale pe nume Monica Coghlan.

Banii erau o mită menită să o convingă să plece în străinătate, pentru a evita privirile curioase ale presei.

Și, deși News of the World nu a susținut că Archer s-ar fi culcat cu Coghlan, Daily Star a fost mai puțin reticent.

Archer a demisionat din funcția de partid și a dat în judecată ziarul pentru calomnie. În final, juriul a decis în favoarea lui Archer, iar acesta a primit 500.000 de lire sterline drept daune. News of the World a ajuns ulterior la o înțelegere amiabilă cu el.

S-a întors la scrierea cărților sale, care au continuat să se vândă. La acea vreme, se estima că averea sa depășea 50 de milioane de lire sterline.

În 1992, prim-ministrul conservator John Major i-a oferit un titlu de nobiliar, ca recunoaștere a muncii sale în cadrul unei organizații caritabile înființate pentru a ajuta kurzii care erau oprimați de liderul irakian Saddam Hussein.

Între timp, soția sa se alăturase consiliului de administrație al Anglia Television, care, în 1994, a făcut obiectul unei oferte de preluare. A doua zi după ce preluarea a fost discutată de consiliu, Archer a cumpărat 50.000 de acțiuni ale companiei.

Când a apărut vestea preluării, acțiunile au crescut în valoare, iar Archer a obținut un profit de aproape 78.000 de lire sterline.

O anchetă ulterioară l-a achitat de acuzațiile de utilizare a informațiilor privilegiate, dar a deteriorat relațiile cu conservatorii

Archer, cu sprijinul noului lider conservator William Hague, a fost ales candidat conservator la funcția de primar al Londrei în 1999.

Încă o dată, amenințarea unui scandal i-a forțat demisia când News of the World a publicat un interviu cu fostul prieten al lui Archer, Ted Francis.

Francis a susținut că politicianul a mințit sub jurământ în acțiunea sa de calomnie din 1987 împotriva Daily Star, iar Archer a demisionat din funcția de candidat conservator la primărie a doua zi.

„Acesta este sfârșitul politicii pentru Jeffrey Archer”, a spus William Hague. „Nu voi tolera un astfel de comportament în partidul meu.”

În 2000, Archer a fost acuzat de mărturie mincinoasă și denaturarea cursului justiției.

În același timp, piesa sa de teatru, Acuzatul, a avut premiera la Londra.

A prezentat o crimă în care publicul era juriu și decidea vinovăția sau nevinovăția protagonistului la sfârșitul fiecărei reprezentații.

În mai 2001, la o lună după moartea Monicăi Coghlan într-un accident rutier, Archer a fost judecat. De data aceasta, mărturia soției sale nu a reușit să influențeze instanța. A fost condamnat la patru ani de închisoare.

La scurt timp după condamnarea sa, poliția a început să investigheze acuzațiile de corupție.

Acestea se refereau la organizația caritabilă kurdă în care fusese implicat Archer. Au existat plângeri conform cărora o mare parte din cele 57 de milioane de lire sterline pe care spunea că le-a strâns nu au ajuns niciodată la kurzi.

Cu toate acestea, poliția a ajuns la concluzia că Archer, de fapt, primise foarte puține dintre donații.

Mai întâi în închisoarea HM Belmarsh și apoi în închisoarea HM Weyland, Archer și-a folosit încarcerarea în mod profitabil – scriind o relatare în trei volume a perioadei petrecute în închisoare, intitulată Jurnalul meu de închisoare.

Doi ani mai târziu, a fost eliberat, după ce își ispășise jumătate din pedeapsă. „Am învățat multe din asta”, a spus el. „Poporul britanic este foarte iertător.”

Și-a păstrat locul în Camera Lorzilor, deoarece nu exista niciun mecanism pentru a înlătura un nobil care greșea din funcție. A rămas membru al camerei superioare a Marii Britanii până la pensionarea sa oficială în 2024.

El a continuat să producă cel puțin unul, dacă nu două, romane pe an.

În ianuarie 2026, bărbatul în vârstă de 85 de ani a anunțat că viitorul său roman, Adam și Eva, va fi ultimul.

Lordul Archer părea adesea incapabil să separe faptele autobiografice de fantezie, în efortul său continuu de recunoaștere publică.

A murit un om bogat, dar unul în care foarte puțini aveau încredere.