Skip to content
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bolojan îi răspunde lui Grindeanu: „Fără PNL, PSD nu ar mai avea pe cine să dea vina”

După ce Sorin Grindeanu a anunțat că „PSD susține refacerea unei majorități stabile alături de PNL și UDMR”, în contextul negocierilor pentru votarea un viitor guvern condus de Luca Niculescu, liderul liberalilor Ilie Bolojan transmite că refuzul PNL „nu ține de orgolii sau calcule politice, ci de lecția pe care am învățat-o în ultimul an”.

  • PSD a solicitat, la negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu, ca PNL și UDMR să intre în guvern în schimbul unui vot pozitiv.
  • PNL și UDMR s-au arătat dispuse, în anumite condiții, să sprijine cu voturi învestirea acestui guvern, dar nu și să intre cu miniștri în viitorul cabinet.

„România are nevoie de un guvern funcțional, iar PNL este deschis să contribuie la instalarea acestuia. NU vom accepta să repetăm, însă, formule politice care s-au dovedit că nu funcționează”, afirmă Ilie Bolojan într-un mesaj postat vineri seară pe Facebook.

Bolojan spune că refuzul PNL de a guverna cu PSD „nu ține de orgolii sau de calcule politice, ci de lecția pe care am învățat-o în ultimul an”.

„PSD a demonstrat că are nevoie de parteneri mai degrabă pentru a avea pe cine să arunce vina când blochează soluțiile necesare și pentru a-și proteja propriile interese, inclusiv prin utilizarea resurselor publice”, afirmă el.

„De ce trag de PNL?”

„PSD, cu sprijinul AUR, a dărâmat guvernul invocând soluții magice și schimbarea direcției. A respins guvernul Mureșan pentru că menținea direcția. Acum ar fi fost de așteptat să lupte pentru a avea ocazia să pună în practică soluțiile invocate, în cadrul guvernului Niculescu. Să arate cum schimbă direcția, cum revarsă „cornul abundenței” peste țară și, în același timp, cum evită să arunce în aer bugetul României”, indică șeful PNL.

„Dar refuză fără participarea PNL. De ce au nevoie de PNL? De ce trag de PNL „să le strice” schimbarea de direcție și soluțiile miraculoase? Pentru că asumarea guvernării înseamnă și asumarea răspunderii, așa cum am fost noi dispuși să ne-o asumăm prin guvernul minoritar Mureșan, respins de PSD. Fără PNL nu ar mai exista un paravan, iar PSD nu ar mai avea pe cine să dea vina atunci când promisiunile care nu pot fi onorate se vor dovedi vorbe goale”, conchide Bolojan.

Reacția șefului PNL vine după ce liderul social-democrat Sorin Grindeanu a transmis vineri că „PSD susține refacerea unei majorități stabile alături de PNL și UDMR și este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării“.

A fost al doilea mesaj al președintelui PSD către PNL și UDMR pentru crearea unei majorități pentru învestirea unui nou guvern. Grindeanu a făcut un apel similar joi, după ce s-a întâlnit la sediul partidului cu premierul desemnat Luca Niculescu.

PNL a anunțat joi că nu va face parte dintr-un guvern cu PSD, însă nu exclude votarea unui cabinet din care fac parte social-democrații.

Kelemen Hunor a declarat la rândul său joi că în UDMR nu este „poftă prea mare” de a intra la guvernare, însă nu a exclus nici el un vot pentru un guvern din care face parte PSD.

Singurii care exclud această posibilitate sunt cei de la USR.